La doar 29 ani, Alexandra Coșofreț, din comuna Vânători-Neamț, este profesor titular de muzică la instrumentul nai, la Școala de Artă “Sergiu Celibidache” din Roman și și-a deschis o școală de muzică în Târgu-Neamț. Chiar dacă zilnic face naveta Târgu-Neamț-Roman, nu se plânge de acest lucru. Clasele V-XII le-a terminat la Liceul de Arte ”Victor Brauner” din Piatra Neamț și este absolventă a Universității Naționale de Arte ”George Enescu“ Iași, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice (studii de licență și master), specializarea Interpretare instrumentală – Nai. Alexandra a mai absolvit și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune
Am ales naiul, simțind că se potrivește perfect personalității mele
– De ce muzica? Când ai realizat că ești atrasă de acest domeniu?
De la o vârstă fragedă, încă de la grădiniță, atunci când am cântat cu vocea la o serbare. În clasele I-IV am făcut parte din ansamblul ”Șezătoarea”, sub îndrumarea doamnei învățătoare Angelica Iațeșen. Acea perioadă a fost definitorie, iar dumneaei a fost cea care a văzut în mine pasiunea și le-a sugerat părinților să urmez acest drum minunat în lumea muzicală.
– De ce la nai. Cum ai început să cânți la acest instrument?
Am dezvoltat o pasiune pentru nai în timpul unui turneu în Franța cu ansamblul, unde o colegă interpreta la nai. Când am ajuns la liceu în Piatra Neamț, inițial mi-am propus să studiez canto popular, dar, din cauza vârstei fragede, am fost îndrumată să aleg un instrument. Am ales naiul, simțind că se potrivește perfect personalității mele.
– De când profesezi în învățământ? Și cum e să faci naveta la Roman?
Am intrat în sistemul de învățământ acum 4 ani, susținând examenul de titularizare și definitivat în anul 2021. Anul viitor urmează să susțin și examenul pentru gradul didactic II în învățământ. Desigur, naveta la Roman poate fi obositoare din punct de vedere fizic, dar atunci când faci ceea ce îți place, din pasiune, nu simți greutatea drumului.
– Ți-ai deschis și o școală de muzică la Târgu-Neamț. Cum ai început acest proiect?
Da, este un vis devenit realitate! Aceasta este o realizare de care sunt foarte mândră. Povestea a început acum aproximativ 5 ani, când doar visam la acest proiect. În 2022, am început demersurile, documentându-mă asupra fiecărui aspect al deschiderii unei școli de muzică. Am schițat fiecare detaliu pe hârtie și am început să pun în practică planurile mele. Școala a fost inaugurată în mai anul trecut și este o bucurie imensă să ofer copiilor din Târgu Neamț posibilitatea să studieze un instrument (pian, chitară, vioară, nai) sau să cânte cu vocea. Un aspect important este calitatea profesorilor ce predau la ”Ale Music School”. Aceștia sunt absolvenți de studii de specialitate, cu pasiune și devotament pentru muzică. Sunt atenți la detalii, își pregătesc elevii nu doar profesional, ci și emoțional, încurajându-i să participe la spectacole și concursuri muzicale. Cursurile noastre sunt adaptate preferințelor fiecărui elev, cu accent pe evoluție constantă, valorificarea informațiilor primite și dezvoltarea lor ca viitori artiști. Locația noastră este centrală și permite acces facil pentru elevi, iar orarul flexibil se adaptează nevoilor fiecărui cursant. Recent, în luna decembrie, am avut primul nostru concert cu tematică de Crăciun, iar pentru 8 martie ne pregătim pentru un nou eveniment dedicat Zilei Mamei. Activitatea noastră este promovată activ pe paginile noastre de Facebook și Instagram, unde împărtășim săptămânal noutăți, evenimente viitoare și realizările elevilor noștri. Îi invit pe toți să ne urmărească pe paginile Ale Music School!
Tinerii au nevoie de încredere, curaj și un plan bine gândit pentru a-și atinge obiectivele
– Cum arată o zi din viața ta?
Dimineața mea începe cu rezolvarea diverselor aspecte legate de elevi, programare și testări. Apoi, mă îndrept spre Roman pentru orele mele de la școală, care încep la 12 și durează până la 18. Seara, mă întorc la Târgu Neamț și vizitez școala privată pentru a mă asigura că totul decurge conform planului și pentru a discuta cu profesorii. Este important să menționez că împart timpul între cele două joburi, încercând să gestionez totul cât mai eficient posibil.
-Te mai ocupi și de firma de taxi a tatălui tău? Știu că într-o perioadă ai lucrat și pe taxi.
Nu, în prezent nu mai sunt implicată în firma de taxi, deoarece am ales să-mi urmez visul și pasiunea în domeniul muzicii. În trecut, am lucrat temporar în vacanțe, oferindu-le o mână de ajutor atunci când au avut nevoie.
– Unde te vezi peste 10 ani? Te vezi făcând aceleași lucruri? Sau ai alte proiecte de viitor?
Deși este o perioadă îndepărtată, cu siguranță peste 10 ani îmi imaginez că voi continua pasiunea și călătoria în lumea muzicală, prin a dezvolta ce am început. Cu toate acestea, am și alte proiecte pe lista mea, pe care abia aștept să le explorez. Viața este plină de surprize, iar eu sunt deschisă la noi oportunități și provocări.
– Ce sfaturi a-i da unui tânăr, care dorește să se realizeze în țara sa sau în localitatea sa? Are vreo șansă?
Sfatul meu ar fi să fie dedicat, perseverent, să își urmeze pasiunea cu încredere și să fie deschiși la învățare continuă. Munca asiduă, implicarea în comunitate și construirea relațiilor pot juca un rol crucial în succesul lor. Există întotdeauna șanse de reușită pentru cei care sunt hotărâți să depună efortul necesar și să rămână concentrați pe obiectivele lor. Tinerii au nevoie de încredere, curaj și un plan bine gândit pentru a-și atinge obiectivele. Este esențial să aibă încredere în ei înșiși și în Dumnezeu, să-și stabilească țeluri clare și să nu renunțe în fața dificultăților. Experiența mea îmi spune că nu ar trebui să se bazeze pe nimeni și să își canalizeze energia spre a rezolva totul cu propriile forțe. Familia ar trebui să ofere sprijin moral și să îi susțină în drumul lor către succes.
A consemnat C.T. STURZU