Condamnarea fostului manager al Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, Dan Dorin Morenciu, la 4 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru luare repetată de mită, după fraudarea examenelor de angajare, relevă faptul că zvonurile și suspiciunile legate de modul de recrutare de personal la această instituție nu au fost vorbe-n vânt. Morenciu a fost găsit vinovat de faptul că personal, sau prin interpuși, cerea bani de la oricine dorea să lucreze în serviciul public pe care-l conducea. El a fost dovedit de o anchetă a Direcției Naționale Anticorupție, iar cercetările au arătat că la Ambulanța Neamț era o adevărată „caracatiță” în care „liderul” de necontestat era managerul, iar brațele era toți cei care avea o funcție de conducere cât de mică. Nu lipsesc din țintar asistenta șefă de la stația Piatra Neamț, Luminița Rozoschi, asistenta șefă de la stația Târgu Neamț, Elena Preda și, mai ales, liderul de sindicat de la Ambulanța Neamț, Gladior Andronache, cel care avea grijă ca de dinainte de angajare toată lumea să știe că intră într-un sistem bine pus la punct sau mai corect spus, bine uns. Toți l-au ajutat pe Morenciu să strângă șpaga de la cei care doreau să intre în sistem prin concurs de definitivare pe post a personalului angajat la Ambulanța Neamț pe perioadă determinată, în timpul crizei sanitare provocate de pandemie. Pentru că toți profitau și ei, pe termen scurt sau lung de o parte din bani sau de beneficii pe termen lung. Acesta a fost momentul în care managerul general a avut ocazia de a se îmbogăți pe spinarea doritorilor. La finele procesului, în primă instanță, pe lângă pedeapsa cu executare, instanța a dispus confiscarea de la fostul director a 85.000 euro, echivalentul a 425.000 lei, bani pe care i-a obținut de la candidații la concurs. Și ceilalți și-au luat partea lor, astfel că șpaga doar la concursul în discuție a depășit 100.000 euro. În acest fel demonstrația era făcută, toată lumea dădea și pe filieră se încasa șpagă. Nimeni nu se mira, acordul era unanim. Interesant că mulți dintre cei care au luat, au intermediat sau au dat șpagă lucrează în sistem, banii dați ajungând la statul român. Ceea ce arată că șpaga a fost, totuși cu folos pentru unii, chiar dacă au o condamnare cu suspendare.
„Nu vă supărați, știți medicină de urgență cât păr pe broască”
Motivarea hotărârii dispuse de magistrații care au judecat dosarul la Tribunalul Bacău arată cum stăteau lucrurile: nimeni nu putea accede pe un post, chiar și la cele scoase la concurs, dacă nu dădea șpagă, intermediarii măreau suma pentru a le rămâne și lor ceva mărunțiș. Concret, concursul a fost anunțat pe 2 mai 2022 și erau oferite 21 de posturi contractuale de personal sanitar-asistenți medicali și 28 de posturi de personal sanitar auxiliar – șoferi autosanitară. În acest context, Dorin Morenciu, în calitate de manager și responsabil cu organizarea concursurilor, a pretins între 5.000 și 10.000 de euro de la o parte din candidați. Aceștia din urmă ar fi remis, în funcție de posibilități, între 3.000 și 10.000 de euro. Totalul, doar pentru concursul din mai 2022 a fost de 112.000 euro, bani din care partea devoalată de anchetă a lui Morenciu a fost de 82.000 euro, iar „ajutoarele”, complicii managerului, s-au ales cu diferența de 30.000 euro.
În ziua examenului au trecut toți cei care s-au înscris pentru postul de asistent medical. Taxa stabilită de manager a asigurat succesul. Lucrurile au stat altfel în privința posturilor de șofer. Șase dintre candidații au avut tupeul de a nu da bani, așa că n-au avut nici o șansă să treacă examenul. Restul, cei care au trecut, aveau un nivel de pregătire deficitar, fapt ce rezultă din interceptările realizate de anchetatori, dar în fața comisiei a prevalat faptul că au plătit taxa. Chiar dacă unii aveau subiectele primite de susținere a probei, n-au reușit nici măcar să le transcrie corect. Într-o convorbire telefonică asistenta Rozoschi a susținut că „și cel mai nașparliu o trecut”. Aceasta a mai spus că mai multor candidați li s-a acordat nota de trecere, 6, ceea ce „bate la ochi”, astfel că un membru din comisie de examinare la ambulanțieri a mărit punctajul unora la 78 sau 82 de puncte. După afișarea notelor toți candidații care dăduseră bani era veseli, ceea ce a deranjat-o pe Rozoschi: „Nu vă supărați, știți medicină de urgență cât păr pe broască, i-am zis, cât păr pe broască”, le-a reproșat bazată pe ce au scris reușiții în lucrare. La fel au stat lucrurile și la asistenți medicali care au avut teze cu punctaj real între 7 și 24 puncte, dar li s-a mărit artificial nota, astfel că toți care au cotizat au trecut examenul. În definitiv, pentru 5.000-10.000 de euro, ar fi trebuit să aibă lucrările deja corectate înainte de examen.
