”Sunt oameni cu conștiință de neam și neoameni, fără ea” – Părintele Iustin Pârvu
O națiune nu se poate făuri fără eroi, fără jertfe, fără credință. Istoria României stă mărturie că, fără sângele vărsat la Mărăști, Mărășești și Oituz, de către părinții, bunicii și străbunicii noștri, ideea de unitate națională n-ar fi prins contur niciodată. România Mare n-ar fi existat nicicând.
1 Decembrie 1918, Alba Iulia. Atunci și acolo s-a decretat ”Unirea Transilvaniei și… cu România pentru toate veacurile”. Dorința pașoptiștilor ardeleni, strigată la Blaj – ”Noi vrem să ne unim cu Țara!” – a devenit realitate. Bucurie, îmbrățișări, urale. Ceremonii, discursuri, dansuri. Un martor ocular la Marea Unire ne-a lăsat scris o întâmplare incredibilă.
O bătrână anonimă, prezentă pe ”Câmpul lui Horea”, la marele eveniment, a îngenuncheat în fața unui tricolor, a făcut cruci și l-a sărutat cu pioșenie. După care s-a pierdut în mulțime. Așa erau românii anului de grație 1918. Asocierea simbolului credinței creștine cu cel al țării explică multe. Tot în cei mulți rezidă speranța renașterii naționale, nu în cei oficiali.
La Piatra Neamț, sub Bâtca Doamnei, într-o căsuță modestă, flutură, de ani buni, un tricolor. Ce înseamnă asta? Acolo locuiește un român adevărat, care își iubește țara și nu-i rușine să spună că e român. Uraaa!
De la Marea Unire, se împlinesc un număr de ani. După Revoluție, 1 Decembrie a devenit Ziua Națională a României. Asta nu înseamnă că toți românii s-au declarat mulțumiți. Nicidecum. Monarhiștii susțin și astăzi că ziua de 10 mai suna mai frumos, mai ales când regele, călare pe cal, trecea printre muritorii de rând. Nici nostalgicii partidului unic nu pot uita 23 august, când fugeau la bere și mici și uitau la crâșmă tabloul Tovului și tabloul ”Toavei”, rezemate de gard.
Nici minoritarii maghiari nu se topesc după dorul zilei de 1 Decembrie, deși trăiesc pe meleagurile noastre de ceva vreme. Nu arborează steagul Țării și repetă ca papagalii: ”Nem tudom romano!”. Pentru iubitorii de ceardaș, 1 Decembrie este zi de doliu, iar Trianonul un adevărat ”diktat”. Fac alergie la articolul numărul 1 din Constituție, care spune clar: ”România este un stat național și unitar”. Situație consemnată și de Constituția din 1923. Turistul propagandist neorevizionist Baier Zsolt, membru fondator Fidesz, e și mai dur: ”sintagma stat național-unitar trebuie scoasă din Constituția României cu kalașnikovul”. După metoda Krasnaia Armiia. Primarul udemerist Antal Arpad i-a permis lui Csibi Barna să vândă tricouri cu harta României ciuntită, fără Transilvania și Bucovina. Au arborat și inscripția: ”Szekelyföld nem Romania” (Ținutul Secuiesc nu-i România). Președintele C.N.S. (Consiliul Național Secuiesc) susține că secuii sunt un popor, iar românii o populație. Hopaaa! Ca să vezi, dom’le! Partidul civic din Covasna și Harghita vrea stat în stat. Va fi ținutul Secuiesc ”unitar, sfânt și inviolabil?”. Va fi, dacă vor avea Parlament propriu, justiție proprie, poliție proprie, taxe proprii. Asta nu înseamnă alt stat? Ba da. Numai că statul actual administrează țara. În această conjunctură, dl. Tökes a declarat la Bruxelles că: ”maghiarii din România sunt supuși unui genocid pașnic”. Săracii!!! Pentru efortul său verbal, președintele României l-a decorat. Merita? La această întrebare, ne-a răspuns Dinu C. Giurescu: ”Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă apărarea țării. Statul de azi nu mai apără România. Statul de azi apără pe altcineva, dar nu obștea românească. Ce alt stat din lume își transformă cetățenii majoritari în minoritari?”. Să vezi și să nu crezi! Chiar nu se știe că atacul la istorie, la cultură e o acțiune împotriva națiunii și a intereselor ei?
Rușinoasa falsificare a istoriei
După ultima conflagrație mondială, manualele de istorie și geografie au fost cele mai stalinizate, desfigurate. În ’47, Manualul unic de istorie al R.P.R., semnat de Roller, era în mare vogă. Rușinoasa falsificare a istoriei îl adusese pe autor – un evreu din Buhuși, poreclit Controller – în fruntea Academiei. E vorba de cărțoiul din bondoc, cu multe poze propagandistice. Și subsemnatul l-a consultat, mă pregăteam pentru Istorie. În ’56, C. Daicoviciu, A. Oțetea și Barbu Câmpianu au întocmit un memoriu, pe care l-au adresat lui Ghiță Dej, acuzându-l pe Roller de orientare antinațională și de plagiat. Urmarea? Manualul lui Roller a fost scos din școli și facultăți. Mai mult, în același an, s-a reintrodus și latina în liceu, pentru a dovedi că latinitatea noastră este un element determinant.
