Vasile Iulian-Mihail, preot paroh la parohia ”Sf. Ilie” din satul Chintinici, orașul Roznov, Arhiepiscopia Iașilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Absolvent al Colegiului de Informatică din Piatra Neamț (1996), licențiat în Teologie la Facultatea de teologie Ortodoxă Iași (UAIC, 2000), Master în Consiliere psihologică şi educaţională la Facultatea de Psihologie-Pedagogie din Braşov (USH, 2010), Doctor în Istoria bisericească universală la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu (ULB, 2011). A primit diverse ranguri și distincții preoțești pentru complexa activitate administrativ-misionară: a zidit din temelie o frumoasă biserică cu anexe – casă socială, oficiu parohial, paraclis de iarnă, troița eroilor, troița învierii, capelă mortuară -, drept pentru care a fost primul cleric din Arhiepiscopia Iașilor care a primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” în anul 2022. O altă realizare deosebită a fost finalizarea unei case muzeu, cu expoziție etnografică, în curtea bisericii în anul 2012, proiect unic la acea vreme, pentru care a primit distincția de cetățean de onoare al orașului Roznov, prin Hotărârea CL nr. 45 din 12.09.2012. Printre realizările preotului Iulian-Mihai Vasile se numără publicarea a numeroase articole și studii în reviste de specialitate, lansare de cărți în domeniul istoriei, întocmirea unui Ghid îndrumător de spovedanie (cu o prefață semnată de îndrăgitul preot și profesor Constantin Necula). A fost inițiatorul a multiple proiecte, dintre care amintim lansarea de CD-uri, organizarea unor cercuri de pictură, întreceri sportive, activități misionare, liturgice și catehetice cu tinerii din parohie, școli și tabere de vară. A fost moderator la evenimente cu tinerii în diferite proiecte organizate la nivel de parohie, protopopiat sau arhiepiscopie. Și misiunea continuă cu alte proiecte de suflet…
- Cum a început misiunea sfinției voastre în preoție?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Îmi amintesc cu drag de anii când mergeam în pelerinaje cu bunica mea dinspre mamă, care mi-a purtat de mic pașii pe la marii duhovnici din mănăstirile noastre. Chemarea lui Dumnezeu am simțit-o în clasa a X-a, pe când eram elev la Liceul de Informatică din Piatra-Neamț. A fost un gând care mi-a venit deodată: „Vreau să devin preot!“ I-am luat prin surprindere pe toți cei apropiați care mi-au spus că preoția e o misiune grea și ar trebui să reflectez bine înainte de a lua vreo decizie. Eu am insistat în această chemare, am studiat asiduu toate obiectele de specialitate, specifice Teologiei, în timpul vacanțelor școlare și, în anul 2000, am început această frumoasă misiune de a fi „pescar de oameni“, în satul Chintinici din orașul Roznov, unde am fost repartizat. Un moment de suflet, care a fost ca un catalizator al misiunii pastorale, a fost punerea hramului bisericii. E o poveste frumoasă: sunt născut de Sfântul Ilie, ca și tatăl meu, sunt hirotonit preot în ajunul prăznuirii acestui sfânt, de către PF Patriarh Daniel, un ierarh născut tot în această zi, după cum ne mărturisea odinioară la cursurile de Pastorală de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Iași, într-o parohie în care numele acestui sfânt e purtat de multe familii din sat. Dacă sunt simple coincidențe ori e o chemare a Sfântului Ilie nu știm, dar pot mărturisi că dragostea enoriașilor pentru sfânta biserică s-a înmulțit mereu, asemenea făinii văduvei din Sarepta Sidonului care a primit binecuvântare de la acest mare prooroc.
– Care considerați a fi misiunea preotului în comunitate?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Mi-a plăcut mult un cuvânt al sfântului Antonie cel Mare pe care încerc să-l împlinesc în viața de zi cu zi: „Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-L ai înaintea ochilor tăi, și dacă spui sau faci ceva, să ai mărturie din Sfintele Scripturi”. Personal, cred că misiunea unui păstor de suflete este una complexă: de a fi lumină de credință pentru semenii săi – „voi sunteți lumina lumii“ (Matei 5, 14) – și de a-l aduce pe om cât mai aproape de Dumnezeu, „învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă“ (Matei 28, 19-20). Asemenea unui doctor, preotul e chemat să vegheze asupra sănătății lor sufletești și trupești: „de este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15). Suntem călători pe drumul vieții, în drum spre veșnicia lui Dumnezeu, iar în această călătorie avem nevoie de un îndrumător: „ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă” (Evrei 13, 17). Așadar, preotul nu este doar un ghid, ci și un doctor care, cu puterea harului Sfântului Duh, e chemat să vindece rănile și durerile sufletești ale fiecărui om care vrea să dea sens vieții sale, anume acela de a dobândi liniștea sufletească și sfințenia, fără de care nimeni nu va putea vreodată să-l vadă pe Dumnezeu (Evr. 12, 14).
