Cel mai tânăr primar din județul Neamț, Dorel Dumitru Berbecariu, la 35 de ani, are o experiență comparabilă cu cea a seniorilor din administrația publică locală. Și asta pentru că, imediat după absolvirea facultății, s-a angajat chiar în Primăria Costișa și a lucrat în echipa de proiecte pe care a și condus-o până ce, la alegerile din 2016, câștigând un loc de consilier local, a devenit viceprimar alături de fostul primar Aurel Ciocănel. A avut ce învăța din experiența celor 5 mandate ale acestuia.
– Care a fost prima funcție pe care ați ocupat-o în primărie, imediat după facultate?
După facultate m-am angajat aici, în primărie, manager de proiecte europene. A apărut o oportunitate atunci, în contextul în care primăriile, în 2012, au început să angajeze personal tânăr. Am trecut prin toate etapele, am avut mai multe funcții, de la manager proiect, responsabil mediu, șef SVSU, la un moment dat și la urbanism am lucrat un an. Cam toate documentele ce țineau de proiecte pe la mine treceau. Și colaborarea cu fostul primar a fost una foarte benefică. Apoi, din 2016, am obţinut funcția de viceprimar, iar în 2020, am candidat și am obținut funcţia de primar. Toate acestea cu ajutorul fostului primar, care m-a sprijinit, m-a sfătuit și am format o echipă foarte bună. Tot ceea ce mi-am propus încă de la momentul angajării s-a concretizat începând din 2020.
– Când v-ați decis să candidați la primărie?
Eu m-am angajat cu ideea că o să fiu primar cândva. La un an după angajare, m-am dus la domnul primar și i-am spus planul meu, că într-o bună zi vreau să fiu primar. Uite că s-a întâmplat destul de repede. Uneori pot să spun că vârsta e o problemă, pentru că aici în fiecare zi de muncă provocările diferă. Dar, am avut şi am mereu dorința de a face. Fiind tânăr, vrei să demonstrezi că poţi și să câştigi încrederea. Am preluat o parte din proiectele domnului primar Ciocănel și a trebuit să le duc mai departe. Eu am participat de la gândirea lor până la implementarea, execuția și finalizarea lor.
– Care au fost primele dv. proiecte, la începutul mandatului?
La preluarea mandatului, veneau din urmă 3 proiecte majore, PNDL 1 și 2, respectiv rețeaua de canalizare, sistemul de alimentare cu apă, fiecare cu o valoare de un milion de euro şi modernizare străzi, un proiect în valoare de 2 milioane de euro. Nu erau finalizate, erau executate în proporție de peste 90% fiecare. Cele 3 proiecte înseamnă 16,3 km de asfalt, 14 km de rețea de apă și 11 km de sistem de canalizare. Proiectele au fost începute din perioada în care eram viceprimar, iar acum am finalizat implementarea lor. Chiar în primul an de mandat le-am dus la îndeplinire. Și aici mă refer la semnarea procesului verbal de recepție. O parte din lucrări mai erau de executat, la drumuri, au mai fost câteva străduțe de asfaltat. Odată implementat proiectul acesta am ajuns la 90% din infrastructura localității terminată. Adică sunt asfaltate 90% din drumurile din localitate. Au mai rămas doar cele agricole de balastat. Un alt proiect început pe când eram viceprimar, este cel de modernizare a Parcului cu lacuri, monument istoric. Este vorba despre Conacul Cantacuzino și parcul aferent conacului, aproximativ 6 hectare, denumit Parcul cu lacuri. De aici, însă, accesibilă publicului este doar o zonă de 2,5 ha. Prin FLAG, am făcut un proiect de 100.000 de euro, pentru amenajarea parcului respectiv. Încă din 2020 am implementat proiectul ăsta și l-am deschis publicului, în august anul acesta. Am organizat un eveniment “Seară de vară la Conac”, o petrecere, care a adunat totă comunitatea și a fost foarte bine primit. Ne vom strădui pe viitor să organizăm cât mai multe astfel de evenimente și activități la care să-i aducem pe oameni împreună și să le oferim oportunități de recreere și de petrecere în mod plăcut a timpului liber. Acum este permis accesul publicului până la ora 22:00. Avem și săli de sport, dar, iarăși, eu visez la o bază sportivă aici, pentru că sunt și sportiv și am convingerea că mulți dintre tinerii din Costișa își doresc să poată practica mai mult sport, să facă mișcare în aer liber.
– Care a fost primul proiect al dv. ca primar?
