În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc astăzi, 14 februarie la sediul ISU Neamț a fost prezentat bilanțul activității pentru anul 2023. Datele statistice relevă faptul că mai toți indicatorii urmăriți au fost în creștere, mai puțin numărul incendiilor, acestea fiind în scădere față de perioada de comparație, anul 2022. Flăcările nu au produs doar pagube materiale, ci și pierderi de vieți omenești, 6 persoane decedând din această cauză.
Au crescut considerabil amenzile aplicate de pompieri, cuantumul sancțiunilor fiind de 3,5 milioane lei, față de 1,08 milioane în anul anterior. În premieră, inspectorii de la prevenire au dispus oprirea funcționării pentru doi agenți economici, în Borlești și Zănești. Inspectorul șef al ISU Neamț, generalul de brigadă Ciprian Mitrea, a anunțat cauza incendiului de la depozitul de paleți din Roman, ce a avut loc pe 2 mai 2023, ca fiind acțiunea intenționată (amănunte aici).
Au fost prezentate cadrele care s-au evidențiat pe parcursul anului trecut. Este vorba de pompierul de onoare al anului 2023, distincție oferită la nivel național plutonierului adjutant Vasile Bogdan Pruncu din cadrul Detașamentului Piatra Neamț (mai multe despre el puteți citi aici). În Neamț, pompierul de onoare al anului 2023 a fost desemnat plutonierul Gabriel Andrieș, de la Roman, iar plutonierul major Petrică Ungurenașu, de la Târgu Neamț este salvatorul de onoare.
„Peste ani, când vom privi la anul 2023 cele mai relevante aspecte ar fi cele care vizează misiunea de stingere a incendiilor din Franța, unde am asigurat conducerea modulului național prin prim-adjunctul inspectorului șef, colonelul Burdulea, la faptul că a fost încadrată funcția de preot militar, precum și la partea de investiții, cea de 1,2 milioane euro prin PNRR la Detașamentul Roman și începerea investiției de o valoare similară la Detașamentul Târgu Neamț”, a declarat Mihai Ciprian Mitrea, inspector șef ISU Neamț.
(G.S., D.P.)