Firma Rossal a câștigat licitația pentru colectarea deșeurilor municipale din Zona 3 Târgu-Neamț și, începând cu data de 1 iunie 2017, a demarat activitatea pe această zonă. Aceasta se desfășoară pe două fluxuri total separate: colectarea deșeurilor reziduale menajere și colectarea deșeurilor reciclabile. SC Rossal SRL Roman deservește zona 3 a Adi EcoNeamț, care cuprinde orașul Târgu Neamț și cele 17 comune din zonă: Războieni, Tupilați, Agapia, Bălțătești, Brusturi, Crăcăoani, Drăgănești, Ghindăoani, Grumăzești, Păstrăveni, Petricani, Pipirig, Răucești, Războieni, Țibucani, Tupilați, Urecheni, Vânători-Neamț.
Paradoxala Românie: Aruncăm cel mai puțin, dar reciclăm și mai puțin!
Potrivit datelor oficiale, în fiecare an, în Uniunea Europeană sunt generate 2,2 miliarde de tone de deșeuri, din care mai mult de o pătrime, adică 27%, reprezintă deșeuri municipale. Acestea sunt deșeurile produse zilnic, în gospodării, de către utilizatorii casnici și non-casnici. Paradoxal, deși românii se plâng mereu că se aruncă mult prea mult gunoi, România este statul UE care produce cele mai puține deșeuri. În 2021, românii au generat 302 kilograme de deșeuri pe cap de locuitor, cu peste 200 de kilograme mai puțin față de media europeană, de 527 de kilograme de deșeuri pe cap de locuitor într-un an. În același timp, în țara noastră doar 11% din aceste deșeuri sunt supuse procesului de reciclare, față de 71% în Germania, unde 620 kg/cap de locuitor sunt reciclate.
Graficele de colectare a deșeurilor
Am încercat să aflăm direct de la sursă, de la directorul Rossal Târgu-Neamț, Mihail Florea, cum funcționează lucrurile în zonă, care sunt etapele de colectare, transport și depozitare și, bineînțeles, care sunt problemele pe care le întâmpină.
– Domnule director, organizatoric vorbind, cum se întâmplă lucrurile în Târgu-Neamț?
Societatea Rossal are organizată activitatea de colectare a deșeurilor din zona 3 Târgu-Neamț deținând un parc auto cu care colectează zilnic deșeurile municipale, conform graficelor convenite cu autoritățile locale. Astfel, în orașul Târgu-Neamț, înregistrăm 4 fluxuri de colectare deșeuri municipale:
- Colectăm deșeurile reziduale din zona de blocuri din modulele amplasate pe domeniul public, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 0:00 și 7:00 dimineața;
- Colectăm deșeurile reciclabile din zona de blocuri din modulele amplasate pe domeniul public, în zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 18:00 și 24:00;
- Colectăm deșeurile reziduale din zona de case Târgu-Neamț, de luni până vineri, conform graficului atașat pe străzile aferente:
- Colectăm deșeurile reciclabile din zona caselor din orașul Târgu-Neamț, în zilele de sâmbătă, din două în două săptămâni, conform graficului atașat, pe străzi:
În mediul rural colectăm, săptămânal, deșeurile reziduale și de două ori pe lună deșeurile reciclabile conform graficelor stabilite de comun acord cu autoritățile locale. Inițial, Sc Rossal SRL a încheiat contracte cu utilizatorii casnici și non-casnici din toată zona 3 Târgu-Neamț. Datorită faptului că, în contractele încheiate, utilizatorii casnici nu treceau toate persoanele din locuința respectivă, cantitatea de deșeuri generate în fiecare UAT era mai mare decât cantitatea de deșeuri calculată conform indicelui de generare. În aceste situații au existat divergențe cu reprezentanții UAT-urilor care aveau de plătit la sfârșitul fiecărei luni o diferență de cantitate. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, în 16 UAT-uri din mediul rural, cu excepția comunei Agapia s-a trecut la încasarea deșeurilor prin taxă la primărie. Același lucru s-a întâmplat și în orașul Târgu-Neamț începând cu 1 ianuarie 2023. În acest fel, ne apropiem de principiul “Plătește pentru cât arunci!” la nivelul fiecărei UAT. Fiecare intrare în stația de transfer sau sortare este cântărită, reprezentanții tuturor localităților însoțesc transportul și participă la cântărirea deșeurilor, astfel încât au fost eliminate discuțiile referitoare la diferențele de cantități generate. Considerăm că, acum, în interiorul fiecărei localități, există o imagine mai clară privind atât cantitatea de deșeuri generate, cât și numărul utilizatorilor casnici și non-casnici care sunt generatori de deșeuri. La sfârșitul fiecărei luni, se centralizează cantitățile de deșeuri generate și se facturează fiecărui UAT.
