De Ziua Națională a Culturii și la aniversarea a 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, a avut loc un moment omagial la bustul poetului din Piatra-Neamț, la 10 ani de la inaugurarea acestuia, pe esplanada din fața Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu”. Bustul a fost realizat la inițiativa scriitorului Adrian Alui Gheorghe, sculptorul Lucian Tudorache fiind artistul plastic al locului care și-a trecut în palmares această valoroasă lucrare.
Astăzi, primarul Andrei Carabelea, alături de viceprimarul Marius Irimia, consilieri locali și județeni și mai mulți pietreni, au depus o coroană de flori la bustul Poetului Național. La inițiativa primarului Andrei Carabelea, a fost depusă o coroană de flori și la statuia lui Ion Creangă din Piatra-Neamț. În acest sens, scriitorul Adrian Alui Gheorghe a subliniat: „Ziua Națională a Culturii este un prilej de integrare a tuturor valorilor românești care s-au manifestat și se manifestă încă, atât în România dintre granițele fizice, cât și în comunitățile românești din străinătate, în care cultura este cel mai sigur act de identitate. Suntem români pentru că avem limbă română și că avem cultură română.”
Primarul Andrei Carabelea a declarat: „Sărbătorim astăzi o zi cu puternică însemnătate pentru românii de pretutindeni: Ziua Culturii Naționale și aniversarea nașterii poetului Mihai Eminescu. Pentru noi pietrenii, momentul este și mai special, pentru că se împlinesc 10 de ani de la dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu – 10 ani de Eminescu la Piatra-Neamț. Îi mulțumesc scriitorului Adrian Alui Gheorghe pentru că am reușit să marcăm astfel un moment foarte important pentru istoria și cultura românească. Astăzi și în fiecare zi, să iubim cultura românească și să îi susținem pe cei care prin munca și pasiunea lor o duc mai departe!”.
În cadrul aceleiași ceremonii, primarul Andrei Carabelea și-a arătat susținerea pentru realizarea unei statui a lui Ion Luca Caragiale, marele dramaturg fiind o bună perioadă de timp revizor școlar în această zonă.
Primăria Piatra Neamț