Administrația Națională de Meteorlogie a emis două atenționări cod galben care anunță intensificări ale vâtului dar și averse însemnate din punct de vedere cantitativ, ambele vizând jumătatea de vest a județului Neamț. Prima dintre atenționări este valabilă pe 27 octombrie, în intervalul orar 12:00-23.00. „În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și la munte, cu viteze în general de 50…70 km/h, iar la altitudini mai mari de 1700 m de peste 80…90 km/h”, conform ANM.
Cea de-a doua atenționare, tot cod galben, anunță rafale de vânt de până la 100 km/h ce vor avea loc în zona de munte a județului Neamț, de pe 27 octombrie, de la ora 23:00, până pe 28 octombrie, la ora 10:00. Vântul va avea viteze în general de 55-75 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri va sufla mai tare, cu rafale de peste 80-100 km/h.
(G.S.)