Proiectul Primăriei Piatra-Neamţ pentru noua magistrală de apă a oraşului Piatra-Neamţ se apropie de finalizare. Conducta a fost montată şi îngropată în întregime pe tot traseul în lungime totală de aproape 4.000 de metri. Nu se lucrează în această perioadă, angajaţii firmei de construcţii Moldocor se află în concediu până pe data de 10 ianuarie 2024 inclusiv, potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Florin Jbanca.
Mai sunt de executat trei branşamente pe Bulevardul Traian, de către compania judeţeană Apa Serv, iar firma Moldocor are de finalizat căminele de apă şi branşamentele în Piaţa Mihail Kogălniceanu şi pe Bulevardul Decebal. Ultimele lucrări vor fi cuplările pe conducta nouă, pe tronsoane, când, practic, se va da drumul la apă în sistem.
Purtătorul de cuvânt al primăriei a precizat că, din punct de vedere contabil, nu sunt restanțe la plata către constructor, chiar dacă situaţiile de lucrări realizate de Moldocor în lunile noiembrie şi decembrie 2023 au fost semnate şi urmează să fie achitate luna aceasta.
Redactor: Angela Croitoru
Imagini: Bogdan Călian
2 comentarii
Cu puține cuvinte, până se apropie alegerile,treaba este gata, mașinile sunt varza🎃🎃 Să vedem pe cine votam…,
Orașul ăsta e condus de firmele care au contractat lucrările, primăria se spală pe mâini și nu are niciun cuvânt de spus. Singura ei treabă e să plătească facturile și să se întoarcă la nani. Purtătorul de cuvant va primi un spor gras că s-a trezit și a comunicat aceste date prețioase și complexe. Consilierii primarului vor lua și ei niște prime pentru că au fost nevoiți să dea două telefoane ,,la ceas oprit de lege și de datini”. Hai, noapte, hai!