Sindicatul Farmaciștilor din județul Neamț nu este încă foarte bine organizat la nivel local, numărul membrilor este destul de mic, fiind înscriși mai mulți dintre cei din circuitul închis, din spitalele publice și mai puțini din farmaciile private. Cu toate acestea, toți farmaciștii au aceleași doleanțe și la protestul organizat astăzi, 15 noiembrie, în Piața Victoriei din capitală, au reușit să ajungă și câțiva farmaciști nemțeni.
„Nemulțumirile sunt mari și multe, doar că organizarea a fost făcută într-un timp foarte scurt și cam în pripă. Vorbim aici despre o lipsă cronică de finanțare, nu se mai plătesc rețete, nu sunt recunoscute anumite servicii prestate de noi și multe altele. Acesta a fost doar un moment de răbufnire pentru că aceste lucruri trenează de prea mult timp, iar farmacistul nu este recunoscut ca și statut. Farmaciștii sunt excluși la plată de la multe lucruri care se deconteză de la bugetul de stat. De pildă, la vaccinurile efectuate în farmacie, beneficiarul plătește, dar pentru stat este gratuit, nu decontează nimic. Se merge prea departe cu aceste lucruri care ajung să ne împiedice să evoluăm, să ne dezvoltăm. Demnitatea profesiei o câștigăm direct de la beneficiari, de la pacienți, prin contactul direct, dar ar trebui și statul să ne recunoască statutul măcar la nivelul laborantului”, a spus Ana Maria Stejar, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț.
Farmaciștii se plâng că de zeci de ani nu s-a luat nicio măsură de sprijinire a acestui sector, potrivit Grupului de iniţiativă a farmaciştilor din România şi Sindicatului Naţional al Farmaciştilor din România, care susțin că au fost ignorați de autorități. Aceștia atrag atenția și asupra pericolului în care s-ar afla bolnavii cronici, cu transplante, afecțiuni hematologice, oncologice sau renale grave, care necesită tratamente vitale și care așteaptă de mai multe luni medicamentele.
„Acţiunea manifest doreşte să atragă atenţia asupra sistemului farmaceutic, care a fost uitat de guvernanţi în ultimii 20 de ani şi desconsiderat treptat de comunităţi din cauza inacţiunii din partea celor cu putere de decizie”, au transmis, într-un comunicat de presă, organizatorii protestului.
O delegație a farmaciștilor se întâlnește cu un consilier al premierului, în contextul protestului organizat în Piața Victoriei. Protestatarii încearcă să impună schimbarea legii din 2006 privind reforma în domeniul sănătății. Farmaciști din mai multe județe ale țării au participat astăzi, între orele 11:00 și 13:00 la o acțiune de protest. Printre revendicări, pe lângă problemele legate de salarizare au fost și cotele de adaos pentru medicamente care nu au mai fost modificate din 2009 și medicamentele eliberate compensat sau gratuit pacienților, care întârzie să fie decontate de casele de asigurări de sănătate.
Angela Croitoru