Daniel Harpa, președintele PSD Neamț, a anunțat în emisiunea „Cafeaua de dimineață” pe mesagerulneamt.ro, a anunțat că nu vor exista noutăți în privința candidaturilor primarilor care ocupă în acest moment funcțiile.
În acest moment în PSD sunt câțiva primari care au mai multe mandate legate, la Vânători-Neamț sau Grumăzești.
După alegerile din 2020, PSD avea 45 de primari (2 orașe și 43 de comune) și în acest moment Daniel Harpa vorbește despre 3 primari care vor veni spre PSD. La bursa zvonurilor, nivelul cel mai mare de probabilitate ar fi la primarii de la Gârcina și Săbăoani.
În privința unor eventuale treceri de la PNL spre PSD se așteaptă finaul negocierilor dintre cele două partide, în special cele privind o eventuală comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale.
(V.B.)