România, undeva la marginea Capitalei. Într-un spital privat achiziționat nu demult de la fostul proprietar se petrec niște minuni. Românii nu prea au auzit de ele, dar și dacă au auzit, puțini au acces la ele din cauza costurilor aproape prohibitive. Altfel ar fi stat lucrurile dacă nu trăiam în România lucrului din ce în ce mai prost făcut și ar fi fost aplicată reformarea totală a accesului la servicii medicale, cea gândită de fostul ministru al Sănătății Victor Costache în parteneriat cu fosta președintă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adela Cojan. În esență era vorba și de introducerea pe bune a unor standarde de cost, astfel încât pacientul român care merge în sistemul privat să achite doar diferența de preț față de cât decontează statul în sistemul de stat. Mai e puțin și se fac 4 ani de atunci, 4 ani în care nenumărate vieți ar fi putut fi salvate prin intervenții și tratamente nepracticate în sistemul public de stat. Conducătorilor nu le pasă, că ei oricum au munți de bani făcuți pe seama românilor și se tratează oriunde în lume.

Foarte interesant în povestea noastră este că, în anume etape din carieră, 3 destine profesionale s-au intersectat într-un celebru spital european din Sibiu. Pe lângă Victor Costache și Adela Cojan, acolo a făcut performanță adevărată doctorul Mugurel Bosînceanu, specialist de nivel mondial în chirurgia toracică. Ieșean ca și Victor Costache, dar cu 3 ani mai mare, absolvent al UMF Iași, vedeta noastră performează în creștere constantă într-un sector de intervenții aproape neverosimile. Chirurgia video-asistată am putea spune că e istorie. S-a trecut la roboți, religia actuală fiind scrisă cu sistemul da Vinci Xi. Numai că s-a găsit un spaniol, dr.  Diego González Rivas, maestru în chirurgia toracică, priceput și la transplantul de plămâni, care a zis că și cu acest robot cu 4 brațe se fac prea multe incizii. Și, în 2021, a inventat intervenția robotic-asistată uniportală. Adică se face o singură incizie, de doar câțiva centimetri. La câteva luni distanță de premiera mondială din Spania, cu ucenicul Mugurel Bosînceanu în frunte și profesorul Rivas în… prim-plan, al doilea set de asemenea intervenții s-a efectuat la București. Desigur, într-un spital privat, că statul are alte preocupări, alte priorități.

Periodic, Diego González Rivas revine în România, fie pentru cursuri de măiestrie, fie pentru operații. Săptămâna trecută a prestat cu robotul, împreună cu deja partenerul său. Să-i întâlnești, să stai de vorbă cu ei, este mai mult decât un privilegiu. Sunt oameni de o modestie de-a dreptul enervantă, care au făcut din România un centru de referință mondială în domeniul lor de activitate.

Iar Bosînceanu a mai făcut ceva. S-a luptat, susținut de Adela Cojan, să introducă chirurgia toracică sofisticată într-un program național de sănătate, să se bucure de ea mai mulți români. Iar asta ținea cont și de răspândirea afecțiunilor oncologice pulmonare. N-au reușit. Între timp, după ce în fruntea CNAS a fost plantată o ciudățenie politică, Adela Cojan a renunțat și la poziția de vicepreședinte și s-a întors la Sibiu, unde-și își vede de cariera universitară.

Pe alte meleaguri, Mesagerul de Neamț ridică ștacheta mai sus de genericul „Cultul performanței” și vă prezintă doi cetățeni planetari excepționali și cam unici de felul lor: spaniolul Rivas și românul Bosînceanu.

 ■ Crezul practicianului Mugurel Bosînceanu

De ce medicină?

Pentru că dintotdeauna mi-a plăcut să ajut oamenii, semenii mei. Asta am vrut dintotdeauna. Să fac viața mai bună celor din jurul meu. Și cred că în acest domeniu mi-am găsit calea. 

Ați avut vreun moment de descumpănire?

Sigur, sigur… 

Cele de imediat după terminarea facultății sunt aproape naturale.

Chiar și mai recent. Te întrebi: fac bine ce fac? Apoi, când te întâlnești cu un pacient care e bine după ani de zile, sau îți scrie un mesaj că e bine și îți mulțumește, zici: da, fac bine ceea ce fac, merg în continuare. Pe de altă parte, când ai un pacient care nu evoluează bine, te întrebi: oare am făcut tot ce am putut, am reușit să fac pentru el ceva bine, i-am pus viața în pericol sau nu i-am redat sănătatea? Sunt și momente de cumpănă, de îndoială, clar, ca-n viață. 

Opțiunea pentru chirurgia toracică de unde a venit?