În primul an de mandat, când lucram la finalizarea proiectelor vechi, am început să scriem proiectele pentru noul primar, alături de echipa din primărie. Trebuie să spun aici, ca o paranteză, că, încă din perioada în care eram viceprimar, am insistat să facem o echipă nouă, de perspectivă, tânără, de care știam că vom avea nevoie. Și am reușit să realizăm acest lucru. Suntem o echipă tânără, ambițoasă și foarte implicată în tot ceea ce înseamnă activitatea administrației publice locale. Era absolut necesară extinderea canalizării, pentru că noi aveam cele două proiecte de apă și canalizare, dar partea de canal acoperea doar partea de Drum Național 15, adică 11 km de canalizare, pe ambele laterale, stânga și dreapta. De aceea, cel mai mare proiect prin fonduri guvernamentale obținut, pentru care avem contractul de finanțare semnat și am finalizat și licitația, este extinderea rețelei de canalizare. Este un proiect de 4,5 milioane de euro finanțat prin Programul Anghel Saligny pentru 20,3 km de canalizare, ca extindere a celei existente. Deocamdată este în implementare, în acest moment avem funcțional sistemul pe cei 11 km. Deversăm în stația de la Apa Serv, care e la limita Costișa-Podoleni. În primăvara anului viitor vor începe lucrările la extindere. Un alt proiect vizând infrastructura mare este rețeaua de gaz. Apăruseră linii de finanțare prin FDI (Fondul de Dezvoltare și Investiții –n.r.) și prin POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare – n.r.), pe asocieri de comune și am încercat și noi să obținem bani pentru gaz. Dar fondurile erau prea puține și foarte puține localități au beneficiat atunci. Așa că am hotărât să concesionez serviciul de distribuție gaze naturale al localității Costișa. Am făcut licitația publică de concesiune, iar câștigătorul acesteia este societatea Prisma Serv. Ca să putem lua gaz din magistrală, avem nevoie de o stație de reglare, măsurare a presiunii. Stațiile de acest tip, SRMP-urile sunt executate doar de către societatea care deține magistrala care traversează localitatea noastră, Transgaz. Am făcut solicitare către compania Transgaz pentru o stație de reglare-măsurare pentru a putea furniza gaz metan către populație. Valoarea acestei stații a fost, inițial, de jumătate de milion de euro. După actualizarea prețurilor din 2022 începutul anului 2023, am ajuns la un milion și ceva de euro. A fost emisă autorizația de construire, iar proiectul privind execuția stației se află în stadiul de licitație publică.
– Când vor avea oamenii gazul efectiv la poartă, doar să se branșeze?
Am promisiunea că lucrurile se vor derula cât se poate de repede. Și eu estimez că iarna viitoare, prima centrală va avea gaz metan. Cam acesta e target-ul meu. Și acesta este al doilea proiect mare de infrastructură, pe care l-am gândit și îl implementăm.
– Acum ce folosesc oamenii pentru căldură?
Acum sunt sobe și centrale pe lemne, pe peleți și alte surse. Și toată lumea așteaptă gazul. Un alt proiect major este cel cu extinderea rețelei de apă, care este în masterplanul județului. Suntem prinși în POIM-ul Apa Serv cu extinderea rețelei de apă, după care noi o să avem apă în toată localitatea. În schimb, văzând problemele cu seceta de anul trecut – avem o zonă în satul Costișa în care a rămas populația fără apă – am întocmit un proiect, pe zona respectivă, care se află în faza de avizare și care va fi implementat cu bani din bugetul local. Tronsonul respectiv are 2 km de rețea de apă, tocmai în ideea să evităm problema secetei care, e clar, poate fi și la anul și în fiecare an de acum încolo. De aceea am fost nevoiți să rupem 2 de km din proiectul POIM-ului, ca să pot să execut acea lucrare din satul Costișa prin bugetul local, să rezolv problema apei acolo.
– Ce mai faceți pentru comună pe lângă aceste proiecte mari?
Pe lângă acestea care au fost de infrastructură mare, au fost tot felul de linii de finanțare pe fonduri europene. Unul dintre proiecte este pe Administrația Fondului de Mediu. În 2021, am aplicat pentru modernizarea sistemului de iluminat și am obținut finanțarea în decembrie 2022. Valoarea proiectului este de 1.200.000 lei, respectiv 250.000 de euro. Asta înseamnă să înlocuim 400 de lămpi existente cu tehnologie LED inteligentă, cu telegestiune. Am avut și licitația și contestații. Au fost 4 ofertanți, a trecut și contestația, am desemnat câștigătorul. Am semnat contractul de lucrări, pe 19 octombrie, iar perioada de execuție este de 6 luni de zile. Pe AFM avem depuse încă două proiecte, unul, pe care am obținut finanțarea, este pentru o stație de reîncărcare a mașinilor electrice, care va fi pe Drumul Național 15. Și un alt proiect, pe care o să-l depunem, tot pe AFM, ne-am pregătit cu toată documentația, este pentru un sistem de panouri fotovoltaice pentru iluminatul public al străzilor și al instituțiilor publice, inclusiv al unităților de învățământ.
