După prima săptămână din Postul Crăciunului, pe 21 noiembrie, atunci când ortodocşii cinstesc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în calendarul popular al românilor este trecută cu slove mari „Vovidenia”. Sărbătoare deschizătoare de iarnă, „Vovidenia” este marcată de puterea luminii, a focului, a vederii, a viziunii. Se spune că în noaptea de „Vovidenie” comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, iar fetele „văd” chipul ursitului în fântână, la lumina albă a unei lumânări. În această zi este dezlegare la pește.

Când a fost sărbătorită prima dată Vovidenia

Biserica creștină a sărbătorit praznicul Intrarea Maicii Domnului în Biserică după două-trei veacuri de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Una dintre cele mai timpurii surse ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, denumită și Evanghelia copilăriei lui Iacov. Alte surse datează această sărbătoare în veacul al VI-lea, când a fost prima oară înscrisă în Calendarul creștin. Tradiția creștină din Palestina consemnează faptul că Sf. împărăteasa Elena (prăznuită la 21 mai) a zidit o biserică închinată acestei sărbători a Maicii Domnului, chiar în templul din Ierusalim. De asemenea, Sf, Grigorie al Nissei a menționat acest praznic în secolul al IV-lea d.H.

De unde provine numele Vovidenia

Numele de Vovidenie provine din slavonă și înseamnă ”ceea ce se face văzută”. Creștinii își amintesc în această zi despre faptul că Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor, Sfânta Fecioară Maria, în vârstă de trei ani, la templu. Ea a slujit acolo până la vârsta de 15 ani, ca un copil ce fusese hărăzit Domnului de către părinții Ei. A slujit ca fecioară la Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Sf. Ioachim și Ana au fost căsătoriți timp de 50 de ani fără să aibă copii. Ei au promis lui Dumnezeu, că dacă vor putea avea un copil, pe acela îl vor încredința Lui.

Tradiții și obiceiuri de Vovidenie

Oamenii petrec noaptea cu lumină, lumânări şi focuri aprinse, privesc cerul şi fac previziuni asupra vremii şi rodului noului an. Se spune că în această noapte vrăjitoarele „văd cel mai bine”, fac farmece, descântă, ghicesc viitorul, sporind taina unui timp magic în care totul pare cu putinţă. „Vovidenia” stă sub semnul focului, iar focul este simbolul energiei vitale, al inimii, al Soarelui, al puterii de zămislire. Este simbolul sacru al vetrei casei, purtător al luminii spirituale. De aceea, de „Vovidenie”, femeile dau de pomană „lumina de veci”, adică lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. Pentru cei morţi fără lumânare, bucovinencele se trezesc înainte de răsăritul soarelui şi aruncă un vreasc în foc. Prin unele zone există credința că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”, că animalele grăiesc cu glas de om, că se deschid cerurile, iar cei fără de păcat pot vedea Raiul, scria T. Pamfile în volumul „Sărbătorile la români”. Ţăranii ţin sărbătoarea pentru ochi, pentru a avea o vedere bună, dar şi de teama „Filipului cel Şchiop”.

Magia de Ovidenie

Se spune că de „Ovidenie”, la ceas tainic de noapte, comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, animalele grăiesc cu glas de om. Iar fetele îşi pot „vădea” ursitul prin nenumărate practici magice. Oamenii petrec noaptea cu lumină, lumânări şi focuri aprinse, privesc cerul, fac previziuni meteorologice şi „citesc” anul ce vine în stele. Este noaptea în care vrăjitoarele descântă, fac farmece, leagă şi dezleagă, pentru că, începând de acum şi până la „Sântandrei”, „văd cel mai bine”.

Puterea lumânării de Ovidenie

De „Ovidenie” şi puterea lumânării e mare, iar femeile ştiu asta prea bine. Este ziua în care dau de pomană ”lumina de veci”. Astăzi se dă de pomană și se aprind lumânări la biserică pentru cei morți fără lumânare. În Tradiția creștină ortodoxă de veacuri această lumânare aprinsă astăzi „nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă”. Se aprind lumânări pentru cei răpuși de moarte năprasnică şi aduc ofrande speciale pentru copiii morţi nebotezaţi. Cei cărora le-au murit copiii se roagă, în această zi, ca să aibă alții. Se spune că lumânarea de la Vovidenie îşi păstrează puterea hristică peste an. Prin multe zone, fetele tinere priveau noaptea în fântână cu o lumânare aprinsă în această zi, existând credința că doar la această lumină vor putea vedea chipul ursitului.

