„Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă, / Altuia mai vrednic, locul tău îl lasă” – Daniil Sihastru

Zâmbiți, vă rog. Ha! Ha! HA! Nu chiar așa! V-ați gândit vreodată să definiți substantivul zâmbet? Nu? După anticii greci, zâmbetul este cea mai ambiguă ipostază omenească: nici râs, nici plâns, limba dreaptă a indiferenței. Zâmbetul nu obligă la nimic, poate fi o mască, el este impersonal. Este un început de… a obține ce dorești. Poate fi interpretat și ca o luare în bășcălie, atunci când e nevoie! Atunci e albastru!

Vă dau un sfat prietenesc, clarificați bine în cap noțiunile: râs, surâs, râs acru, râs plat, râs bolnav… Surâsul îl găsiți la Gioconda cu nuntă în cartier. Surâsul acru – la Adrian Năstase când își numără ouăle de la firma personală. Zâmbetul îl știe toată lumea, din cele mai vechi timpuri. Suntem o țară de zâmbăreți! Prezent peste tot, zâmbetul ne însoțește. Se povestește că am avut un președinte, cu mai multe mandate, poreclit „Zâmbărețul”, cu studii la Moscova. Puloverul lui de revoluționar a fost împletit de Larisa, soția lui Gorby. De, lumea discută, bârfește, numai pământul o astupă. Nici ăla!

Tache Brucan, un profet bolșevic care n-a greșit niciodată

Dl. Silviu Brucan (Tache Brucan pentru cei apropiați) ne-a oferit multe informații despre România, contemporană lui. A precizat câți ani ne trebuie nouă, românilor, pentru a ajunge la democrație. După ce ne-a comunicat părerea dumnealui am râs copios. Adică, chiar așa înapoiați suntem comparativ cu celelalte state cuprinse de revoluție? Suntem fraierii Europei? Și ”profetul” n-a greșit deloc, spusele sale au devenit realitate. În 1989 s-a știut, de asemenea, încotro se îndreaptă  România și s-a făcut întâiul profil al democrației și economiei de piață. În 1990, Brucan a știut din nou încotro se îndreaptă România și, cunoscându-i pe români, a dat și un termen. Ne-am revoltat, la vremea respectivă, mai apoi însă ne-am revenit din stupoare și am zis: ia te uită de unde știe Brucan că va trece atât timp până vom învăța regulile democrației? Nu vi se pare că un profet care nu greșește niciodată devine suspect? Domnul Tache are simțul istoriei, se delimitează în timp și eficient, nu se sperie, nici când se apropie prea tare de politica fierbinte, nici când se depărtează de vârful deciziei. E dat dracului! E uns cu toate alifiile. Nu este un simplu consilier local, din nu știu ce târg moldav. Ce mai spune Silviu Brucan acuma? Păi, nu mai spune nimic, „tace”. A vorbit prea mult și veninos. A fost propagandist bolșevic și mare mahăr la Scânteia. Că a mai nimerit-o pe ici, pe colo, asta nu înseamnă că a fost profet de 14 karate!

Râsul, nu zâmbetul

Românul, când ia salariul, nu știe în ce să-l investească și îl apucă râsul, nu zâmbetul. În ouă de un leu bucata, sau în fasole de 12 lei kilul. Prețurile sunt luate din piața mahalalei Precista din Piatra Neamț. Aia mizeră și plină cu bețivi. Cine trece pe la Banca Transilvania poate citi cu uimire pe toți pereții despre băncile care fac mari sacrificii, muncind pentru dânsul și… zâmbește! Prezent peste tot, zâmbetul ne însoțește. Chiar și când vânzătoarea cu ecuson la halat te fură la cântar, că suntem chercheliți. Minerii, fără liderul lor Cozma, „Luceafărul huilei”, s-au baricadat în abataje și au revendicări. Camionagiii halesc de crapă la volan și urlă că mor de foame. Remaniere simplă, Popescu în locul lui Ionescu, schimb de scaune în sala de consiliu. Atât! Mint! Am uitat masa de prânz, cu o berică și vizita făcută de ministreasa culturii la Ipotești, unde a vorbit despre Eminescu monumental, ca un elev de clasa a V-a. Întâmplarea hazlie îmi amintește de „bardul de curte”, Adrian Păunescu, venit la Iași cu cenaclul „Flacăra” unde s-a îmbătat și s-a dat la ăi mari și tari. A distrus totul: și mobila curbată, oglinzi de Murano… Cine a suportat paguba și rușinea? Zâmbește bine să iasă mișto poza. A trecut și prin Piatra Neamț, în Sala Sporturilor de pe str. Ștefan cel Mare. Aici a mâncat demonstrativ un morcov proaspăt ras în fața unui bolnav de cancer.

Ați aflat? Banca Națională a reușit să mai împrumute niște milioane de dolari pentru echilibrarea balanței comerciale, dar mergem spre Europa. La cât se ridică acum datoria noastră externă? E inferioară celei a Poloniei, mai avem până s-o ajungem… nu-i un motiv pentru a zâmbi?

Vin zilnic experți și specialiști din Occident să ne învețe cum să folosim furculița, când noi folosim lingura de lemn și cum se curăță banana, când noi mâncăm bostan copt. Ca pe vremea foametei din ’46. Și, culmea!, zâmbim. Mai ales când zâmbăreții povestesc cum toate merg bine, cum crește producția cu atât la sută, cum scade inflația și rata șomajului, după ultimele statistici. Și țara zâmbește. Când țâncii de la Școala Elena Cuza din Piatra Neamț fug de la școală și fumează printre blocuri, părinții lor îi privesc cu drag și zic plini de pasiune, râzând: „Așa am început și noi! Îți amintești?”.