A venit de la un mentor al meu de la Iași, din facultate, profesorul Mihai Stoian, chirurg digestiv, un om erudit, tatăl unei colege de grupă. Interacțiunea cu dumnealui mi-a ghidat pașii spre chirurgia toracică, o chirurgie frumoasă, o chirurgie complexă, o chirurgie variată. Faci plămâni, faci esofag, faci multă chirurgie vasculară, diseci vase. Faci câteodată chirurgie cardiacă. 

Văd o parte a publicului larg, referindu-mă la românul mediu statistic, fascinată de ce se întâmplă la etajul superior al corpului uman, la creier. Eu sunt fascinat mai degrabă de conținutul cutiei toracice.

Etajul superior nu poate funcționa fără etajele inferioare. Nu putem avea o clădire frumoasă numai la acoperiș. Ea are și fundație. 

Insist, mă fascinează inima, plămânii…

Tot organismul uman este fascinant, în integralitatea lui. Și sufletul care locuiește în această casă frumoasă este important. 

Ați avut și o parte de carieră universitară la Iași.

20 de ani am fost implicat în mediul universitar. Mediul universitar restrânge practica. Nu poți fi un practician bun, dacă ești un universitar bun și invers. 

Mitul popular e pe dos. Zice că universitarul garantează practica.

Universitar autentic înseamnă să fii aplecat spre cercetare, spre transmiterea cunoștințelor. Eu mă consider și întotdeauna mi-am dorit să fiu un practician. Un practician fără a citi, fără a se instrui este un practician prost. Și, atunci, ai și această latură universitară în partea de practician. În plus, ca practician poți transmite discipolilor foarte bine această profesie. 

Aș vrea să dezvoltați această comparație, discipolul practicianului față de discipolul universitarului.

Discipolii universitarului văd mai mult parte teoretică. Discipolii practicianului văd mai multă medicină. 

E proba verității, până la urmă.

Ei văd evoluția normală, nu din cărți. E o diferență enormă. 

Pasul strategic următor. Cum a fost drumul spre Franța, la specializare și supra-specializare?

Drumul spre Franța s-a deschis firesc. Voiam să progresez, voiam să văd ce fac ei, în anul 2003. Eram deja medic specialist în România, mă formasem aici. Știam totul despre chirurgia toracică românească și am zis să-mi explorez limitele. Am simțit că pot mai mult. M-am dus într-o țară cu tradiții în medicină și am făcut acolo o pregătire la Toulouse, cu profesorul Marcel Dahan, președintele Societății franceze de chirurgie cardio-toracică și pionier al unor tehnici video-asistate în chirurgia nu numai franceză, ci și mondială, creator al unei baze de date care include 300.000 de cazuri operate, 120 de clinici care furnizează cazuri și care validează toate tehnicile și toate tipurile de operații. 

Și s-a deschis pofta spre nișa asta?

S-a deschis pofta spre a evolua. Video-asistat înseamnă mai puțină traumă pentru pacient. Nu ne uităm cu ochii direct în pacient. Folosim un sistem video, preluăm imaginile din câmpul operator și le transmitem la ecrane, la console mai nou, vedem 3D, vedem din ce în ce mai bine. În chirurgia deschisă e cu ochelari, lupe, lumini suplimentare și nu-ți asigură aceeași vedere ca în chirurgia video-asistată sau robotic-asistată. 

Pe partea video-asistată, ați apucat să faceți ceva la Iași?

Am fost primul din Moldova pe chirurgie video-asistată, am apucat să fac ceva la nivelul la care permitea platoul tehnic din Iași. 

Nu le pare rău că v-au pierdut?

Sunt, probabil, și oameni care regretă pierderea mea. E orașul care m-a format, eu am fost dezertor care a ales să-și facă în altă parte cariera. Bucuria mea este că mă aflu în România și tratez pacienți români. 

Cum l-ați nimerit pe Rivas?

Eu îl cunoșteam. Oricare chirug toracic din lume cunoaște activitatea lui Diego Rivas. Am zis că sunt într-un set-up nou, într-un spital nou, care susține o activitate solidă. Simțeam că pot mai mult și vreau mai mult. 

Asta vine din momentul cu spitalul Monza, nu?

Din momentul Monza, sigur. Atunci s-a petrecut întâmplarea și aveam toate condițiile tehnologice, eram o echipă bună. Am zis să strângem legăturile cu cel mai bun din acest domeniu și l-am invitat la Bucuresti. A fost o potrivire perfecta – stil de oameni și mod de lucru – și am dezvoltat această metodă. El făcuse înainte de București 3 sau 4 intervenții robotice, iar noi am făcut 6 împreună, în prima lui ședință de lucru, în decembrie 2021. Aici am dezvoltat tehnica. Toată comunitatea chirurgicală toracică mondială cunoaște Bucureștiul pentru chirurgie robotică uniportală. Am pus pe hartă această țară și această specialitate. Sunt foarte bucuros pentru acest lucru. Am evoluat extraordinar, și eu, și el. El era chirurg de VATS (chirurgie toracică video-asistată – n.a.), de-abia descoperea robotica. Eu eram chirurg de robotică la consolă, mai puțin cu asistarea pacientului pe masa de operație. Robotul cu 4 brațe are o consolă, care e tot în sală, de unde e tot controlul operației. Dacă de la consolă se face o greșeală sau intervine un eveniment neplăcut, celălalt chirurg e lângă pacient, repară și controlează, e răspunzător pentru viața omului de pe masă. 

