Actualizare: Ofiţerul DGA Neamţ cercetat penal după ce a ieşit în trafic cu maşina, în mod repetat, deşi avea suspendat dreptul de a conduce, apoi a sfidat procurorul de caz şi nu s-a prezentat la audieri, a scăpat de cătuşe. După reţinerea de 24 de ore acesta a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care va continua să meargă la serviciu. În următoarea două luni, trebuie să respecte o serie întreagă de obligaţii, iar în cazul în care nu se supune, cea mai blândă dintre măsurile preventive poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau chiar arestul preventiv.
Știre inițială: Poliţistul din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie care a fost reţinut pe 5 februarie, pentru 24 de ore, va ajunge azi în faţa magistratului care instrumentează dosarul, pentru continuarea anchetei. Simultan, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ va decide ce se întâmplă cu ofiţerul la expirarea reţinerii. „Organele de urmărire penală se vor prezenta la procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Rămâne de văzut ce decizie se va lua, deocamdată este prea devreme”, a declarat Iustina Magdalina, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Sunt mai multe opţiuni care ar putea fi luate în calcul, una din acestea fiind că ofiţerul ar putea fi eliberat urmând ca ancheta să continue cu suspecta în stare de libertate. O altă variantă este aplicarea controlului judiciar, dar se poate lua şi decizia de prezentare în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă sau arest la domiciliu.
Reamintim că femeia este cercetată într-un dosar penal în care este acuzată că în mod repetat a şofet pe drumurile publice deşi avea suspendat dreptul de a conduce. Pe 5 februarie a fost citată la Parchet, dar nu s-a prezentat, astfel încât a fost emis mandat de aducere. Colegii ei au plecat să pună în executare mandatul şi se pare că femeia ar fi fost depistată din nou, în trafic, la volan, la ieşirea din Piatra Neamţ către Bicaz (amănunte aici şi aici).
(G.S.)