Zâmbărețul din fruntea statului nu promite nimic

Chiar dacă în ultimul secol satul tradițional a suferit destule modificări, acestea nu l-au afectat în profunzime. În sat, oamenii trăiesc mult mai aproape de natură, de firesc și de Dumnezeu, dar nu calcă pe roze. Roznovenii și-au transformat comuna în oraș, dar s-a desființat spitalul. Ați auzit dv. de oraș european fără spital? Am văzut numai în filme.

Din întâmplare, cele două campanii, cea electorală și cea agricolă, aproape coincid, în privința calendarului de desfășurare. Și atunci ce caută tractoarele pe șoselele dragi ale țării? Țăranii sunt, la ora actuală, mult mai prost informați decât pe timpul vechiului regim. Starea aceasta de lehamite este pe undeva paradoxală. Partidele politice fac impresia unui lăutar care știe să cânte foarte bine, dar care cântă când nu trebuie. Țăranul crede că numai cel care are bătături în palme și a asudat pe ogor, adică omul muncii agricole, fizice, care știe ce e greul, îl va putea ajuta și la alte nivele, ca unul ce s-a pătruns de necazurile și grijile sale. În realitate, ce se întâmplă? Echipele electorale, în frunte cu un deputat, senator sau chiar un lider național, vin pentru câteva ori sau o zi prin sat, iau legătura cu primarul sau șeful filialei de partid, adună pe cine poate aduna la căminul cultural sau la școală, se vorbește și se fac promisiuni, câte o oră-două și gata. E gata campania electorală din localitatea Săvinești, din comuna Săvinești, nu din satul de lângă Dreptu’. Pentru un cadru didactic din sat, factorii de răspundere din comună nu au „secrete”. I-au văzut și la biserică, și la crâșmă, și la Ileana, cea din fundul satului, de pe râpă, fără bărbat și… Nu vă luați după zâmbărețul din comună cel bun la dansuri populare la Căminul Cultural, nici după Sergiu Malagamba, alt zâmbăreț din sat, cu mai mulți copii prin vecini decât „proprietate personală”. Că acela încearcă marea cu degetul. Atât! Admiră mai degrabă încruntarea lui Vaclav Havel sau furia lui Lech Walesa decât uleiul călduț al zâmbetului care să nu-l numim perfid. Oricum ar sta lucrurile, ne jenează zâmbetul artificial, agățat de clanța ușii de la Cotroceni, ca o găleată ieftină așezată pompos în centrul bunului simț. Nu știu ați observat, dar niciunul dintre președinții țărilor noastre vecine nu e atât de zâmbitor. V-ați prins, e vorba de dl. Ion Iliescu. De ce oare e zâmbitor, că nu prea are de ce? Dându-și seama de realitate îl întrebi cu vorbe călduțe. În 1996, la Iași, un ziarist l-a întrebat cum o să-și onoreze promisiunile făcute în perioada electorală. Răspunsul dl. Iliescu a fost aproape neverosimil: „În programul meu nu este nici o promisiune… Eu nu promit nimic. Astfel, îmi voi putea respecta toate promisiunile electorale!. El, zâmbărețul este o instanță care «propune» și «invită» societatea, din care fac parte și alți politicieni, la ceea ce în program este numită cea mai profundă și veritabilă schimbare pe care istoria ne oferă șansa să o realizăm”. (Monitorul de Iași). Acesta este mesajul de substrat al programului său electoral.

Aflat la Piatra Neamț în toamna anului 2000, dl. senator Ion Iliescu, președintele PDSR, fost președinte al României a participat, împreună cu dl. Ion Rotaru, primarul municipiului Piatra Neamț, la darea în folosință a unui nou spațiu de desfacere în Piața Centrală. A dat mâna tovărășește cu mai mulți tovarăși și a zâmbit în stânga și în dreapta „,măi dragă, măi”.

Primit, după datină, cu pâine și sare, de către primar ca și de alți reprezentanți ai organizației municipale a PDSR, dl. Iliescu și-a făcut cu greu drumul prin mulțimea aflată pe platoul din fața Casei de Cultură… Astăzi, dacă ar mai încerca să străbată același traseu ar fi imposibil de realizat. Casa de Cultură din Piatra Neamț e sufocată de buticuri particulare și berării. Dacă intenționați să mai intrați în această instituție de cultură, folosiți ultima ușă, din spate. Ați citit bine, ultima ușă! Se spune „din dos”!

După vizitarea municipiului Piatra Neamț, Ion Iliescu și suita s-au urcat în mașină, următorul punct de oprire fiind orașul Buhuși, din județul vecin Bacău. Pe întreg parcursul vizitei în județul Neamț și în Piatra Neamț, președintele PDSR, Ion Iliescu a fost însoțit Radu Timofte, Alexandru Țibulcă, Ion Bivolaru, Emil Creangă… și alți tovarăși cu mari funcții politice.

Pe zâmbărețul Ion Iliescu l-am văzut ultima oară aruncând „smile-uri” în stânga și în dreapta la Iași, la Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Am stat față în față, la 5 metri, la o instruire cu directorii de școli din țară. A cuvântat despre „Dezvoltarea economică a județului Iași pe vremea dezvoltării societății socialiste multilateral dezvoltare”. A vorbit doct, cu ștaif, impresionant, ca un președinte de republică în plină dezvoltare, deși pe atunci era prim-secretar. A făcut greu de reconstituit în vorbe, o atmosferă regală, adevărată. Păcat că nu a înțeles vorbele cu miez, rostite de Daniel Sihastru: „Dacă mâna-ți slabă, sceptrul ți-o apasă…”. Că prea a lungit-o trei mandate. Și eu l-am ales de două ori. M-am trezit la a treia tragere. Goarna electorală sună!

Prof. Dumitru RUSU