În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Neamţ, de marţi, 28 noiembrie, pe ordinea de zi este un proiect aștept și necesar, privind desemnarea noilor reprezentanţilor ai Consiliului Județean în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă.
În acest moment din CA făceau parte Veronica Vasiliu, directorul executiv al Direcţiei de Management a CJ Neamţ, comisarul Lucian Rusu, fostul şef al Serviciului Permise – a lui Ion Asaftei. Ultimul și-a depus demisia cu ceva timp în urmă, la fel ca și Doru Conachi, șeful de la investiții ci CJ Neamț.
În cărți pentru a ocupa locurile rămase libere ar fi avocatul Adrian Bourceanu, purtătorul de cuvânt al PSD și Dana Părău, șefa servicipului proiecte europene din Consiliul Județean.
Rămâne de văzut dacă schimbările vor schimba în bine activitatea spitalului sau vom avea de-a face doar cu o schimbare de conjunctură.
La nivelul conducerii executive a Consiliului Județean Neamț nu există nici un document oficial făcut public despre un raport al foștilor membrii din Consiliul de Administrație, care să arată gradul acestora de implicare în ratarea investițiilor necesare funcționării spitalului.
Angela Croitoru
Un comentariu
Probabil au făcut o listă cu persoanele care nu au nicio legătură cu managementul sanitar și apoi au tras la soți.