O nouă investiție pentru accesul pacienților la servicii de sănătate a fost făcută prin achiziția a două autospeciale de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Este vorba de două vehicule marca Cytroen destinate transportului neclasificat, ce vor deservi pacienții care nu necesită transport cu targa (dializa, radioterapie, transport sânge, etc). Nu în ultimul rând, aceste autospeciale vor face posibil accesul facil pentru persoanele cu dizabilități, a declarat dr. Dorice Albu, managerul SAJ Neamț.
Achiziția de acum vine după cea făcută în luna septembrie 2023 de IGSU, prin care la SAJ Neamț au fost alocate 4 ambulanțe tip A2 destinate transportului asistat medical al pacienților.
C.I.