Psihologul Mihaela Chirița, președintele „Asociației Pro Oncologia Exclesior”, i-a cerut primarului Andrei Carabelea susținerea pentru un proiect de amploare: un spital multidisciplinar în Piatra-Neamț.
Cererea a fost făcută în cadrul ședinței de consultare publică, de luni, 22 ianuarie. „Vreau să fac un spital din fonduri private. Eu am în spate fetele de la ”Dăruiește viață” și vreau să se implice și comunitatea. Sunt extrem de emoționată și vreau să vă întreb ca primar cum puteți să ne ajutați?”, a spus Mihaela Chirița.
Primarul Andrei Carabelea a răspuns că o astfel de inițiativă se va putea bucura de toată susținerea și implicarea din partea primăriei, pentru că orașul este deficitar la capitolul servicii medicale de calitate, atâta timp cât această inițiativă nu se suprapune cu altele. Andrei Carabelea a atras atenția că și primăria a avut o astfel de inițiativă la care a renunțat din cauza anvergurii sale și pentru că un proiect similar are și Consiliul Județean Neamț. De asemenea, Andrei Carabelea a atras atenția asupra proiectului pe care îl are Mitropolia pentru construirea unui spital de îngrijiri paleative și care a obținut deja finanțare de la Compania Națională de Investiții. Și a conchis că mai multe proiecte cu același obiectiv nu pot obține avizele de la Ministerul Sănătății.
Într-o discuție telefonică, Mihaela Chirița ne-a mărturisit că își dorea să construiască un spital încă de acum patru ani, dar anul acesta este decisă să meargă până la capăt și să ceară sprijinul întregii comunități și mediului de afaceri.
„Vorbim despre un spital de stat, multidisciplinar, cu 1000 de paturi, care să fie construit la periferia orașului, unde am identificat deja terenul. Iar Pediatria să fie în Piatra-Neamț, unde există deja o clădire ce poate fi amenajată. După ce mi-am luat licența, am făcut voluntariat un an de zile în oncologia spitalului din Piatra-Neamț și-am văzut cum stau lucrurile. Până nu vezi și nu trăiești tu ce simt oamenii aceia, nu știi. E timpul pentru schimbare, schimbarea 2024!”, a declarat Mihaela Chirița.
Ea a adăugat că vrea să se bucure și de experiența fetelor de la Asociația „Dăruiește viață”, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu în proiectul său. Astăzi, 25 ianuarie, va avea o discuție mai aplicată cu primarul Andrei Carabelea în legătură cu acest proiect.
„Suntem 120.000 de suflete în Piatra-Neamț, fiecare ar trebui să pună o cărămidă!”, a conchis Mihaela Chirița.
În spatele unei asemenea dorința avem, din păcate, o realitate cruntă. Nici în acest moment, deși era pe lista aprobată la finanțări, nu a fost semnat contractul pentru noul spital de la Piatra Neamț, care avea asigurată finanțate prin PNRR. Ce ar mai trebui menționat, chiar în eventualitatea edificării unui spital cu 1000 de paturi cu finanțare privată ( aici este o altă problemă, numărul de paturi, care se stabilește la nivel central și este greu de crezut că vom avea acest număr aprobat), dar care să rămână de stat, se pune problema cadrelor medicale și a dotării cu aparatură, care costă cam la fel de mult ca și construcția.
Angela Croitoru