Putem face o ierahie, care chirurg e piesa vitală?

Să zicem că e 50-50%. E un echipaj. Oricând unul trebuie să poată prelua ce face celălalt. Noi doi funcționăm extraordinar. I-am dovedit lui Diego că am valoare, că am cunoștințe, că pot munci la fel ca el. El e foarte bucuros când vine aici, se simte foarte bine. 

Am înțeles, chiar contăm în lume.

Noi, la București, dăm ora exactă în lume, lumea e cu ochii pe noi. Am frecvent chirurgi din Germania, din Japonia, din alte țări, care mă apelează pe linie video și întreabă unde să pună incizia, iar eu îi dirijez în timp real. 

Din urmă, vin ceva discipoli?

Vin, vin discipolii. Avem oameni tineri alături de noi și care-s implicați. Nu mă bucură că cei de vârsta mea nu vor să progreseze. I-am chemat, i-am invitat, am făcut un master-class numai pentru români. Au venit din toate centrele, dar n-a început niciunul. Au roboți, dar nu vor să progreseze. 

Vorbim și de roboți din sectorul public de stat?

Da! Timișoara este cu robot în sistemul public, la profesorul Duță, la Iași robotul e la Institutul Regional Oncologic. Să sperăm că IRO se va dezvolta pe partea de robotică. O să vedem care e nivelul lor de practică. Îi putem ajuta pe chirurgia toracică. Am o colegă care mi-a fost rezidentă și care merge la IRO, care a fost la toate cursurile de master-class, pe care am format-o și care poate oricând să facă robotică. Am zis că oricând vin să o ajut pro-bono, numai să pornim treaba. Depinde de ei, de cei de la IRO, dacă își doresc să dezvolte și partea de chirurgie toracică. Un sistem robotic nu trebuie ținut pentru o singură disciplină. Treaba asta o face foarte bine un administrator privat, care e interesat de banii lui. Statul e mai puțin interesat de banii care sunt publici. Dacă unul vrea numai pentru disciplina lui, restul nu contează. Nu-și dă seama că după ce se termină finanțarea și consumabilele, robotul ăla ajunge într-o magazie și pacienții nu mai beneficiază de el.

■ Dr. Diego González Rivas, de două ori primul din lume

Nu a împlinit încă 50 de ani, e cu 3 ani mai tânăr decât ucenicul român devenit partener. A călătorit pentru a opera în 126 de țări din lume, inclusiv Mauritania, Gabon sau Costa Rica. S-a întâmplat după 2010, când – pentru un cancer pulmonar – a efectuat prima operație video-asistată uniportală din lume. Incizia, singura, avea doar 5 centimetri.

În 2021 a făcut pasul următor, trecând la chirurgia uniportală asistată robotic. Imediat, a făcut și un pas ferm în lateral, spre România.

Drumul spre realizările în regim de pionierat în chirurgia toracică, începând cu cea minim invazivă, a fost o chestiune de destin sau una de alegere?

Bună întrebare… Cred a fost o combinație. Aveam sentimentul că acest tip de chirurgie trebuie îmbunătățit în beneficiul pacienților. De foarte tânăr, de fapt din copilărie eram concentrat pe ajutarea oamenilor, să-i fac fericiți, să zâmbească.

Poate că atunci când mi-am început rezidențiatul în chirurgie toracică aveam sentimentul că operațiile noastre sunt prea agresive. Din cauza asta am simțit că unele lucruri trebuie schimbate.

Când învățam tehnicile de bază, pentru care am fost și în Statele Unite, intervențiile se făceau cu 4 orificii. Am zis că trebuie să studiez ca să ajung să reduc numărul lor până când am făcut posibilă intervenția uniportală (cu un singur orificiu de pătrundere – n.a.).

În iunie 2010 am făcut prima lobectomie uniportală din lume. Apoi am dezvoltat tehnici noi, o cale revoluționară de a face chirurgie. Am decis să merg prin lume să îi învăț și pe alții aceste tehnici. Și le-am lansat în diverse țări, creând o nouă abordare. Timp de 10 ani am făcut treaba asta. Am început cu centrele mari, foarte important fiind cel de la Shanghai, pe care l-am dezvoltat. Și alții, din toată lumea, au venit la noi să învețe. Mulți vin acolo să se opereze – avem 150 de cazuri pe zi, e cel mai mare centru din lume. Acolo a fost startul răspândirii în întreaga lume.