Apa vindecătoare

În seara ajunului Intrării Maicii Domnului în Biserică, țăranii mai credincioși umpleau un vas cu apă curată. Lipeau o lumânare aprinsă de marginea vasului. Apoi făceau o sută de mătănii. La miezul nopții altă sută, iar zorii zilei sărbătorii mai făceau o sută de mătănii. Exista credința că această apă sfințită în acest mod este de mare folos sănătății trupului și protejează pe cei ce se spală cu ea împotriva răutății omenești, scria etnologul Th. Pamfile.

Hramuri de Vovidenie

Această sărbătoare are un puternic ecou în sufletele credincioșilor, dovada fiind și numărul mare de lăcașuri de cult care poartă acest hram. În Neamț, își serbează hramul de Vovidenia Schitul Vovidenia, de pe lângă Mănăstirea Neamț, Schitul Țibucani, Mănăstirea Peștera de la Gârcina și Schitul Hangu, precum și parohia Sf. Haralambie din Târgu Neamț, Parohia din Filioara și Parohia din Timișești. Cel mai cunoscut lăcaș este Schitul Vovidenia. Încă din secolele XV-XVI acest loc era preferat de către pustnicii care se retrăgeau de la Mănăstirea Neamţ pentru mai multă linişte. Schitul Vovidenia a mai fost denumit şi ”Altarul din Poiana Liniştii”. Abia în secolul al XVII-lea avea să fie cunoscut ca schit cu numele de „Slătioru” după denumirea pârâului care vine din pădure. În 1849, in timpul starețului Neonil s-a inceput construcția unei noi biserici „cu fațade neoclasice”, cu 5 turle, dintre care 4 pe părți și una centrală spațioasă și cu multă lumină. Lucrările au fost terminate în 1857, în timpul starețului Gherasim Miron și a fost sfințită la 28 septembrie același an de arhiereul Marchian Folescu, după cum se poate citi în pisania schitului. Tihna Schitului Vovidenia i-a oferit scriitorului Mihail Sadoveanu clipe de reculegere şi împăcare cu Biserica strămoșilor.

Schitul și natura magică l-au impresionat profund pe marele scriitor: „Nu departe de ctitoria veche, după ce treci o culme, stă ascuns într-o văiugă, aproape de un iaz, schitul Vovidenia. Împrejuru-i se înşiră câteva căsuţe de monahi, mai liniştite şi mai vechi decât cele din mănăstirea mare. Biserica cu cinci turnuri, când îşi trimite glasurile, deşteaptă mai multe ecouri în pădurea de aproape. Cântă toaca la Vovidenie… în trei soroace. Pentru singurătăţi, pentru monahi, pentru ciobanii de la stâni, pentru păduri şi fiare şi mai ales pentru sine”.

Sfaturi pentru Postul Crăciunului

„Postind, adică nemâncând câte o zi întreagă (sau şi mai multe, cei ce pot) ori mâncând pâine şi bând apă o dată în zi (după ceasul al treilea de după-amiază), ne înfrânăm pornirile trupeşti şi facem loc aplecării spre mai lesnicioasă îndeplinire a îndatoririlor sufleteşti. Postind, în felul arătat, ne depărtăm mai cu deadinsul de cele lumeşti, pentru a stărui mai uşor şi mai prelung în cele duhovniceşti.”

Sărbătoarea înseamnă dintotdeauna pentru ţăranul român punctul luminos al calendarului, un vârf spiritual ce se cerea atins prin jertfă, un timp sacru. Iar Postul Crăciunului înseamnă jertfă, înseamnă înfrânare de la alimentele de origine animală și înfrânarea simțurilor, înseamnă pregătire spirituală pentru întâmpinarea sărbătorii Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.