Aflăm de la prestigioase instituții de știință că au fost descoperite găuri negre, găuri de vierme și multe alte găuri de culori îndoielnice, ba chiar și fenomene universale ce ar cuprinde peste 90 de procente din Univers. Aici se rupe filmul. Eu știam că universul este infinit. Fără nici un fel de limite. Și aici mă refer și din punct de
vedere abstract. Cei ce au făcut matematică, știu că orice înmulțire (și nu numai ) cu optul culcat, adică infinitul, dă același rezultat. Tot optul culcat. Când gogomănii de tipul celei pomenite la început vin pe canale mediatice, pretinse cu ștaif (nu dăm nume, persoane însemnate…), apar două ipoteze de lucru. Cel puțin. Ori cel ce a lucrat materialul este un imbecil cu acte‐n regulă și tâmpit în formă continuată, ceea ce e nasol, ori politica respectivilor are un obiectiv clar, să‐i facă pe alți contemporani tâmpiți, ceea ce este destul de grav. Ar mai fi și o a treia, dar nu avem loc. Revenind. Ambele enunțuri au un filon comun, care‐și are sălașul în
deteriorarea funcțională a educației de la noi, care în primii ani se reduce la un dialog indirect între educator și părinți (vezi și producția aia când trebuie să te ridici la nivelul clasei a cincea). Programa școlară ce trebuie să umple creierele avide de știință ale vlăstarelor aduse la școală cu alaiul de rigoare, depășește granițele
intuite de educator și ajunge subiectul insomniilor părinților cu studii superioare care declară sec: bre, sunt tâmpit. Prin ecuație o făceam în două minute, dar așa cum vrea doamna… nu pot. Chestiunea se rezolvă iute cu un meditator dibaci, care, știți cum e, pentru bani și ursul joacă.
Acuma ce turnură poate lua odiseea educatului cu astfel de stimuli științifici debitați de media, nu‐i nevoie să ai studii de profil să prognozezi un eșec cocoșabil. Cu toate acestea, o majoritate covârșitoare este victima distorsiunilor de informare, care depășește ceea ce știam că, țara te vrea prost. Pe același filon se sprijină și toleranța celor ce aleg, în condițiile în care aleșilor li se cam rupe de tot ce mișcă‐n țara asta, inclusiv râuri și ramuri, convinși fiind că orice spun prinde la cei mulți și cu mintea pe coclauri. Ăsta e motivul pentru care traversăm o veritabilă curbă de sacrificiu pe o inflație deloc neglijabilă, în vreme ce cuplul prezidențial se bronzează în Africa, departe de mesajele deloc prietenoase ale Moscovei și de amenințările venite la pachet pentru NATO și UE. Ce‐o rămas din republica semiprezidențială, respectiv liderul cu trei trandafiri la butonieră, dă cu stângu‐n dreptu, convins fiind că miuța pe care o juca la Buzău are un iz de Champions League și poate da și lecții de stat pe spate cu fața‐n jos, ca să crape ceea ce nu are Rareș Bogdan, la toți dușmanii. Astfel, cu neuronii capului jigniți dincolo de limita cărților uitate pe fel de fel de etajere, asistăm la coagularea unui curent politic poleit strașnic de reclamă și antireclamă, de‐o apucat liberalii să se pupe cu social democrații și‐n Piața Independenții, și pe sub ea, și pe unde apucă, numai să nu piardă procentele măsurate cu grijă pe șest, unde AUR deja este pe podium. Acuma, s‐o recunoaștem, nu‐i problemă s‐ajungi în vârf, problema este să te menții acolo, ceea ce nu‐i chiar simplu. Vedem. Pe mai încolo. (GD Patraucean)
