Un proiect de lege despre care nu s-a discutat foarte mult, al unei reorganizări/comasări teritorial – administrative profunde, cel puțin la suprafață, pare să fi intrat brusc pe agenda de lucru al Guvernului Ciolacu. Mai ales că el a fost inițiat chiar pe vremea când acesta era președintele Camerei Deputaților. Este vorba despre o modificare unei Ordonanțe de Urgență care se referă la Codul Administrativ, precum și a Legii privind organizarea administrativ teritorială a României.
Dacă proiectul va fi adoptat se poate schimba peste noapte harta județelor României, urmând să avem doar 12!
Neamțul ar urma să fie înglobat în județul Moldova Centru ( denumire absolut stupidă), alături de Iași, Bacău și Vaslui. Doar simpla enumerare a acestora ne spune clar cam unde ne vom plasa când va veni vorba despre investiții și priorități.
Proiectul vorbește și despre reorganizarea la nivelul comunelor, care ar trebui să aibă minim 5000 de locuitori, ceea ce înseamnă că din cele 78 de comune doar 16 au sigur peste această cifră, 3 fiind aproape de ea.
La nivel de orașe, ar exista probleme la nivelul orașelor Bicaz și Roznov, care fără cel puțin o comună din jur ( problematic în cazul Bicazului, poate doar cu Tașca s-ar putea realiza o comuniune) , doar Târgu-Neamț, Roman și Piatra Neamț trecând testul proiectului propus.
Terenul pentru această reorganizare teritorial administrativă, care ar trebui să genereze economii importante la bugetul statului a fost promovat deja de una dintre cele mai proeminente voci publice, respectiv Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (amănunte aici în Mesagerul de Neamț și aici). Mai rămâne de văzut nu dacă ci când se va produce această modificare care nu are nevoie de o modificare a Constituției și nici de referendum, din moment ce rămân aceleași repere teritorial administrative, respectiv județe, orașe și comune.
Implicațiile care ar urma ar fi extrem de importante. Mai ales electorale. Naționale și locale. De exemplu, este greu de crezut că un candidat din Neamț ar putea câștiga președinția noului județ, având în vedere că ar trebui să se adreseze alegătorilor din Bacău și Iași, de exemplu.
Rămâne de văzut cât de mari sunt presiunile pe Guvern, atât cele interne cât, mai ales, cele externe, ca o asemenea lege să fie scoasă din sertar și adusă în față. ( V.B.)
document-2023-05-4-26246047-0-proiect-lege-comasare-administrativa
Proiectul integral.
7 comentarii
Cam aceiași situație a fost și cu județul Roman … însă argumentul cu alegerea unui candidat din Neamț e cel puțin amuzant…la Iași președintele consiliului județean e din Vrancea, municipiul Iași a avut doi primari din Botoșani…. și lista poate continua
De mult ar fi trebuit să fie făcută această reorganizare.
Nu va fi pusă în practică mai devreme de 5 ani….
Foarte bine ! Sa se reducă prin comasare și numărul județelor și numărul comunelor , numărul a fel , de fel de deconcentrate , numărul școlilor sub 100 de copii etc. În felul acesta numărul funcționarilor tăietori de frunze la câini ar scădea la vreo 500 000 , povara bugetară ar scade !
Mai bine am fi reorganizați pe regiuni și am face parte din Regiunea Bacău,cum am fost odată…Ehe…atunci aveam doar jumătate din Nr de bugetari de acum ,angajați la stat,adică erau sub 600 mii,fata de peste 1,3 milioane acum.Iar populația țării era cam aceiași că Nr de locuitori,situațiile nu se țineau pe calculator și lucrurile mergeau destul de bine.
Este foarte importanta aceasta reorganizare pentru noi toți, deoarece s-ar economisi foarte mulți bani la buget prin dispariția a mii de salarii bugetare care nu își aveau locul .Sunt mii de comune în tara cu extrem de puțin locuitori și care sunt falimentare .
Acest articol dovedește incompetenta celui care l- a scris și care nu vede beneficiile imense pe care o astfel de reforma administrativa ar putea sa le aduca și pe care o tara întreaga o așteaptă de zeci de ani.
Va mai aduceți aminte de cei 300 de parlamentari?
Cam atunci se va pune și asta în aplicare!
Prea multi sunt cu degetele pline de miere!
La sfântu’ Așteaptă cel nou!
Nu esti in tema, omule. Erau mai multi bugetari atunci, pentru ca erau si raioanele.