Finalul de octombrie este unul încărcat de emoție pentru oamenii Școlii Gimnaziale ”Nicu Albu” Piatra Neamț. Cea mai tânără școală din municipiu a împlinit 30 de ani de când a fost construită și funcționează în cartierul Precista. Generații trecute de dascăli și absolvenți s-au adunat alături de actualii profesori și elevi pentru a sărbători împreună. În preajma zilei de 25 octombrie s-au desfășurat mai multe activități, între care și participarea la ”Gustul toamnei”, o expoziție cu degustare de bunătăți și roade ale anotimpului. Ziua de joi a fost dedicată întru totul sărbătorii, iar profesorii, elevii și părinții au pregătit împreună toate activitățile: lansarea baloanelor tricolore de pe terenul de sport din formația care a simbolizat numărul 30, spectacolul la care au participat toți copiii școlii, de la cei mai mici, până la cei mai mari. Alături de gazde au fost prezenți invitații, între care din partea Inspectoratului Școlar Neamț inspectorii Cristina Alungulesei, de la învățământ preșcolar și Elena Morariu, de la matematică, Dumitru Letos, directorul Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza”, de la care au plecat primii profesori la noua Școală 10 (cum era atunci), primarul Andrei Carabelea. Revederea și celebrarea a 30 de ani de existență au prilejuit actualilor și foștilor dascăli, elevilor și părinților împărtășirea unor gânduri și mesaje în cartea de onoare a Școlii Gimnaziale „Nicu Albu”.
„La Mulți Ani, școală dragă!”
Prof. Valentina Motfolea, director: ”Acum 30 de ani, într-o clădire nouă, ușor anostă, situată în cartierul Precista, pe o stradă cu un nume predestinat, strada Ecoului, nr. 5, se schițau primele rânduri din cartea unei școli, Școala nr. 10. În septembrie 2012 se schimbă titlul cărții în Școala Gimnazială Nicu Albu Piatra Neamț. Nu sunt povestioare despre Feți frumoși și Ilene Cosânzene, ci despre și pentru copii, scrise de oamenii acestei școlii cu iubire, dăruire, efort, perseverență, dând astfel culoare și viață zidurilor gri. Acum, la ceas aniversar, mulțumim tuturor celor care au trudit și trudesc la povestea noastră, mulțumim celor care vor trudi ca să continue povestea. Simțim că mai e mult până la epilog, avem proiecte noi, dorințe și speranțe. Povestea de azi, ajunsă la a XXX-a filă, e despre VA URMA…. La mulți ani nouă, tuturor!”.
”30 de ani… Unii spun că acum apar primele riduri… Noi îți spunem, dragă școală, că, de fapt, ești un trandafir înflorit care bucură ochii oricui îl vede. Luminoasă, colorată, curată și cu săli moderne, îi faci pe copii să vină la tine cu plăcere. Îți dorim ani mulți și roditori! Cu prețuire, prietenele tale, profesori înv. primar Adriana Todirică și Elena Usturoi”.
Prof. Mihaela Șum: ”Efervescența cu care m-a întâmpinat Școala nr. 10 acum 28 de ani nu s-a stins, reacțiile sunt în lanț! Am simțit cu toții, la ceas aniversar, spiritul viu al școlii noastre, care a fost și rămâne de nota 10! Copiii, părinții, cadrele didactice și toți cei care fac inima Școlii Gimnaziale Nicu Albu să bată ritmic, zi de zi, cred că s-au simțit ca și mine, mândri și recunoscători!”.
Prof. pensionar Adriana Zâna Ioniță: ”Aniversarea unei școli e mai mult decât o parte din istoria unui loc. Este mai mult sărbătorirea spiritului locului, a amprentei lăsate de acesta, prin puterea magiștrilor, în fiecare suflet și minte de copil ce a trăit bucuria inițierii. Emoție deopotrivă a dascălilor în momente de reîntâlnire, de revedere!”.
”Personalul didactic auxiliar și cel nedidactic este alături de toți cei care sărbătoresc 30 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale Nicu Albu. Împreună am reușit ca această școală să fie printre cele mai atractive și primitoare din orașul nostru. Gânduri bune și un sincer La mulți ani!”.
Moscalu Cosmina, fostă elevă și acum părinte cu doi copii în școală: ”Se zice că o călătorie începe cu primul pas. Pentru mine, călătoria prin viață a început acum 30 de ani, ca elevă în clasa I G. În ochii mei de copil, era o școală frumoasă, o „perlă” cum a fost numită atunci. Azi, în calitate de părinte, o văd mai colorată, mai modernă, un loc potrivit de dezvoltare al elevilor, al cadrelor didactice și al părinților deopotrivă, un loc potrivit de educare și formare pentru copiii mei”.
Anca Larisa Sucală, părinte al unui elev în clasa I: ”La mulți ani, frumoasă școală, cu dascălii tăi străluciți, cu elevii tăi care ți-au trecut pragul și te poartă în suflet după atâția ani și ani! Am toată încrederea că vei scoate numai oameni mari!”.
Cristina Usturoi, fostă elevă: ”Mă bucur că am avut ocazia de a învăța în această școală. M-am dezvoltat și am căpătat o sumedenie de informații care s-au dovedit a-mi fi extrem de benefice în timp. Am avut parte de înțelegere, căldură sufletească, bunătate și multă înțelepciune. Au fost momente frumoase și pline de aventuri. Clipele petrecute în cei 9 ani în școala Nicu Albu vor rămâne mereu în gândul și în sufletul meu! La mulți ani, școala mea!”.