Morenciu avea nevoie de bani pentru „a fi menținut în funcție 3-4 ani”
La audieri, asistenta Rozoschi a declarat că managerul general i-a cerut să colecteze bani de la candidați deoarece la rândul lui, avea nevoie pentru a fi menținut în funcție: „La acea întâlnire, managerul (…) mi-a spus că trebuie să colectăm bani de la candidați, motivând că are nevoie de bani pentru a fi menținut în această funcție timp de 3-4 ani. L-am întrebat ce sume să pretindem de la candidați iar în replică acesta mi-a spus «cât mai mult». I-am cerut să-mi precizeze totuși ce sumă, pentru a ști cât să le pretindem candidaților. Răspunsul lui a fost câte 6.000 de euro de la fiecare candidat”, conform rejust.ro. Asistentele șefe au cerut de la cei care doreau angajarea câte 6.000 de euro, dar i-au predat lui Morenciu câte 5.000, diferența fiind beneficiul lor. Pentru unii au mai lăsat din preț, din cauza situației materiale. Cercetările au mai concluzionat că fiecăruia din cei cărora le-au fost solicitate sume de bani li s-a atras atenția, în cel mai direct mod că, oricât de pregătiți ar fi, nu vor lua examenul dacă nu dau bani. Chiar și cei care au fost susținuți de Rozoschi și Preda au avut parte de același tratament și au fost nevoiți să bage adânc mâna în buzunar: „Arăt că deși i-am făcut cunoscută intenția noastră de susținere a acestor candidați și aceștia trebuia să dea bani pentru promovarea examenului, chiar dacă erau susținuți. De altfel, solicitarea managerului a fost aceea ca toți candidații să dea bani, altfel, «cine nu dă, nu intră»”, a declarat asistenta șefă de la Piatra Neamț. Întrebarea pentru orice om de bun simț, dacă spusele lui Morenciu erau adevărate, cui trebuia să dea bani pentru a rămâne în funcție?
Un polițist de la Rutier a intervenit pentru fratele său
Un aspect important relevat în hotărârea judecătorească constă în faptul că pentru fraudarea concursului de angajare la Ambulanța Neamț a intervenit și un om al legii. Este vorba de un lucrător din cadrul Serviciului Rutier, care l-ar fi sunat pe Morenciu și i-a cerut să se întâlnească cu fratele său, candidat la examen. „Înainte de examen am fost contactat de către numitul (…), care este polițist în cadrul Poliției Rutiere (…), cu rugămintea să-l primesc pe fratele său întrucât vrea să mă roage ceva. Am acceptat și m-am întâlnit cu fratele polițistului – despre care știu că se numește …), dar nu-mi amintesc prenumele – la spălătoria auto din (…), str. Fermelor. Cu această ocazie, susnumitul mi-a spus că este candidat la examenul organizat la nivelul S.A.J. (…) și că dorește să promoveze examenul pentru postul de ambulanțier. Această discuție a fost purtată în perioada de înscriere a candidaților. Totodată, candidatul (…) mi-a remis, cu aceeași ocazie, un plic, spunând ce conținea, respectiv suma de 10.000 euro, cu solicitarea a fi susținut să promoveze examenul. Am primit plicul și i-am spus că dacă va trece de proba scrisă îl voi ajuta la proba practică de cunoștințe medicale. I-am spus doamnei Rozoschi (…) să-l ajute pe acest candidat să promoveze examenul”, conform documentului citat. De menționat este faptul că aranjarea examenului direct la Morenciu era mai scumpă decât prin intermediari, de regulă 10.000 de euro. Cercetările au stabilit că directorul ar fi mers personal acasă la un alt doritor, i-a spus că știe că s-a înscris la examen și, de asemenea, știe că este foarte bine pregătit. Bărbatul a declarat că Morenciu i-ar fi zis că nu are nici o șansă să promoveze dacă nu îi dă 10.000 de euro. I-a explicat că nu are acei bani, că soția este însărcinată și urmează să nască, iar directorul i-ar fi cerut doar 5.000 de euro cu mențiunea că acei bani „vor merge mai sus”. Fără știrea soției, candidatul i-a dat 5.000 de euro, bani pe care-i strânsese pentru amenajarea camerei copilului ce urma să vină pe lume. Despre un alt doritor, Morenciu i-a spus lui Rozoschi că trebuie ajutat pentru că ar fi intervenit pentru el un membru de partid, fără a da alte detalii.
