Primarul comunei Gâdinţi, Vasile Băbuţă, a iniţiat un proiect de hotărâre, ce a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali, prin care a cerut ieşirea unilaterală din ADI Aqua Neamţ şi, astfel, renunţarea la serviciile companiei judeţene Apa Serv Neamţ.
Hotărârea a fost aprobată încă din 19 octombrie 2023, urmând ca toţi ceilalţi membri ai Aqua Neamţ să aprobe, la rândul lor, ieşirea comunei din ADI. Consiliul Local Piatra-Neamţ va face acest demers în şedinţa extraordinară de joi, 7 decembrie.
Motivul invocat de primarul de Gâdinţi este cât se poate de clar. Potrivit Referatului de aprobare întocmit de primar, Apa Serv Neamţ „refuză preluarea gestiunii alimentării cu apă şi canalizare al comunei” (vezi foto referat).
Aşadar, comuna s-a orientat către ApaVital Iaşi cu care urmează să încheie contract, la fel ca alte comune din aceeaşi zonă a judeţului Neamţ. Primul pas pentru aceasta este ieşirea din ADI Aqua Neamţ.
Managerul companiei judeţene Apa Serv, Vlad Angheluţă, spune că nu ştia nimic despre ieşirea comunei Gândinţi din ADI Aqua Neamţ, dar că „la măsurătorile efectuate în teren s-a constatat că acolo există o problemă cu debitul de apă care nu asigură nici 5% din necesarul pentru instalaţii”.
Este interesant cu ADI Aqua Neamț nu a considerat necesar să informeze conducerea operatorului de apă despre intenția a încă unei comune de a migra cu serviciile spre operatorul din Iași.
Angela Croitoru