Ne‐am lămurit. A face politică nu mai are conotația credibilă a epocii marilor voci, când un cuvânt la cameră era aidoma evangheliilor, un exemplu elocvent fiind dezbaterea din Moromeții lui Marin Preda, unde mesajul politic venit pe calea gazetei era despicat în felii după priceperea fiecăruia, dar musai acele teme care priveau prezentul continuu și perspectiva imediată. Fără teama de a greși, putem admite derizoriul în care se zbate discursul politic actual și, implicit, infinitivul din debutul acestui material. Și aici aduc exemple trăite în diferite conjuncturi în care se făcea… politică, ori mai bine zis, se vorbea politică.
Când domnii, sau unii dintre ei, fac politică, cei ce simt că terenul este alunecos pentru sfera lor de competență părăsesc arena în favoarea companiei, uneori plăcută, a damelor din anturaj, declarativ situate în afara fenomenului. Dar despre ce discută domnii? Subiectul predilect este tabăra adversă. Dar nicidecum sub forma ideilor sau a unui parcurs identificabil. Nu. Totul gravitează în jurul lui „ … ai auzit de ăla?“
Respectivul „ăla“ parcurge mai apoi toate etapele evolutive ale regnului vertebrat, după care este identificat cu orice caz patologic al devianței psihice, terminând cu incriminări penale, potențiale condamnări, eventual, „dacă era pe vremea ailaltă, era împușcat mie‐n sută“. Aici este politica grea. Partea mai soft a „discuției politice“ alunecă spre rudeniile lui „ăla“, unde „lasă că‐l știu“ devine adevăr absolut, axiomatic chiar. Tot
din tabăra adversă sunt alese potențialele victime ale vreunui atac sau „manoperă“, vorba lui Brânzovenescu. Inutil să pomenim că liantul ambiental este ori ceva demisec, ori o tărie cu iz occidental, într‐o cantitate ce evoluează invers proporțional cu „tăria“ exprimărilor politice.
Proximitatea apogeului este semnalată de cei din eșaloanele inferioare care, pe fondul stării euforice ale celor de mai sus, se îndreaptă către urechile externe ale acestora cu rugămintea de a ține cont de vreo rudenie necăjită sau tânăr plin de speranță, aflat în joc de gleznă, ori pe hol, ori în spatele discuțiilor… politice. Este momentul în care, puterea, sau mai bine zis sentimentul posesiei acesteia, intră în scenă. „Le vom arăta noi!“ Promisiunile sub forma amenințărilor cu direcție clară sunt trecute la capitolul „lupte politice“, unde dușmanii habar nu au ce li se pregătește, mai mult, fac și ei aceleași lucruri. Cei aflați pe lista
strecurată anterior sunt asigurați de succesul care se întrevede la capătul tunelului și mai dau pe spate un rând, aproape ca un aldămaș al marii victorii.
Cu sentimentul lucrului bine făcut, ambianța „politică“ se destinde în cele din urmă spre partea frivolă a existenței politice, aripile feminine ale principalelor structuri politice fiind luate la răspăr sub generosul
filtru al „ celei mai bune“ din punct de vedere anatomic, funcțional și , nu în ultimul rând, politic. Culmea că aici nu mai sunt segregări politice, bunăciunile fiind dincolo de ideologia de partid, strategiile pe termen
scurt și mediu sau alte acareturi din spatele ușilor închise. Și aici, cred că ați reținut derapajele unor prezențe parlamentare, care s‐au trezit emițând propuneri indecente înspre colege … de politică, desprinse din cel mai neaoș limbaj birjăresc, academic gratulat „de autobază“. Sunt destule doamne cu dotare „politică“ peste media acceptată care ar putea scoate best‐seller‐uri pe bandă cu tot rozul can ‐ can al politicii mioritice. Dar nu se face, mai mult, o seamă dintre ele sunt dame bine, plantate pe funcții a căror remunerație echivalează (pe alocuri) cu gradul de implicare în relațiile politice din registrul 18+.
Marile comandamente ale momentului? Fugi de aici, bre! Lasă‐ne că avem treabă! Întreabă‐l pe … escu! Hai pa, te pupă tata! Poftim de mai luptă. Politic.
Pe mai încolo.
PS ‐ Orice asemănare cu experiențele dumneavoastră nu este întâmplătoare. (GD Patraucean)
