Aflu cu stupefacție că pe fațada Consiliului Județean Neamț/Prefectura Neamț a fost inaugurată o placă memorială care adună o listă (sau lista?) cu participanții la Revoluția de la Neamț, din decembrie 1989. Genericul este ”respect și stimă celor care au ocupat sediul PCR în decembrie 1989”. Trec peste faptul că ”decembrie 1989” este un termen vag, sediul PCR a fost ocupat, în decembrie 1989, succesiv, de o mulțime de lume, important ar fi doar momentul 22 decembrie, cu cele câteva ore, de la amiaza până seara, când lucrurile erau neclare pentru mare parte din populație.
Nu știu cine a stabilit lista celor care merită ”respect și stimă”, nu știu dacă o asemenea placă și listă își aveau rostul și locul acum (sau oricând!), revoluțiile nu sunt acțiuni de grup restrâns, ci sunt o expresie mult mai largă, care privește chiar societatea în integralitate. Acțiunea celor din interiorul clădirii „județenei de partid” ar fi fost inutilă, fără niciun rezultat, fără larga susținere a celor care au fost pe platoul din față.
Dar dacă este să mergem la rigoare, în ce mă privește, am fost (și eu) între cei care ”au ocupat sediul PCR” în 22 decembrie 1989, am vorbit din balcon pietrenilor adunați în fața ”județenei de partid”, există probele filmate. Apoi, am participat în noaptea de 22 spre 23 decembrie la editarea primului număr al ziarului ”Ceahlăul”, am scris editorialul ziarului cu titlul ”După cea mai lungă noapte”. Am, între ”amintirile materiale” de atunci, o legitimație primită ca membru al primului CFSN constituit la nivel local/județean. La mai mulți ani distanță de acele evenimente, când s-a constituit ”Asociația revoluționarilor din județul Neamț”, cu cei care au considerat că trebuie să beneficieze de avantajele unor legi, a căror legitimitate nu o discut acum, am spus că revoluția a fost o disperare colectivă, că la fel de expuși au fost cei care erau ”în balcon” cu cei care erau jos, în fața balconului, la un moment dat îngenuncheați, spunând în comun rugăciunea ”Tatăl nostru”, momentul cel mai emoționant al zilei. Am refuzat să fac parte din asociație, deși am participat ”la evenimente”, am preferat să țin moralmente de ”asociația revoluționarilor care nu solicită drepturi”, de la București, care îi cuprindea/cuprinde, între alții, pe Ana Blandiana, Ion Caramitru, Marius Oprea, Victor Rebengiuc, Dan Pavel, Stelian Tănase, etc.
Nu contest niciunul dintre numele de pe lista ”expusă”, nu am analizat ceea ce au făcut atunci și mai târziu, dar consider că Revoluția nu s-a făcut prin reprezentanți, nu s-a făcut pe liste, nu s-a făcut prin și cu ”înlocuitori”. Cunosc încă alte câteva zeci de nume de pietreni care au intrat în sediul ”județenei de partid” în ziua de 22 decembrie 1989, imaginile desfășurate din filmele de atunci pot să fie probe în acest sens. Altfel, actul în sine este încă o modalitate de manipulare, de învârteală locală, de mizerabilism care duce în derizoriu un act istoric important, determinant pentru soarta ulterioară a societății românești.
În același timp, este jenant că la 34 de ani de la revoluție, ”niște revoluționari”, trecuți, zice-se, prin proba timpului, așteaptă (și acceptă!) să fie validați de foști membri ai activului de partid comunist, de la nivel local sau central, adică exact de cei împotriva cărora a fost declanșată revoluția. În acest caz, revoluția este deturnată, la 34 de ani, într-o îmbulzeală/năvală care nu mai are nimic din disperarea (și speranța!) celor care au generat-o.
Solicit, în calitate de participant la acele momente/evenimente, în calitate de martor al istoriei recente, în calitate de scriitor care a scris cu luciditate despre acele momente, să fie îndepărtată această placă ”memorială” de pe frontispiciul unei instituții care nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor din 22 decembrie 1989. Din punctul meu de vedere, toți nemțenii/pietrenii care au fost în stradă, care au participat la mitingul din fața fostei ”județene de partid comunist” își au locul pe o listă a onoarei.
În locul acelei plăci, care adună o listă incompletă cu nume, se cuvine o placă pe care să fie scris, eventual: ”În acest loc, cu demnitate, cu curaj, cu disperare, în data de 22 decembrie 1989, mare parte dintre cetățenii municipiului Piatra Neamț au participat la Revoluția Română, au îngenuncheat și s-au rugat pentru ca România să aibă parte de democrație și viitor”.
Adrian ALUI GHEORGHE
2 comentarii
te apuca rasul, daca nu, plansul cand auzi de “revolutionari” la Piatra Neamt. O droaie de neaveniti, de impostori sau de gura casca care s-au inghesuit sa “viziteze” sediul PCR, poate, poate se aleg si ei cu ceva de pe acolo, iar daca nu, cu ceva functii pe viitor.
revolutionari au fost cei din Timisoara, Bucuresti, Sibiu si doar cateva localitati in care au avut loc lupte, de-a adevaratelea. Restul sunt doar profitori si impostori, inclusiv cei di oras, care se declara revolutionari, dar care nu au facut absolut nimic, nicio fapta care sa le dea dreptul la aceasta onoare.
Excelent articol !