Denunțuri pentru pedepse mai mici
După demararea anchetei, parte din acuzați au ales să facă denunțuri pentru reducerea pedepselor. Doi din cei care au dat mită au uzat de această prevedere legală, însă judecătorii au apreciat că denunțurile formulate nu întrunesc condițiile pentru a constitui o cauză de nepedepsire, deoarece ar fi trebuit să se refere la fapte proprii de dare de mită, practic un autodenunț, nu doar la fapte de luare de mită de către un funcționar, faptă la care denunțătorul nu a participat în nici un fel. În plus, conform normelor legale în vigoare, denunțul trebuie făcut înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate cu privire la comiterea infracțiunii în alte moduri, inclusiv din oficiu. Astfel, denunțurile celor doi au avut loc pe final de mai și început de iunie 2022, în timp ce procurorii DNA se sesizaseră din oficiu încă de la data de 5 noiembrie 2021, dată la care a și început urmărirea penală în rem (adică pentru faptă, nu împotriva unei persoane). Denunțuri pentru reducerea pedepsei a făcut chiar și fostul manager general al Ambulanței Neamț, dar acest lucru nu i-a fost de nici un folos și nu a obținut reducerea pedepsei deoarece în unul din cazuri a fost formulat după începerea urmării penale, chiar în dosarul în care era judecat directorul, iar în alt caz, unul tot pentru fapte de dare și luare de mită, cercetările sunt efectuate in rem, ceea ce nu i-a fost de nici un ajutor. Așa stând lucrurile sesizările depuse la anchetatori de toți cei judecați în acest dosar nu au avut rezultatul scontat.
Morenciu – singurul condamnat cu executare
La individualizarea pedepsei judecătorii au luat în calcul mai multe aspecte între care faptul că activitatea infracțională a fost planificată, indiferența față de prestigiul adus instituției pe care Morenciu o reprezenta, dar și corpului profesional al medicilor (acesta fiind, la rândul lui, medic), dar și scopul urmărit – obținerea rapidă de venituri în mod ilegal. „Inculpatul (…) nu pare a conștientiza gravitatea ridicată a infracţiunii comise, arătând în mai multe rânduri că la nivelul Serviciului de Ambulanţă (…), primirea unor sume de bani cu ocazia desfășurării unor concursuri sau examene era o «tradiţie», aspect ce relevă și faptul că săvârșirea unor infracţiuni de corupţie a căpătat deja un aspect de continuitate, dar și de notorietate pentru persoanele care activează în cadrul acestei instituţii. Totodată, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că inculpatul a condiţionat în mod explicit promovarea concursului de remitere a sumelor de bani cu titlu de mită, indicându-le candidaţilor că nu vor putea promova, dacă nu dau sumele solicitate, indiferent de nivelul lor de pregătire”. Singurul lucru care l-a ajutat a fost faptul că în timpul judecății a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecare a cauzei. Mai exact a recunoscut faptele reținute în sarcina sa pentru reducerea pedepsei cu o treime. Având în vedere toate aceste aspecte, dar și faptul că luarea de mită este sancționată de Codul penal cu 2 până la 7 ani de închisoare, Dan Dorin Morenciu a fost găsit vinovat de comiterea a 22 de fapte și a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare. I-au fost interzise anumite drepturi, între care și cel de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii – manager al Serviciului de Ambulanţă Neamț timp de 4 ani după executarea pedepsei principale. Prin aceeași sentință fostul manager a pierdut prin confiscare 82.000 de euro, bani obținuți cu titlu de mită. Elena Preda, fosta asistentă șefă de la stația din Târgu Neamț, a fost condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare și a pierdut prin confiscare 6.000 de euro. 11 persoane care au dat bani pentru a-și asigura un post la Ambulanța Neamț au fost găsite vinovate de dare de mită și Tribunalul Bacău a aplicat pedepse de un an și 6 luni de închisoare în dreptul fiecăruia, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Este vorba de Epanu Magdalena, Ciobanu Iuliana, Lupu Aurel, Movilă Cristian, Cristescu Constantin, Rascarache Ioana Cătălina, Alexa Daniela, Vrînceanu Mihai Sebastian, Jigău Ciprian Constantin, Trăscăoanu Stoian Ioan și Pîntea Luiza Mariana. Cu toții au fost obligați să presteze muncă în folosul comunității și au de respectat o serie întreagă de obligații, altfel instanța poate revoca suspendarea și dispune executarea pedepsei. Sentințele nu sunt definitive, putând fi atacate cu apel.