– Care credeți că este rolul educației în dezvoltarea tinerilor și copiilor cu care lucrați?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Cum bine spunea părintele Iustin Pârvu, „Școala, Biserica și Familia sunt cele trei elemente de formare a omului”, principalele arme de luptă pentru o educație sănătoasă. Educația școlară și moral spirituală e un mijloc de apărare în faţa prăpastiei decadenţei umane, declanșată de proasta folosire a libertăţii umane în anii de după căderea comunismului. O societate trainică are nevoie de cât mai multe modele care să inspire creșterea armonioasă a tinerilor de astăzi, care sunt virusați în spațiul mass-media cu multă agresivitate, nuditate și imoralitate, o sub-cultură de tip „șoc, teroare și groază” care creează rating și vinde cel mai bine. Un copil sau tânăr căruia i se formează de mic gustul pentru valorile moral-spirituale, muzica bună, literatură, istorie şi artă, cultură în general, este o lumină de speranță pentru dezvoltarea armonioasă a societății de mâine.
– Care sunt principalele proiecte educative pe care le-ați organizat pentru copii și tineri?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: De-a lungul celor 24 ani de păstorire în satul Chintinici am inițiat mai multe proiecte educative de suflet, multe dintre ele în parteneriat cu liceul din Roznov. Îmi aduc aminte cu nostalgie când am coagulat o parte din tinerii cu talent muzical și am înregistrat un CD de colinde în anul 2005 și am desfășurat multe concursuri sportive și activități artistice, în parteneriat cu bunul meu duhovnic și prieten, regretatul părinte Lucian Mocănașu de la parohia Negulești.
O bună perioadă de timp am colaborat cu elevii, cadrele didactice și direcțiunea liceului, coordonând revista ”Vârsta inocenței” și proiectul concurs literar ”Prietenii lui Eminescu”. Am desfășurat cercuri de pictură, activități recreative și diverse concursuri școlare, având sprijinul soției mele, care este profesor în învățământul primar, și al tuturor cadrelor didactice cu care am interacționat. În spiritul copilăriei de altădată, cu parfumul ei simplu și decent, am organizat tabere în vacanța de vară, cu multiple activități educative, sportive, distractive și de socializare și cursuri de limba engleză. Proiectul acesta l-am continuat patru ani sub coordonarea Centrului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, proiect intitulat „Tabăra din pridvorul satului“. Participă numeroși copii și tineri din parohie și satele învecinate, cu voluntari instruiți să desfășoare activități recreative, ateliere de creație, jocuri și concursuri, cateheze, cântece și dansuri.
– Cum vă implicați acum în acest demers?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: O parte din proiectele enunțate anterior le continuăm și astăzi, cum ar fi taberele de vară și catehezele la biserică. Cel mai longeviv proiect educațional la care particip anual, în calitate de colaborator, este Simpozionul județean Gh. Ruset- Roznovanu, desfășurat la nivelul liceului din localitate, cu a cărui direcțiune avem un parteneriat solid de colaborare. Susținem și încurajăm participarea elevilor în diverse formații/grupuri de muzică de diferite genuri. De peste 20 ani organizăm concerte de colinde la sărbătorile de iarnă, implicând tineri talentați și adulți din corul bisericii. Alături de grupul de muzică folk ZORI, condus de Ionuț Stoian, fost absolvent al liceului din localitate, organizăm diferite concerte de Crăciun sau în taberele de vară. De asemenea, încurajăm și sprijinim copiii/tinerii să meargă la ansamblul de muzică populară al liceului, ”Mugurașii roznoveni”, și la grupul vocal bisericesc ”Fiii neamului”.
– Ați realizat un proiect etnografic de suflet, anume muzeul sătesc din curtea bisericii. Cum s-a născut această inițiativă?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Povestea micuţului muzeu a început în luna iunie a anului 2012, în dorul unei copilării trăite în casa bunicilor, într-o lume tihnită a satului de odinioară. Expoziţia etnografică se intitulează „Casa Bunicilor“ și face trimitere la casa în care am simţit ritmul unei vieţi ce se mişca între tihna sărbătorilor religioase, satisfacţia muncilor gospodăreşti şi bucuria petrecerii timpului liber. Muzeul e împlinirea unui vis şi rodul unor căutări şi frământări de ani de zile. Majoritatea exponatelor au fost cumpărate de la diverși meșteri populari. Muzeul a fost ridicat în vara anului 2012, colaborând cu etnograful Angela Paveliuc Olaru, respectând toate criteriile etnografice, și a fost inaugurat în prezența a numeroase oficialități locale și județene în anul 2012. Întrucât lumea satului tradițional e într-o continuă diluție, expoziția etnografică se dorește a fi un reper în istoria localității pentru generațiile următoare, care vor să descopere lumea simplă și liniștită a satului de altădată.