Pe urmă, a venit septembrie 2021. Era în timpul pandemiei, când am stat mai mult acasă și am avut timp să mă gândesc la multe. Robotul daVinci Xi cu 4 brațe deja exista. Am zis să le combinăm, să facem câteva schimbări și am realizat prima lobectomie robotică uniportală din lume. 

Pentru a doua oară, primul…

…O a doua revoluție. Și am pornit prin lume să îi învăț pe alții această tehnică nouă a intervențiilor robotice uniportale. 

Cum l-ați întâlnit, cum l-ați descoperit pe ucenicul Mugurel Bosînceanu din România?

Prima mea întâlnire cu Mugurel a fost foarte interesantă. El era deja un chirurg de top în România. Făcea chirurgie robotică și a fost primul pe partea lui de specialitate. Era cu totul altceva decât ceilalți colegi. Auzise că am început chirurgia toracică robotică uniportală. El lucra cu Veronica (dr. Veronica Manolache, specialistă în chirurgie toracică – n.a.), ea mă cunoștea pe mine fiindcă fusesem anterior de câteva ori în România pentru cursuri de master-class. Mugurel voia tot timpul să se perfecționeze. M-a sunat, a venit la mine la spital, am povestit și pe urmă am venit eu în România să operez. Apoi am început să lucrăm împreună, după care m-a invitat periodic. Ne înțelegem perfect, suntem exact la fel ca mentalitate.

Am dezvoltat centrul din România, primul din cadrul programului mondial, cu cazuri foarte dificile. Pe urmă am început să călătorim împreună din rațiuni profesionale. Când plecăm împreună suntem o echipă. 

Să înțeleg: primul centru pe chirurgie toracică robotică uniportală e cel din Spania, iar al doilea s-a dezvoltat în România?

E al doilea, dar e cel principal! Vă mai spun ceva: primele cazuri le-am operat în Spania, cu echipa de acolo, dar dezvoltarea tehnicii spre un nou nivel am făcut-o aici, împreună. Acolo am avut doar câteva cazuri la început, iar rafinarea tehnicii am făcut-o aici, împreună. Aici ne-am găsit locul. Când suntem împreună, puterea și precizia noastră cresc de 10 ori. Asta ne permite să acceptăm cele mai dificile cazuri.

Strict pe partea intervențiilor de profil oncologic, cum e rata recidivelor, cât de mic e riscul? Intervenția durează puțin, produce daune colaterale minime, recuperarea e incomparabil mai scurtă față de chirurgia toracică pe stil vechi și e normal să mă gândesc că și recidivele vor scădea.

E o cu totul altă lume. Riscul oncologic e același, dar tehnica e atât de evoluată încât impactul asupra pacientului e mai mic. Reintegrarea familială și profesională a pacientului e mult mai rapidă. Și dacă vrei sau trebuie se poate reface operația de câteva ori prin aceeași incizie mică, inclusiv în situația de recidivă. 

Înțeleg că ați călătorit în toată lumea. Dar ați avut timp să vedeți lumea?

Da. Nu așa cum mi-aș dori, dar de fiecare dată văd și lumea. De exemplu, săptămâna trecută am fost în Tanzania să operez și am tras o fugă pe vârful Kilimanjaro. Altădată, am fost împreună cu Mugurel în Brazilia și după ce ne-am terminat treaba am fost la țară, unde am făcut skydiving. În India am vizitat monumente, în Bhutan am urcat în munți și am fost la mănăstirile lor. Totdeauna găsim un pic de timp pentru noi, însă nu acesta e scopul deplasărilor. 

În acest peisaj mondial, cum arată România?

Vedem o țară nouă, modernă. Mentalitatea e schimbată. Iar în activitatea privată, cu accent pe domeniul medical, e la cel mai înalt nivel mondial. Sistemul public, pe care îl cunosc foarte bine fiindcă am operat în spitale publice, nu este ideal… 

…Ce generos sunteți!

Ce am văzut în sistemul privat e altceva. Echipe foarte bune, muncă asiduă. Acest nivel aș vrea să-l văd în toată România. 

Apropo de nivel, care e nivelul următor, care e următoarea revoluție, peste ce faceți acum cu da Vinci?

Dezvoltăm un nou robot, Shurui, în China. Este uimitor. E un robot uniportal și permite o intervenție de chirurgie toracică printr-o incizie de 2 cm. Pe acolo intră toate brațele robotului. 

Nu vă temeți că va fi respins pe motiv că e din China?

Nu, ei oricum au cele mai bune produse. Oamenii nu cunosc China. Eu petrec, însumat, cam 6 luni pe an în China.

Viorel COSMA