Pentru alți acuzați, pedepsele sunt definitive
Parte din personajele implicate în fraudarea examenului de la Ambulanța Neamț au încheiat de la bun început acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, acorduri care au fost consfințite de judecători pe 25 noiembrie 2022. Luminița Rozoschi, asistenta șefă de la stația de Ambulanță Neamț a fost condamnată la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare pentru 15 acte materiale de complicitate la luare de mită, plus un an și 6 luni de detenție, în aceleași condiții, pentru două acte de dare de mită. Cele două sancțiuni au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni, cu suspendare sub supraveghere. Asistenta a pierdut prin confiscare 9.570 de euro și 13.400 de lei. Judecătorii i-au interzis ca în următorii 3 ani să mai fie membru în comisiile de examen de la Ambulanța Neamț. Și liderul de sindicat Gladior Andronache a încheiat un acord similar cu anchetatorii și a primit aceeași pedeapsă ca Rozoschi. De la el magistrații au dispus confiscarea sumei de 8.750 de euro. Alte 6 persoane au primit pedepse de câte un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită. Este vorba de Iftime Ioan Răzvan, Butnariu Ilie, Balan Alin Bogdan, Iacob Ana Maria, Afloarei Petronela Larisa, și Macovei Luminița, cu toții încheind acorduri de recunoaștere a vinovăției. Decizia instanței de fond nu a fost atacată de nici o parte, devenind definitivă.
Câți bani au găsit procurorii la Morenciu și Rozoschi
Pe 18 mai medicul a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în trafic, după ce primise un plic cu 40.000 de euro bani strânși de la candidații care doreau să treacă concursul fraudat de la Ambulanța Neamț. Plicul cu banii tocmai ce fusese predat de asistenta Elena Preda. Interesant este faptul că anchetatorii nici nu au avut nevoie să îl oprească în trafic pe Morenciu. Acesta a plecat cu mașina de pe strada Mihai Viteazu din Piatra Neamț, după ce a primit banii, și s-a oprit într-o parcare de pe strada Fermelor, pentru a verifica plicul primit. Doar că la numărătoarea banilor au participat și procurorii DNA. După ce au percheziționat mașina, anchetatorii au percheziționat și locuința medicului care a declarat că din sumele în euro deținute în imobil, soția sa nu știe despre existența a 40.000 de euro. Au fost găsite sume imense ce erau păstrate în borsete de marcă. Într-o borsetă comună avea 10.000 de lei și 11.400 de euro; în alt plic avea 5.500 de euro; într-o borsetă gri cu inscripția Malizia Uomo era suma de 30.000 de euro; într-un plic de culoare roșie erau 5.000 de euro; un plic de culoare albă conținea suma de 5.000 de euro; în altă borsetă neagră cu inscripția Bvlgari erau 55.000 de lei și 10.000 de euro; într-un plic alb erau 4.100 de euro; s-au mai găsit alte două sume de bani: 55.000 de lei și 10.000 lei în altă borsetă. Mai trebuie spus că în portofel, bani de cheltuială, medicul avea 1.750 de euro și 3.500 lei. Rozoschi a fost percheziționată pe când era la serviciu și avea asupra ei, nici mai mult nici mai puțin, decât 8.500 de euro și 13.400 de lei. La început a spus că are în portofel 300 de lei, iar din geantă a scos două teancuri în bancnote de 100 de lei, în total 5.000 de lei, despre care a spus că i-ar fi scos de la bancomat, din contul de salarii. Deși a susținut că nu mai are alți bani la ea, ulterior a mai scos și din buzunarul pantalonilor, unde inițial a spus că are un absorbant. Apoi au mai apărut alți bani în euro și lei, din poșetă. Alți 2.500 de euro îi avea ascunși într-un pantof. Anchetatorilor le-a spus că erau bani de la mama ei, pentru achitarea în avans a unei părți dintr-un credit de nevoi personale.
Gabi SOFRONIA
Un comentariu
Hoți și bandiți la drumul mare……., fiindcă instituțiile statului își fac treaba nu numai din când în când……., poliția, justiția doarme ” cam mereu pe banii contribuabililor….și nu puțini.