- Sunteți un pasionat de cultura și istoria locului. Ce ne puteți spune în acest sens?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Istoria e cartea de vizită a unui popor. Consider că este imperios necesar ca fiecare localitate să aibă un scurt istoric, întocmit cu rigoare științifică, dar și un muzeu al satului cu amprenta etnografică specifică locului. Nu poți vorbi de viitor dacă nu valorifici trecutul, iar cunoașterea istoriei înseamnă cunoașterea rădăcinilor. Acest lucru m-a motivat să iau legătura și să colaborez cu diverși cercetători ai Institutului de istorie al Academiei Române din Iași, pentru a întocmi și publica două lucrări în anul 2011: Istoria Roznovului în mărturii documentare până la mijlocul secolului al XIX-lea și Ctitoriile familiei Ruset-Roznovanu, sub coordonarea cercetătorului științific Silviu Vacaru. De asemenea, am publicat și câteva articole de specialitate în diferite publicații. Lucrez de câțiva ani la o monografie generală, în 15 capitole, a orașului, cu cele două sate componente: Slobozia și Chintinici. Sunt ani de căutări prin numeroase arhive și colaborări cu numeroși specialiști, dar și cu oameni care au scris istoria acestor locuri, care sper să aibă finalitate cât mai curând.
– Ați reușit să edificați o capelă mortuară pentru necesitățile funerare ale parohiei. Cu ce altceva vă implicați în plan social?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Trăim într-o lume care evoluează rapid din toate punctele de vedere, iar asigurarea unui trai civilizat e o componentă importantă. Lumea satului păstrează încă matricea originală a tradițiilor bisericești, dar aceasta nu înseamnă că nu putem să nu ne conectăm la confortul civilizației de astăzi. În această idee, am edificat o capelă mortuară în curtea bisericii. Lumea a fost foarte receptivă, semn că biserica e mereu vie și dinamică, în acord cu nevoile credincioșilor. Un proiect social-filantropic pe care am început să-l implementez, alături de oameni cu o stare socială mai bună, este conceptul „mâncare în așteptare“, care ar putea să asigure o masă caldă/un pachet cu hrană unui om nevoiaș sau unui copil fără posibilități financiare. De asemenea, la nivelul Centrului de îngrijire a bătrânilor și bolnavilor din cadrul protopopiatului, am început un proiect filantropic de asigurare a unei cantități de mâncare pentru rezidenți, la începutul fiecărei luni.
– Cum colaborați cu autoritățile locale?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Cuvântul Sfintei Scripturi este definitoriu: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Marcu 12, 17). Adică noi avem această calitate de cetățeni ai statului, cu diverse obligații civic cetățenești, dar și cu o misiune creștină, aceea de a deveni „cetățeni ai raiului”. În direcția administrativ-public-cetățenească, întotdeauna am colaborat bine cu factorii de decizie din primărie și din alte instituții, precum liceul. Ne-au sprijinit constant în activitățile filantropice, culturale și misionare desfășurate. În colaborare cu autoritățile locale, avem în vedere un proiect cultural de punere în evidență a istoriei orașului, în parcul din centrul localității, cu diferite panouri informative, dar și a unui muzeu cu documente, fotografii și manuscrise, legate de diferite evenimente și personalități din istoria urbei, în viitorul cămin cultural care se construiește acum. În toți anii, reprezentanții primăriei, liceului, poliției și ai altor instituții ne-au însoțit sau le-am onorat invitația la toate evenimentele publice locale: ziua eroilor, hramul bisericii, concert de colinde, începutul de an școlar, tabere etc.
– Aveți un sfat pentru cititorii noștri?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Trăim într-o lume din ce în ce mai secularizată, într-un iureș tehnologic și informațional, cu vădite accente de globalizare economic-socială care sugrumă multe repere morale și identități specific naționale. Aș asemăna această lume cu o grădină pe care trebuie să o îngrijim permanent și din care să culegem roade. Astfel, noi trebuie să plantăm frumosul în sufletului fiecărui om, să avem răbdarea de a scoate răul cu delicatețe din pământul uneori arid și secetos al inimii, de a uda din belșug viața fiecărui om cu încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi și, din prisosul dragostei noastre creștine, din rodul strâns, să dăruim bucurie și milostenie celor mai întristați și necăjiți ca noi. Sfântul Porfirie Cavsokalivitul spune atât de pătrunzător: „nu veți deveni sfinți, luptând împotriva răului. Lăsați-l în pace. Priviți la Hristos și asta vă va mântui. Ceea ce face o persoană să fie sfântă e iubirea”. Așadar, nu costă nimic să împrumutăm din lumina celor frumoși și buni la chip, să o așezăm în candela inimii noastre și să o împărtășim și altora! Așa lumina, pacea și bucuria vor domni peste lumea aceasta.