Horia Humă, elev în clasa a VIII-a: ”Acum 30 de ani străzile cartierului Precista s-au umplut de glasuri de copii care pășeau cu sfială și curiozitate în curtea Școlii nr. 10, astăzi Nicu Albu. Anii au trecut și cu aceeași emoție am venit în această toamnă noi, promoția 2023-2024 a clasei a VIII-a. Acum simțim școala ca pe o parte componentă a noastră. Trecerea generațiilor de elevi este ca o poveste fără sfârșit. Școala trăiește prin generațiile pe care le-a format, câștigându-și astfel nemurirea. La mulți ani, școala noastră dragă!”.
Diaconu Teodora, elevă în clasa a VIII-a A: ”Cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de activitate, școală dragă, îți urez longevitate, realizări și obținerea celor mai bune rezultate! Mulțumesc că aici mi-a fost pus stiloul în mână, că aici am deslușit misterul literelor și al cifrelor, că am legat prietenii de neuitat și mai ales că am devenit omul de astăzi! La mulți ani, școala mea dragă!”.
Melissa Bujor, elevă în clasa a VIII-a: ”Aveam 7 ani când am pășit cu emoție pe treptele școlii Nicu Albu. Revăd anii claselor primare, ani de aur ai copilăriei noastre, când draga noastră doamna învățătoare ne-a descifrat atâtea taine. Rămâne în inima mea, pururi respectată și iubită. Acum sunt în ultimul an de gimnaziu și mă simt profund recunoscătoare dragilor mei profesori pentru toată susținerea acordată și munca depusă în educația mea. Școala Nicu Albu este pentru mine locul în care m-am simțit apreciată, iubită și valorificată. La mulți ani, draga mea școală!”.
Teodora Pipău, elevă în clasa a VIII-a A: ”Venind de la grădiniță, pășeam timidă spre careul din curtea școlii, unde urma să îmi văd noii colegi și pe doamna învățătoare Carmen Ciorobîtcă. Anii treceau, apoi am ajuns la gimnaziu unde am cunoscut-o pe doamna dirigintă Petronela Tănasă. Profesorii erau deja la un alt nivel de excelență, dar cu o răbdare nemaipomenită. Încet, încet am dezvoltat, ca orice persoană, simpatii și antipatii, dar cea mai dragă rămâne doamna de matematică Valentina Motfolea, care știe să facă o poveste din orice problemă de matematică. Îmi voi aduce aminte, cu mare drag, toate momentele frumoase petrecute în cei 9 ani la școala mea de suflet.
La mulți ani, 30!”.
Alessia Davidescu, elevă în clasa a VI-a A: ”De aproape 9 ani studiez la școala Nicu Albu sau nr. 10. Vreau să le mulțumesc profesorilor, doamnei director și doamnei diriginte pentru efortul depus de a ne ajuta să devenim niște oameni valoroși. Sunt foarte încântată că pot transmite oamenilor cât de frumoasă și deosebită este școala noastră. La mulți ani, Școala Gimnazială Nicu Albu”!!!.
Ioan Amironoaie, membru în prima echipă de conducere: ”Acum 30 de ani totul era diferit și noi, cei care eram profesorii acestei școli, am venit de la Școala Gimnazială nr. 4. Primar era dl. Gigi Ocneanu, a venit la deschiderea școlii. Nu era sală de sport, aici, unde suntem acum, erau un soi de cămăruțe care mi-au făcut o impresie foarte proastă și primul gând pe care l-am avut, ca director, a fost să le dărâm și să facem o sală de festivități. Am fost amenințat că voi răspunde în fața justiției, dar n-am modificat structura de rezistență a școlii și în două zile s-a făcut treaba. Așa avem această sală de festivități! Poartă numele meu? Mulțumesc! Intrarea în școală s-a produs în 25 octombrie 1993, prima echipă la conducerea școlii a fost formată din dl. director plin Matei, dna. directoare Adriana Vernica și subsemnatul care, impulsiv fiind, am și rostit primele cuvinte: declar deschisă Școala nr. 10!”.
Cristina Alungulesei, inspector școlar educație timpurie: ”Am citit emoția pe fețele dvs. și mărturisesc: și eu sunt emoționată, pentru că mă aflu între oameni de valoare. Vă felicit și vă doresc să vă dea Dumnezeu în continuare să aveți răbdarea, priceperea, dorința de a scoate cât mai multe generații de elevi merituoși. Vă transmit și mesajul de felicitare al dnei. inspector școlar general Florentina Luca-Moise însoțit de urarea de ani mulți, binecuvântați și sănătoși!”.
Andrei Carabelea, în dubla calitate de primar și părinte de elev al școlii: ”Sunt foarte emoționat și mă bucur că am avut inspirația să-mi încredințez copilul pe mâinile domnilor profesori care formează de 30 de ani generații de elevi. Ca primar vreau să spun că avem o colaborare foarte bună cu școala Nicu Albu. Sunt foarte fericit că am reușit să dăm drumul, de câteva luni, la unul din cele mai mari proiecte de investiții în școli: dotarea tuturor sălilor de clasă cu mobilier modern și dotarea cu echipamente a tuturor laboratoarelor. Vă felicit la aniversare, multă sănătate tuturor și La mulți ani!”.
Cristina IORDACHE