”Ceaușescu nu și-a scris singur odele și mai mult decât atât, nu el și le-a comentat. Că îi făcea plăcere și că, în timp, i-au dat dependență, e cu totul altceva” – Ovidiu NAHOI, redactor șef, ”Historia”
Pe vremea „Epocii de aur”, congresele P.C.R. erau convocate toamna, târziu, în noiembrie, după strângerea recoltei de pe câmp, după Sărbătoarea Recoltei. Mai întâi se puneau la adăpost roadele și apoi se trecea la plenare și congrese. Și dăi, și luptă cu hau-haul. Și uite așa s-au înșiruit în istorie, pe ață ca hribii la uscat, congresele al IX-lea, al X-lea… Unul mai important decât celălalt. Toate omagiau pe Tovarășul și Tovarășa care au condus în mod magistral harnicul popor român de la orașe și sate. Dacă se iveau probleme pe timpul congreselor se rezolvau din mers, revoluționar, principial. Vă mai amintiți ”incidentul” provocat de bătrânul ilegalist Pârvulescu la Congresul al XII-lea? Care, paradoxal, a avut curajul să-l acuze pe secretarul general în plen de ”sustragerea de la controlul partidului”! Mamăăăăă!, ce tărăboi a ieșit. Cea mai ofuscată a fost Savanta de renume planetar. L-a și pus la punct pe obraznic, l-a considerat ”huligan”. Numai așa a fost salvat ”cârmaciul înțelept” și neobositul Erou. Restul curățeniei a făcut-o Ion Popescu Puțuri. Puținii ”disidenți” din umbră au tăcut chitic că, vorba aia ”capul plecat sabia nu-l taie”. Și, evident, s-a trecut la aplauze furtunoase și obediente.
Prea multă politică, prea puțină religie
După datina străbună, știm că în zilele de Crăciun, de Paști și de duminică, nu se îngroapă mortul. Așa credea românul de veacuri. Dar nu e așa. Lumea s-a schimbat și se schimbă zilnic. La 25 decembrie 1989, soții Ceaușescu au fost împușcați, lângă un zid, ”în direct”. Bunicile au dus mâinile gură și așa au înlemnit. I-au judecat fără să le îngăduie dreapta apărare, i-au ”judecat” și osândit fără să-și arată lumii fețele. N-a avut parte nici de două zile și două nopți pe catafalc, nici de preot. Tatăl Împușcatului, Andruță de la Scornicești a fost înhumat cu un sobor de preoți. De ce domnilor? A fost tata, ”bețivul”, mai valoros decât ”Geniul Carpaților”? Nu le este teamă ”justițiarilor” care au indicat zidurile din Târgoviște drept loc de execuție că îi va pedepsi Dumnezeu pentru o asemenea nedreptate?
Ce au spus cei mulți despre ”întâmplarea” de la 25 decembrie? Multe și sucite. ”Bine că am scăpat de ei! I-au ajuns sudalmele și blestemele oamenilor. A demolat prea multe biserici (București) și a nenorocit prea mulți oameni nevinovați. E drept că Ceaușescu a fost la biserică când era copil, dar nu s-a prins nimic de el. a fost un ateu precoce. În fața plutonului de execuție n-a făcut cruce. A făcut altceva (!?). Românii miloși au spus și repetă și astăzi: «Nu trebuiau împușcați ca niște câini, la marginea șanțului!»” (Sursa: ”De ce a fost ucis?”, ed. Alfabetul, 1993).
Ce înseamnă împușcați ca niște câini? Vă explic mintenaș.
După a doua conflagrație mondială, în mahalaua Precista din Piatra Neamț, au fost arestați de către jandarmi doi criminali, Vanika și Dosoftei, doi lipoveni ucigași. Reconstituirea crimelor urma a se face pe malul drept al Bistriței sub un copac (păr) din grădina preotului Marin de la Doamna. În ziua H, criminalii au fost aduși la locul faptei și cu duba albă a Jandarmeriei. Pe atunci, exista un pod de lemn în dreptul fabricii de cherestea ”Foresta”, Carrefour-ul de astăzi. Copil fiind am asistat la execuție. Pe primul criminal l-au ciuruit sub un copac, pe al doilea fugind spre Bistrița. Au fost dezbrăcați la pielea goală și acoperiți cu cetină de brad, într-o căruță a primăriei. Nu preoți, nu lumânări, nu regrete. Uimire totală pentru toți gură cască. Mai târziu, am aflat că au fost împușcați pentru că ”au încercat să fugă de sub escortă”. Se pare că și de data aceasta, justiția a avut un braț mai lung.
Avea Ceaușescu un pic de frică de Dumnezeu?
Și Elena și nea Nicu s-au născut la țară, aveau tălpile pline de pământ strămoșesc. Părinții lor, mai ales ai lui Nicolae Ceaușescu, erau niște oameni simpli, credincioși, cu frica lui Dumnezeu. Cum să nu țină și Paștele și Crăciunul, chiar dacă își schimbase numele în moș Gerilă? Cum în anul de grație 2023 a început să se vorbească despre Crăciun și Revelion din vară, ne întrebăm dacă existau astfel de ”griji” și pe vremea partidului unic. Martorii oculari ai acestor vremi zic că da. Pe vremea sărbătorilor de iarnă era zărit ”permanent” bradul lui moș Gerilă și în casa lui Zoia, și la Valentin și la Nicu. Dar marele spectacol se dădea la marginea Lacului Herăstrău. ”De la casa lui Ceaușescu până la Club bazin Floreasca făceai două-trei minute pe jos. Acolo venea moș Gerilă pentru «arhitectul unei noi Românii»” (Sursa: ”Ceaușescu, adevăruri interzise”, Ed. Lucman, 2004).
