Ziua Culturii Naționale, marcată în fiecare an la data de 15 ianuarie, a prilejuit în Neamț o serie întreagă de activități. Festivitățile au fost deschise la ora 12:00, când a avut loc depunerea de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, pe esplanada Bibliotecii Județene „G. T. Kirilieanu”. Scriitorul Adrian Alui Gheorghe și primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, au vorbit despre importanța Zilei Culturii Naționale și de poetul nepereche.
Manifestări dedicate aceluiași eveniment au avut loc la Biblioteca Neamț unde a fost un recital de lieduri susținut de elevii Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra Neamț. Momentul muzical a fost urmat de vernisajul expoziției colective de pictură închinate momentului aniversar. Scriitorii Lucian Strochi și Vasile Baghiu au susținut conferințele „Eminescu, contemporanul nostru” și „Eminescu și rolul de poet”.
Gabi SOFRONIA, FOTO-VIDEO Bogdan CĂLIAN