
În același dosar a fost deferită justiției Elena Preda, fosta șefă a stației de la Târgu Neamț, precum și un alt angajat al SAJ, Ionuț Doarbeș, pentru complicitate la luare de mită. Au mai fost judecate și alte persoane acuzate de procurorii anticorupție că au dat bani pentru a ocupa un post la instituția amintită. Scandalul a izbucnit la începutul lunii mai a anului 2022, după ce Ambulanța Neamț a organizat un concurs pentru definitivarea pe post a celor care au fost angajați în pandemie, pe perioadă determinată, în timpul stării de alertă. Procurorii acuză că examenul a fost măsluit și directorul Morenciu ar fi pretins câte 5.000 de euro de la cei care doreau să se angajeze. Banii au fost colectați de asistenta șefă de la Piatra Neamț, Luminița Rozonschi, cu ajutorul colegei Preda. De menționat este faptul că cei care și-au cumpărat postul, au primit ajutor, parte din răspunsurile corecte la întrebările din chestionare fiind completate de cei implicați în fraudă.
Luminița Rozonschi, liderul de sindicat de la Ambulanța Neamț, Gladior Andronache, dar și alte persoane, au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, iar în acest fel au obținut reducerea pedepsei cu o treime, toți fiind condamnați la închisoare cu suspendarea executării (amănunte aici).
Morenciu, Preda, dar și parte din candidații de la concursul care, conform procurorilor, ar fi fost măsluit nu au mers pe procedura simplificată și pentru ei procesul a continuat. La scurt timp de la intrarea cauzei pe rolul Tribunalului Neamț, Dorin Morenciu a cerut strămutarea și dosarul acesta a ajuns la Tribunalul Bacău (amănunte aici și aici).
(G.S.)




