CSM Ceahlăul Piatra Neamț a pierdut astăzi, 2 decembrie, partida din etapa a XV-a a Ligii a II-a (ultima din acest an), disputată la Unirea Slobozia. Gazdele au învins cu scorul de 2-1 (1-0). Au marcat: Dorobanțu (17), Atanase (90)/Petre (90).
Antrenorul Cristian Pustai a folosit următoarea formulă de echipă: Barna-Petkov, Jalbă, Vișinar (Oltean 16, Copoț-Barb 80), Fărăgău, Forizs, Onișa (Petra 80), Savu, Llullaku (Petre 64′), Albino, Cortelezzi.
Meciul a început cum nu se poate mai rău pentru pietreni, căpitanul Vișinar accidentându-se la gleznă chiar în minutul 9. Va fi înlocuit în minutul 16 cu Oltean. Apoi, în minutele de prelungire ale reprizei întâi, Cortelezzi a ratat o lovitură de la 11 metri. CSM Ceahlăul a mai avut ocazii și prin Llullaku (25 și 45), Cortelezzi (59 – bară), Forizs (72) sau Savu (89).
CSM Ceahlăul Piatra Neamț ocupă momentan (mai sunt meciuri de disputat din această rundă) locul 8, cu 22 de puncte, la egalitate cu CSA Steaua și Csikszereda Miercurea Ciuc. Campionatul se reia în 2024, pietrenii având în program următoarele meciuri: 24 februarie, cu Concordia Chiajna (d), 2 martie, cu CSC Dumbrăvița (a), 9 martie, cu Csikszereda Miercurea Ciuc (d) și 16 martie, cu Progresul Spartac București (a). (M. CONSTANTINESCU)