Administrația locală a comunei Urecheni are în derulare mai multe investiții. Cele mai ambițioase proiecte aprobate spre finanțare se referă la aducerea gazului metan și a canalizării în toată comuna, investiții pe care locuitorii le așteaptă de mult timp.
Proiectul pentru înființarea sistemului de canalizare are o valoare de 8,645,000.00 lei, în timp ce proiectul de înființare a distribuției de gaze naturale în satele Urecheni și Ingărești are o valoare eligibilă aprobată de 9.000.000 lei.
Totodată, un alt proiect aprobat spre finanțare este și cel privind modernizarea rețelei de drumuri, cu o valoare de 8,645,000.00 lei.
Construirea de poduri din beton armat peste pârâul Râiosu, în punctele Cobuz Neculai, Tudose Ion, Chitic Vasile este un alt proiect în valoare de 3,201,036.43 lei.
O valoare de 1.903.000 lei are proiectul privind dezvoltarea sistemului de management prin implementarea unor structuri inteligente la nivelul comunei, investiție prin care se vor realiza stații electrice de încărcare și stații inteligente pentru transportul public de persoane.
„Pentru că am făcut economii la buget anul acesta avem un excedent de 5.528 de lei, iar valoarea bugetului pe anul 2024 este de 16.076 mii lei. Avem proiecte prin PNNR în valoare de 1.903 mii lei și prin Programul Național Anghel Saligny în valoare de 8.645 mii lei. Cu bani de la bugetul local ne-am propus realizare unor investiții, cum ar fi lucrări de construire ziduri de sprijin, alei pietonale și balustrade de sprijin, pavaje, teren multisport la școala Gimnazială Urecheni, construire vestiar, grup sanitar, alei acces pietonal și pavaje teren sport, construire tribună spectatori, amenajare bănci rezerve teren sport”, a declarat Ion Tănăselea, primarul comunei Urecheni. (C.T. STURZU)