„Nu pot să mint pentru a lăsa miturile și iluziile românilor în pace” – Lucian BOIA
„Nu pot să mint pentru a lăsa miturile și iluziile românilor în pace” – Lucian BOIAA acordat 32 de interviuri într-un sfert de veac. Discuțiile purtate au fost calme, așezate, docte, la obiect și folositoare tuturor. Aserțiunea „românul e brânză bună în burduf de câine” n-a lipsit din dezbateri. Din contră, a fost lipit de noțiunile: mit, istorie, onorabilitate, adaptabilitate, comunism, revoluție. Paradoxal, s-au rostit și întrebări care au rămas fără răspuns. Un exemplu? Încotro se îndreaptă lumea la ora actuală? Adevărul este că într-o epocă de numeroase conflicte, viitorul rămâne imprevizibil și complicat. Dacă și distinsul profesor decorat Cavaler al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze nu știe, înseamnă că este o interogație pentru marțieni.
Oamenii mari se nasc în case mici
Românul nu e „neam de traistă”, cum zic numeroșii noștri detractori. Românul este isteț, îndemânatic și descurcăreț prin naștere. De unde a învățat „descurcăreala” la cote înalte? De la viața cea de toate zilele. Astăzi, când 3,5 milioane de românași muncesc cu cârca în opulentul Occident, nu mai putem spune că nu se descurcă. Că țara se golește jalnic de băștinași, asta e altă poveste.
Când dl. Profesor Lucian Boia a fost întrebat tranșant dacă există Dumnezeu sau nu, a dat un răspuns „cotit”. A apus că dumnealui este istoric, cugetă, cercetează, dar nu are instrumente cu care să rezolve problema. Ar dori să existe Dumnezeu, dar nu poate spune. Paradoxal, aceeași atitudine are și când tratează problemele sensibile ale istoriei: Transilvania, Marea Unire, Trianonul. Întotdeauna încheie cu vorbele: „Nu am spus niciodată nimic nepotrivit!” și continuă cu „Istoria e făcută de oameni!”. Când românul necăjit de viața pe care o duce începe să recite: „Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei…”, istoricul Boia se supără. Țepeș face parte din trecutul îndepărtat, din mitologie. Problemele de azi trebuiesc rezolvate de oamenii politici din zilele noastre. Să nu confundăm trecutul cu prezentul. Probabil din aceleași motive și Mihai Viteazul nu-i considerat simbolul unității naționale, ci un simplu cuceritor, mercenar. Când Slavici a afirmat că Transilvania nu trebuie să se unească cu România pentru că aceasta nu are vocație de a administra teritorii cu populații amestecate, dușmanii Marii Uniri s-au bucurat foarte. Au aplaudat forte. Și Arghezi a fost împotriva Unirii Transilvaniei cu România.
E complicată tare istoria. Până unde putem merge cu aflarea adevărurilor istorice? În ce măsură istoria pe care o învățăm se confundă cu adevărul? Greu de răspuns. Istoria se scrie cu i mic, când tratează probleme îndepărtate, lipsite de importantă și cu I mare când avem de-a face cu fapte mari, legendare. Așa se explică de ce universitarul Lucian Boia e numit „ucigașul de mituri”, pentru că pe dumnealui îl interesează prezentul, trecutul fiind doar „o sursă” de informare. Deși este un rob al succesului prin numărul mare de cărți scrise, dl. profesor se face „foc și pară” când descoperă greșeli elementare strecurate în istorie. Mă refer la sceneta de pe Columna lui Traian, care ne arată cum dacii vorbesc cu romanii fără tălmaci. Asta înseamnă că cunoșteau aceeași limbă. Inadmisibil la acele vremi. Și pac la Războiul!
Poate e bine și frumos să ne considerăm nepoți de daci și de romani, dar cu atenție. Limba română nu s-a format numai din latină și limba dacilor: brânză, viezure. În limba noastră găsim și alte cuvinte, de alte origini. Urbea noastră, Piatra Neamț e străbătută de la un capăt la altul de un râu cu nume de prințesă frumoasă, Bistrița. Ce înseamnă? Râul care curge repede, e de origine slavă. Că actuala Bistrița ne barează trecerea la ștrandul Tineretului, e altă problemă. Pe vremea copilăriei mele, în dreptul Punții, „suspendate” astăzi și la propriu și la figurat, exista un dig de stejar umplut cu pietre de râu. În dosul acestui dig se forma un golf frumos, unde se scălda toată mahalaua Precista. Digul a fost ridicat de primarul liberal N. Albu pentru a înlesni plutăritul. Fost-ai lele!
Istoria e făcută de oameni
Dl. Lucian Boia e un istoric incomod pentru mulți cititori. A scris mult, documentat, dar acid. „Cărțile mele au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor, fără ele domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost și astăzi tributar adevărului”. (Citat luat de pe coperta cărții „32 de interviuri” apărută la Ed. Humanitas, 2023).
Ce cărți au impresionat pe cititori? Toate. „Mihai Eminescu, românul absolut”. „Cum am trecut prin comunism”. „Întrebări fără răspuns”. Când cititorul pasionat a citit clar texte de genul: „România a ajuns la cheremul unei clase conducătoare de proastă calitate. Cu asemenea oameni, țara nu are cum să meargă bine…”, și-a dat seama că istoria se scrie altfel. Că li se spune lucrurilor pe față. Domnului profesor îi plac cuvintele „altfel” și „mit”. Le repetă de multe ori și câteodată pare simpatic. E cam zgârcit în laude la adresa poporului român. Ne recunoaște doar perioada interbelică ca înfloritoare în domeniul culturii și apreciază pe Cioran, Mircea Eliade, Noica, Ionescu și Vulcănescu. Despre filosoful Țuțea, cel care a zăcut în închisorile comuniste „pentru un popor de idioți” nu zice nimic.
