Fenomenul cerșetoriei a devenit unul internațional la Târgu-Neamț. Gazdă generoasă a cerșetorilor din comuna Vânători-Neamț, acum se bucură de atenția unor cetățeni din Ucraina și Republica Moldova.
În cursul lunii noiembrie, angajați ai Poliției Locale Târgu-Neamț au depistat pe raza orașului cerșetori din celor două țări vecine. Aceștia au fost verificați la sediul primăriei orașului, cu sprijinul Poliției Române. În urma verificărilor au fost sancționați contravențional și le-au fost confiscate bunurile (iconițe, linguri din lemn și brelocuri).
„Cei proveniți din Ucraina au motivat prezența lor pe raza orașului nostru, ca fiind refugiați din zona Fălticeni, iar cei din Republica Moldova au motivat că sunt în tranzit pe la noi. Pe această cale facem apel la cetățeni să nu încurajeze fenomenul cerșetoriei prin oferirea de bani. Vom fi vigilenți și în perioada sărbătorilor, pentru asigurarea unui climat pașnic în zonele aglomerate ale orașului. Sărbători fericite și cu sănătate!”, a declarat Florin Tofan, șeful Poliției Locale Târgu-Neamț.
Vasile Apopei, viceprimarul orașului Târgu-Neamț face și el apel la cetățeni: „Cetățenii trebuie să fie conștienți că, oferind bani persoanelor care cerșesc pe raza orașului nostru, nu fac altceva decât să încurajeze fenomenul, care uneori poate duce și la apariția unor infracțiuni stradale.”
(V.B.)
2 comentarii
Ce captura 😃😃 Sunteti de rasul curcilor…
Cu ăia de la Abator ce faceți?