– Proiecte mai mici, din bugetul local?
Pe partea de buget local, noi am mai lucrat. Am făcut, în 2021, un parc în satul Mănoaia, care e finalizat, recepționat, funcționabil. Și, anul acesta, am făcut un alt parc în satul Costișa și unul în satul Dornești. Tot din bugetul local, acum suntem în execuție cu o extindere de iluminat public, tot pe LED cu telegestiune. Ne modernizăm, acesta este mersul lucrurilor. Și asta înseamnă 90 de stâlpi de beton noi, care vor fi dotați cu lampă și fir și care este în execuție. S-au finalizat lucrările pe 3 străzi, s-au montat deja cam 42 din cei 90 de stâlpi.
– Planul Național de Redresare și Reziliență?
Avem prin PNRR un proiect la care avem semnat contractul de finanțare pentru jumătate de milion de euro, pe management inteligent la nivel de localitate. Vor fi stâlpi cu internet pe care i-am amplasat în diferite locații din localitate, vom avea Wi-Fi și alte câteva stații de reîncărcare pentru mașini electrice. Tot prin PNRR, am semnat contractul de finanțare pentru dotarea școlii gimnaziale. Aici avem o finanțare de aproximativ 200.000 de euro, care înseamnă dotarea cu mobilier și cu echipamente digitale: table interactive, laptopuri, calculatoare, suntem în faza de implementare. Nu ne oprim aici. Noi facem parte din asociația FLAG (Grupul Local Pescăresc – n.r.). Deci pe lângă GAL-ul în care suntem asociați cu localitățile învecinate, noi având lacuri și iazuri pe teritoriul localității, facem parte și din FLAG. Prin această asociație avem în execuție un proiect de extindere a sistemului de supraveghere video. E vorba despre 24 de camere video noi, montate în diferite locuri din localitate, pe lângă cele 27 existente și astfel, am acoperit toată comuna din acest punct de vedere. Sistemul acesta ne ajută pe noi la identificarea potențialilor mici infractori, aruncarea deșeurilor în locuri nepermise și lucruri de genul acesta.
– Gânduri pentru viitor?
O mare dorință a mea pe care mi-am propus să o realizez în planul meu de 4 ani, a fost să construiesc și o creșă modernă. Avem grădinița care funcționează cu 3 grupe, dotată cu tot ceea ce trebuie, pe care am fost nevoiți să o mutăm în fosta Școală Mănoaia. Am depus la Compania Națională de Investiții un studiu de fezabilitate pentru construcția unei creșe, dar nu am primit încă finanțare. Este proiectul depus, suntem pe listă. Niciodată nu reușești chiar tot ce îți propui să duci la îndeplinire. Voi găsi soluții și pentru această creșă. Mai avem solicitare pentru un microbuz școlar prin inspectoratul școlar, suntem pe lista aprobată și urmează să primim un microbuz de 24 de locuri. Livrarea trebuie să se facă până în luna decembrie 2024.
– Câte mandate v-ați propus să rămâneți primar?
Nu știu încă, dar sunt convins că mai trebuie cel puțin un mandat ca să tai panglica, cum se spune, la toate proiectele începute. Dar eu știu că, împreună cu echipa, am muncit și le-am adus pe linia de plutire.
– Mai aveți timp și pentru politică?
Mie nu prea îmi place politica, dar este nevoie și de ea! Mă înțeleg foarte bine și am o colaborare foarte bună cu domnul Daniel Harpa, cu întreaga echipă de conducere și cu toți colegii mei din PSD. Mă ajută, dacă este cazul, cu proiectele, cu o îndrumare, cu un sfat. Eu sunt omul proiectelor, de aceea am și venit în primărie ca să fac treabă, nu politică. Îi asigur pe cetățenii comunei că, împreună cu echipa din primărie și consiliul local, facem tot ceea ce este omenește posibil ca să răspundem la toate solicitările, la toate necesitățile. Ne dorim o comună modernă, atractivă pentru investitori, în care tuturor să le placă să trăiască și cu care să se mândrească.
Interviu realizat de Angela CROITORU