Cea mai apreciată carte a d-lui profesor se intitulează „De ce este România altfel”. Din paginile acestei cărți aflăm cine suntem, de unde venim, cum stăm la capitolul comparații cu celelalte state din Uniunea Europeană. După părerea istoricului A.D. Xenopol, poporul român s-a format dintr-o greșeală a împăratului Traian, care a trecut Dunărea și a fondat provincia Dacia. Așa o fi? Și când te gândești că-l preaslăvim și în imnul de stat al României. Acolo zicem cu mândrie: „Triumfător în lupte, un nume de Traian!”.
Minciuna face flori, nu fructe
În copilărie, Lucian Boia a fost un elev model. A mâncat cartea și a ascultat-o pe Doamna. A intrat în rândul pionierilor din clasa a II-a. Premiant a fost și-n ceilalți ani de studiu. În anul IV, când era student la Istorie, a intrat în P.C.R. Așa scrie în Wikipedia. Dacă în pionierat a intrat că așa era frumos, în partidul unic se schimbă situația. Pentru comunism îți trebuie pasiune. O fi avut-o sau a fost o aiureală de moment? De ce zic așa? La ora actuală e pornit tare împotriva comunismului. Miroase a istorie coafată? Istoria se leagă de obicei de trecut, fie el și apropiat. Trecutul e precum Sfinxul, ascuns în întrebări ghicitoare. Istoria nu este un exercițiu de memorizare, ci unul de inteligență, de interpretare. Toate orașele din Moldova au busturi, statui și străzi cu numele lui Ștefan cel Mare pentru că a fost un mare voievod. La Botoșani unde s-au născut Eminescu, Enescu, Iorga… localnicii nu mai știu cum să-i omagieze pe acești „oameni mari născuți în case mici”.
Și comunismul românesc a fost „altfel”?
Această întrebare clară i s-a pus dl. Lucian Boia de către un gazetar mai „obraznic”. Răspunsul istoricului? „Da, comunismul este continuarea istoriei românești. Sigur că este un corp străin care a fost impus la un moment dat în societatea românească” (Sursa: „Despre comunismul a la roumaine”). Pentru a înțelege cum trebuie noțiunea comunism, e musai să precizăm că la începutul începutului, aceștia numărau doar 1.000 de capete, majoritatea evrei și maghiari. Cu timpul, s-au înmulțit, ajungând la 4 milioane în Decembrie `89, la capitularea comunismului. Toată lumea știe, comunismul a fost un experiment condamnat eșecului, dar înțelegerea acestui lucru depinde de capul celui care citește cartea scrisă în limba franceză, „La fin de la monde”, de reputatul istoric Lucian Boia. Istoricul nu stabilește tranșant problema comunismului. Ascultați-l! „Pentru unii comunismul a însemnat ceva cumplit. Oamenii care au trecut prin închisori, oameni azvârliți în stradă care și-au văzut distruse carierele, care și-au văzut puternic afectat sau chiar distrus destinul. În același timp, alții au fost avantajați de către comunism, nu se poate nega acest lucru”. (Sursa: „Cum am trecut prin comunism”). Acum e acum, noi cititorii și istoricul analizat de partea cui am fost? Eu, de pildă, păstrez și acum carnetul de partid. Nu l-am rupt, este o părticică din viața mea, din istoria mea. Nu sunt nostalgic. M-am întâlnit cu comunismul și atât. Nostalgici sunt foștii politruci îndoctrinați cu ideologia bolșevică, nostalgici sunt monarhiștii.
Incomodul istoric Lucian Boia s-a născut la 2 februarie 1944, la București. Părinții, mama o italiancă și tata un român carpatin, i-au dat o educație aleasă. A urmat Istoria și nu oricum. Numai premiant, numai șef de promoție, n-a citit în stele. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa zisul „dat” istoric predat în manuale și vehiculat în scop propagandistic, pentru a-l pune sub semnul îndoielii și pentru a-l cerceta temeinic, pornind de la însuși fundamentul său. Îmi place cum zice într-un interviu: „Eu sunt istoric, cuget!”. Numai așa să fie, că de la vorbă până la faptă… Și apoi istoria mai este trucată și de politicieni.
La întrebarea: E posibil ca comunismul să revină la putere în unele țări?, controversatul istoric a răspuns clar: „Istoria nu merge înapoi!” și ne-am liniștit. Se împlinesc 33 de ani de la Revoluție și nu știm nici astăzi ce „tartor” a inițiat-o, organizat-o și regizat-o. Unii zic că Gorbaciov a jucat rolul lui Lenin din octombrie 1917 din Rusia Țaristă. O fi adevărat?
Acuzat că a lovit în marile valori ale poporului nostru, istoricul se apără și nu recunoaște. Ba s-a legat de Eminescu, ba de Transilvania, ba de… Cum Eminescu nu a descoperit relativitatea înaintea lui Einstein n-a putut acceptat neadevărul nu știu cui.
Despre ce este istoria, cum se „fabrică” ea, veți afla într-un viitor apropiat. În curând, controversatul istoric Lucian Boia va scoate o nouă carte în patru volume intitulată „O privire teoretică asupra istoriei”. Cine o va citi se va dumiri cum putem ajunge la o istorie adevărată. Că tare s-a mai umplut istorie de gogorițe de tot felul, mai ales politice.
Prof. Dumitru RUSU