Deși am fost student la Istorie în timpul partidului unic, am avut profesori minunați, de calitate. N-au făcut politică la catedră. În amfiteatrul II-7, azi, A.D. Xenopol, de la Universitatea din Iași, nu s-a făcut decât carte. Prof. univ. Mircea Petrescu Dâmbovița, C. Cihodaru, Gh. Platon erau făcuți pentru știință, nu pentru temenele politice. Ne-au vorbit cu pasiune despre mitul latinității, al continuității, al unității de neam, al rezistenței contra năvălitorilor. De la ei am învățat că suntem nepoți de daci și de romani, că n-au plecat de aici niciodată. Mulțumim frumos că nu am fost lăsați să murim proști!
De ce zic așa? După Revoluție, am sperat să se slobozească la gură și Istoria. Să se clarifice și problemele tabu. Nu s-au limpezit, din contra, s-au confuzat și mai mult. În ultimii 26 de ani de democrație, s-a produs un adevărat atentat împotriva educației naționale, ca pe vremea lui Roller. Școala nu mai cultivă atașamentul față de Țară, neam și înaintași. Românii își aruncă eroii în uitare. Nu este rușine să spunem să suntem români. Astăzi, istoricii de ocazie susțin sus și tare că noi, românii, suntem ”fii de daci și de cumani, romanizați” (v. cazul N. Djuvara). Exegeții din domeniu, medieviștii Florin Constantin, Răzvan Theodorescu și Ioan Caproșu, ne îndeamnă la cumpătare: ”Nu vă luați după basme”.
Nici afirmația că, la Posada, Rovine și Călugăreni, am fost înfrânți de năvălitori nu e adevărată. Numai detractorii de profesie susțin că bătălia de la Rovine e un mit umflat de Eminescu, mistificatorul. Tot el a ”incendiat”, cu doina lui, relațiile cu muscalii și, de ce nu, cu Uniunea Europeană.
Paradoxal, lipsa de respect față de istorie, cultură, limbă, e întâlnită și la oamenii subțiri, de carte. Unii dintre ei au văzut în Al.I. Cuza, primul domn al României moderne, ”un ofițeraș muieratic”. Atât și nimic mai mult. Alții, profund ofuscați, cer în termeni imperativi ca Ziua Națională a României să fie mutată în mai, ”când florile înfloresc”, nu iarna pe ger, să nu-ți tihnească fasolea cu ciolan. Și încă ceva: imnul, ”Deșteaptă-te, Române!”, e un kitsch patriotic prea lung, are 11 strofe. Mai ciupiți-l, să se simtă toată lumea bine, inclusiv dl. Președinte Iohannis, omul care vorbește puțin, aproape deloc.
Nici marile personalități ale țării nu tratează cu indiferență istoria națională. H.R. Patapievici vede în poporul român o ”turmă”, iar nobelizatorul Mircea Cărtărescu se tot plânge că viețuiește într-o țară ”fără identitate, fără istorie, fără nimic de așteptat de la ea”. Destinul nostru istoric pare deja pecetluit. Istoricul de top Lucian Boia a pictat România în negru cu exces, din lipsă de simpatie cu subiectul. Ne-a făcut ”proștii Europei”, arătându-ne că avem o țară ”etern incapabilă, etern întârziată politic, cultural și internațional”. În proaspăta carte, ”Cum s-a romanizat România”, Ed. Humanitas, București, 2015, dificilul istoric precizează clar: ”România e astăzi mai românească decât oricând. Din păcate, românii s-au «romanizat», rupându-se în mare măsură, prin izolaționismul practicat de regimul comunist, de valorile culturii occidentale pe care le clădise Țara modernă”. Așa-i, dom’ profesor, dar, după ’89, cine a pus România la pământ? Cine a furat-o și o fură și azi, vezi pădurile rășluite, inclusiv în ținutul Neamțului?!
Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste?
Și Adrian Cioroianu cochetează cu istoria neamului. Și dumnealui ”sare calul” de multe ori. La o emisiune, le-a prezentat, la hurtă, pe ”Ana noastră” (vorba lui Brucan, de la ziarul ”Scânteia”) și Nadia noastră, zeița de la Montreal. Inadminisibil! Ce au cele două ”românce” în comun? Nimic. Ana Pauker a fost prima ministră comunistă din Europa care a condus externele, iar Nadia e mândria noastră, a tuturor românilor. A, că au apărut amândouă pe coperta ”Time”, în ’47 și în ’76, a fost o simplă întâmplare. Atât. Nadia nu poate fi așezată în istorie lângă KGB-ista adusă de ivani cu tancurile. Pretind eu.
Un pensionar din satul nemțean Agârcia, com. Alexandru cel Bun și-a dăltuit singur șase busturi: Decebal, Traian, Brâncoveanu, Antonescu, Ceaușescu și Eminescu. Le-a așezat pe soclu, în fața casei, și le admiră în fiecare zi. Sunt eroii lui. Eminescu ocupă locul cel mai onorant, lângă ușa de la intrare. Normal, e ”poetul nepereche” al nostru… Culmea, Luceafărul, pe aleea moșului, stă lângă Ceaușescu; e altă problemă, de toleranță.
Am intitulat prezentul articol ”Mai învățăm istorie?” din mai multe motive. După Revoluție, interesul nostru pentru istoria națională a scăzut abrupt. Nu ne mai interesează cine am fost, cine suntem, încotro ne îndreptăm. Admirăm permanent ce vine ”de afară”. Suntem singura țară din Europa cu o singură oră de istorie pe săptămână. Până și vecinii noștri, bulgarii, au trei ore. De ce, domnilor guvernanți, că dumneavoastră le știți pe toate? Vă deranjează și Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, ăl cu Unirea? Păi, respectivii voievozi au fost eroi remarcabili. Se poate? (Prof. Dumitru RUSU)
