Desfășurată într-o zi cu vădite semne tomnatice, duminică, 1 octombrie, la Școala Profesională Oglinzi a avut loc ”Sărbătoarea bunicilor”, ediția a VII-a . Manifestarea a atras atenția multor locuitori ai satului Oglinzi, fiind prezenți invitați din toată comuna, dar și din alte locuri. Nu au lipsit primarul Dumitru Bălăjel, directorul Gheorghe Filip și cadrele didactice de la această unitate școlară. Paleta de manifestări a fost densă, debutul fiind primirea invitaților. A urmat o ședință interesantă a primarului Dumitru Bălăjel și a directorului școlii Gheorghe Filip, pe de-o parte, și părinții elevilor. Apoi, atenția tuturor a fost atrasă de lansarea de carte a poetei populare Aurica Mihăilă, din satul Ungheni, aflată la al doilea volum. Publicul a putut viziona expoziția de pe holurile școliii, spațiu în care elevii acestei unități și-au etalat priceperea și talentul în operele expuse publicului.
În incinta bazei sportive a urmat un program artistic susținut de elevii Școlii Profesionale Oglinzi, dar și de la Răucești. La toate acestea, s-a evidențiat și competițiile de șah, ciclism, tenis de masă, întreceri foarte gustate de iubitorii acestor discipline. În cele din urmă, ziua dedicată bunicilor, intitulată ”Chipul bunicilor prin ochii de copil”, ”Cufărul cu amintiri”, s-a desfășurat într-o ambianță aparte, în prezența unui public numeros și dornic de a sărbători alături de cei ajunși la o anumită vârstă. Firește, ultima parte a manifestării, intitulată ”La Oglinzi e sărbătoare”, s-a desfășurat în aer liber, în fața unui numeros public, care a urmărit un interesant program artistic.
Ședință cu părinții
În virtutea unei foarte bune colaborări între conducerea școlii, cadre didactice, părinți și primarul -, ca reprezentant al administrației locale, la primele ore ale zilei de 1 octombrie a avut loc o ședință cu părinții. Ca la orice astfel de întâlnire, s-au dezbătut probleme importate cu care sistemul educațional local se confruntă în anumite momente, legate de clasicele teme: absenteism, dezinteres școlar și mai ales părinți plecați în străinătate, ai căror copii rămân în grija bunicilor.
Însă, cea mai importantă declarație a venit din partea primarului Dumitru Bălăjel, care, în afara problemelor ridicate de părinți și cadrele de didactice, a adăugat următoarele: ”În anii de când sunt primar, am căutat să acord școlii, în general, o importanță aparte. În acest sens, copiilor le-au fost achiziționate tablete în timpul pandemiei, pentru învățământul online, apoi, toate cadrele didactice au primit câte un laptop. Au fost achiziționate table moderne, plus că la Oglinzi am construit și o grădiniță cum nu este la această oră în nici un loc în județ. De aceea, informez locuitorii comunei că ne așteaptă o perioadă cu mari investiții în comună. Mă refer la alimentarea cu apă, canalizare, gaze naturale și modernizarea drumurilor comunale. Toate aceste investiții ca valoare se apropie de 600 miliarde lei vechi. Revenind la școală, cred că unitățile noastre beneficiază de tot ceea ce trebuie. Totuși, la școala Oglinzi va trebui să realizăm un teren de sport la dimensiuni regulamentare, cu toate că vom efectua anumite lucrări care creează disconfort. Vor fi și oameni cărora nu le plac săpăturile pe teren, dar asta este situația. Oricum, comuna Răucești este una dintre cele mai populate UAT-uri din județ, iar pentru a obține fonduri este nevoie, din partea mea, de foarte multe intervenții și drumuri la București, dar și în alte locuri, pentru a obține ceea ce ne trebuie. Cred că Răucești, în acest moment, la volumul investițional actual, se află pe primele locuri în județ. Sunt investiții de care comuna are nevoie, cu toate că se va crea un disconfort masiv”.
A urmat intervenția directorului Gheorghe Filip: ”Mulțumesc tuturor celor care astăzi au onorat invitația noastră. De asemenea, mulțumiri aduc și domnului primar, care ne-a ajutat de fiecare dată. Împreună am găsit soluții, chiar dacă problemele nu se puteau rezolva cât ai bate din palme. Cu toate acestea, am rezolvat împreună foarte multe lucruri, mai ales de ordin investițional”.
Lansare de carte
Poeta Aurica Mihăilă, din satul Ungheni, a lansat volumul de versuri ”Flori de liliac alese”. În cuvântul său, prof. Gheorghe Filip a precizat: ”Cu toate că este născută în 1950, autoarea este la al doilea volum de poezie populară. Pentru noi, ca școală, este un eveniment foarte important”.
Cu acest prilej, primarul Dumitru Bălăjel a adăugat: ”Plănuisem împreună cu doamna Mihăilă să lansăm această carte de poezie în satul Ungheni, dar așa a fost să fie, ca lansarea să aibă loc la Oglinzi. O felicit din toată inima pe doamna Mihăilă și merită toate aplauzele noastre”.
A urmat un scurt program artistic susținut de două eleve de la Școala Profesională Oglinzi, dar și alte alocuțiuni ale unor intelectuali locali care cunosc opera poetei Aurica Mihăilă și care s-a apucat de scris versuri la vârsta de 68 de ani. Asistența numeroasă, circa 70-80, a fost unanim de acord că în acele momente, la Oglinzi, a fost un eveniment cultural de o încărcătură aparte, care a creat emoții tuturor celor prezenți.
Spectacolul în aer liber
Ultimul act dedicat persoanelor de vârsta a treia s-a consumat pe terenul de sport al școlii, unde a fost prezentat un spectacol de muzică, dansuri și multe altele, care fac parte din complexul de tradiții locale. Programul a fost completat și cu alte activități, toate spre deliciul publicului spectator, venit în curtea școlii de la Oglinzi pentru a sărbători alături de bunici. Dincolo de caracterul cultural al întregii manifestări, un lucru este cert: la nivel local trebuie puse în valoare toate elementele care pot aduce un plus întregii comunități. (Rep.)