Aici era locul unde se servea masa de 1 ianuarie, unde veneau invitații familiei și unde principala distracție era să te uiți la televizor și să-l sorbi din ochi pe Ceaușescu. La ora 12 fără un sfert apărea Tovarășul. Se ducea glonț la Savantă și lua loc la masă. La 12 fără zece minute intrau un șir de chelneri și turnau șampanie în pahare. La 12 fără opt minute începea discursul lui Ceaușescu. Toată lumea ascultă în tăcere cu privire aiurea. 12 fix. Toată lumea se ridică în picioare și aplaudă: ”Să ne trăiți, să ne trăiți, să ne trăiți! La mulți ani!”. (Sursă: ”Adevăruri interzise”, carte semnată de arh. Camil Roguski, care organiza an de an aceste spectacole).
Fiecare invitat cu șampania în mână defila prin fața locului unde se afla Ceaușescu și ciocneau paharele. Fără pupături, fără îmbrățișări. Suntem comuniști, tovarășe! Când începeau să curgă mâncărurile tradiționale, sarmale, piftie, fripturi, tovarășii invitați nu prea mâncau, să nu facă zgomot. Toată lumea stătea și privea la televizor pe Radu Beligan, Gică Petrescu, Arșinel… Tovarășii din capul mesei nu erau mâncăi, nici băuturi, nici amatori de muzică. Ceaușescu când mergea la vânătoare, mânca brânză cu roșii, hrană țărănească, dar sănătoasă. Nu-i plăceau finețurile occidentale. Pe la unu și un sfert o ștergea englezește – după expresia celor din anturaj. Când tovarășii invitați de onoare se convingeau că Șeful ăl Mare a plecat ”o tuleau și ei iute”. Nimeni nu se făcea mangă, nimeni nu se clătina, că stăteau strânși uniți în jurul partidului. Fiecare dorea să-și petreacă Revelionul în familie. Ultimii mâncăi și bețivi plecau la ora 4. Curios sau nu, a doua zi la Cabinetul 2 se dădea raportul: ”Aseară au depășit măsura X și Y, care au spre despre…”. Băieții cu ochi albaștri părăseau ultimii baricadele bahice, patriotic.
Cu arhitecții și artiștii discuta numai Tovarășa
În postul de Arhitect șef rezista numai cel uns cu multe alifii. Astfel, la un Revelion, arhitectul caselor lui Ceaușescu s-a gândit să organizeze mai altcum intrarea în Parcul Herăstrău. A apelat la feeria de animale a lui Walt Disney: căprioare, ursuleți, iepurași, dar mari de 1,5-2 metri. Fiecare județ era reprezentat de 5-6 păpuși care defilau, cu și fără steaguri. Alea de la Neamț aveau drapele tricolore. Dar în fruntea coloanei cine se afla? Femeia comunistă, tovarășa noastră de viață și luptă. Când Elena Ceaușescu a văzut de ce onoruri se bucură femeia de astăzi a exclamat: ”Uite-o pe Poliana!” (nevasta lui Nicu). ”Ce frumoasă e!” și arhitectul autor a devenit ”erou”. Mai ales după ce Banc, Patilineț și Bobu au întărit spusele Savantei cu polimeri. Și când te gândești că tata Andruța, de câte ori intra în crâșma din Scornicești, sătenii îi spuneau: ”Spune-i lui fiu-to să ne dea butelii!”. Și ăl bătrân tăcea.
”Omul se naște bun sau se naște rău”, a zis cândva cineva mare. Puși alături, Nicolae lângă Elena Ceaușescu se descopereau mari deosebiri, remarcate fără efort. Profesorul lui Ceaușescu a fost Maurer, care a fost ”un domn” iar Elena o fată de mahala, i se spunea ”Elena lui Briceag”, că taică-su ascuțea bricege. Deci deosebirile erau abrupte din start. ”Cuplul” Ceaușescu nu funcționa la parametri normali. O spunea și fiul preferat, Valentin când îi întreba pe muncitorii de la Casa Poporului: ”Mai știți bancuri cu tata? Eu tac, dar e bine să vă feriți de mama”. Se povestea că Tovarășa era deșteaptă, dar era rea ca om. Nici frații lui Nicu nu aveau voie să vină acasă la ei, nechemați. Nici pe nora ei, pe nevasta ”Prințișorului” n-o primea în casă. Venea cu copilul până la ușă. Atât.
Cine a fost, de fapt, Ceaușescu? Nimeni, absolut nimeni, nu poate răspunde la această întrebare. Este o interogație fără răspuns. Nici Bobu, nici Banc, nici Fazekaș, nu puteau vorbi, deși jucau țintar cu nea Nicu, ocazional. Ceaușescu nu avea amici. Totdeauna și-a luat numai proști în jur, un exemplu, Iosif Banc, un politician rău și perfid. În rest, secretarul general al partidului a fost un simplu om cu calități și defecte. Vă rămâne dumneavoastră sarcina să le descifrați. Succes! Veți reuși să aflați cât de mare a fost crucea pe care a purtat-o?
Prof. Dumitru RUSU
