Două amenzi, în valoare totală de 12.000 lei, au fost aplicate de inspectorii de muncă din Neamț la două firme care au folosit zilieri în activitățile sezoniere și nu au avut toate actele în regulă. Verificările au fost făcute în luna octombrie, în cadrul campaniei naționale programate de Inspecția Muncii.
Au fost controlați 25 de agenți economici din județul Neamț și echipele de inspectori au găsit nereguli la 5 firme, celelalte trei neamendate primind câte un avertisment. „Deficienţele constatate în acţiunile de control au fost transmiterea cu întârziere a datelor în registrul electronic de evidențã a zilierilor, depășirea duratei zilnice de executare a activitãții pentru zilierul minor, lipsa acordului de plată săptămânală încheiat între beneficiar şi zilier, nerespectarea remuneraţiei minime pentru zilieri, beneficiarul de lucrări nu a făcut dovada plății remunerației către zilieri”, se precizează în comunicatul de presă al ITM Neamț, transmis redacției.
C.I.