Salariile, investițiile, abandonul școlar sunt temele principale abordate la negocierile de luni între sindicate și reprezentanții guvernului.
Reluarea discuțiilor vine după ce proiectul noii grile salariale trebuia să fie gata din luna iulie și nu e gata nici acum. Premierul Marcel Ciolacu a declarat la finalul întâlnirii de ieri că trebuie grăbită chestiunea salarizării. „Facem tot ce ne-am asumat în domeniul educației pentru a ajuta copiii să meargă la școală în condiții cât mai bune și să oferim tuturor șansa la educație. Deopotrivă, suntem preocupați să avem cadre didactice motivate, iar în acest sens avem în vedere îndreptarea inechităților salariale într-un termen cât mai scurt”, a declarat premierul Marcel Ciolacu după negocierile de ieri, la care au participat și viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul Educației Ligia Deca împreună cu secretarul de stat Gigel Paraschiv și cu secretarul de stat Daniela Pescaru.
Prezenți la discuții au fost liderii celor trei mari confederații din Educație și care au emis un comunicat la finalul negocierilor. „Săptămâna viitoare va avea loc la Guvern o nouă întâlnire la care vor participa și reprezentanții Ministerului Muncii și Ministerului de Finanțe pentru stabilirea modalității de majorare a salariilor personalului didactic, personalului didactic auxiliar şi personalului nedidactic din sistemul de învăţământ de stat, conform art. III alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2023, începând cu 1 ianuarie 2024”, se precizează în comunicatul semnat de liderii FSLI, ”Spiru Haret” și ”Alma Mater” și transmis spre informare în teritoriu.
C.I.
Foto: guvern.ro