– Care sunt cele mai mari probleme pe care le întâmpinați în activitatea dv?
Probleme sunt mai multe, dar, dacă ar fi să sintetizăm numai câteva dintre cele mai importante, ar fi cantitățile mult prea mici de deșeuri reciclabile predate atât de utilizatorii casnici, cât și non-casnici. Aici aș vrea să demontez mitul utilizatorilor care ne acuză că, indiferent de cum sortează ei deșeurile la sursă, noi venim și le ridicăm cu o singură mașină. Doar printr-o simplă vizualizare a graficelor de colectare, pe zile diferite, putem să ne dăm seama că SC Rossal SRL merge în teren cu mașini diferite și colectează separat deșeurile reciclabile. Din păcate, noi colectăm separat doar cantitățile de deșeuri reciclabile care sunt scoase la limita proprietății și, de cele mai multe ori, acestea sunt amestecate cu deșeuri menajere.
– Ce li se facturează oamenilor, ce intră în componența plății?
Utilizatorii trebuie să știe că, în componența plății pentru deșeurile generate, mai bine de jumătate sunt bani pe care SC Rossal SRL îi plătește, în fiecare lună, către terți sau la stat. Și aici mă refer la: taxa de depozitare la Depozitul Girov, care este de 88 de lei/tonă, fără TVA, taxa de economie circulară care se încasează odată cu taxa de depozitare și este în cuantum de 160 de lei/tonă, fără TVA, și, bineînțeles, cei 19% care reprezintă TVA-ul. Firma Rossal scade pe facturile emise populației și UAT-urilor de la care ridică deșeurile, sumele ce acoperă materialele reciclabile depozitate separat. Dar oamenii sunt în continuare nemulțumiți de sumele care li se scad.
Campania de conștientizare „Arată că-ți pasă! – Colectează separat deșeurile reciclabile!”
Imediat după începerea activității, Rossal Târgu-Neamț a inițiat campania „Arată că-ți pasă! – Colectează separat deșeurile reciclabile!”, cu caracter permanent. În colaborare cu administrațiile locale sunt programate campanii de conștientizare a utilizatorilor casnici și non-casnici privind colectarea separată a deșeurilor reciclabile la sursă. Echipe ale Rossal împart, împreună cu reprezentanți ai administrațiilor locale, ghidul de bune practici pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile. Campania are loc periodic, iar, pe lângă acest ghid, oamenii primesc și fluturași în care sunt prevăzute, pe date concrete, calendaristic, zilele de colectare separată atât a deșeurilor menajere, cât și a celor reciclabile colectate separat.
Campanie de colectare deșeuri voluminoase în aprilie
SC Rossal SRL Târgu-Neamț anunță utilizatorii serviciului de salubrizare din orașul Târgu-Neamț și comunele arondate zonei 3, că JOI, 18 APRILIE, VINERI, 19 APRILIE și SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024 organizează o CAMPANIE DE COLECTARE DEȘEURI VOLUMINOASE (mobilier, saltele, uși, tâmplărie). Cei interesați sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0722/540636 sau direct prin angajații Rossal din teritoriu înregistrându-se cu cantitățile de deșeuri voluminoase care vor fi scoase la limita proprietății în zilelele menționate.
Etnicii, modulele cu reciclabile și planul la SGR
O vizită la modulele pe care se află containerele pentru materialele reciclabile aduce în prim-plan o altă problemă – furturile. În Târgu-Neamț operează în acest moment cel puțin 10 grupuri de etnie rromă care deschid aceste pubele, chiar dacă ele se închid automatizat, fură materialele reciclabile și le duc la marile marketuri de unde încasează banii proveniți din Sistemul de Garanție Returnare (SGR).
Rossal Târgu-Neamț a lipit pe containere etichete personalizate, cu îndemnuri din campaniile de promovare legate de reciclare, dar, periodic, unele dintre acestea sunt dezlipite sau sunt pictate cu tot felul de vopseluri.
Întrebați de ce fură din materialele reciclabile, deși prinși asupra faptului, etnicii, cei mai mulți copii, ridică din umeri și spun că ei nu fură, doar iau de acolo și duc la SGR, la Lidl sau la Kaufland, de unde își cumpără mâncare. Responsabilul cu Sistemul de Garanție-Returnare al unui mare retailer din oraș însă, a spus că, în ultima perioadă, planul de colectare pe SGR a crescut cam cu 60%, tocmai “inițiativa privată” fiind cea care a condus la aceste creșteri și că, în marea majoritate a cazurilor, etnicii cumpără energizante sau alte produse, mai puțin alimente, cu bani obținuți.
Între timp, pe malul Ozanei în Târgu-Neamț pe lângă apele sau pe spațiile verzi din comune și pe marginea drumurilor se adună deșeuri, PET-uri și alte materiale reciclabile, semn al “bunului simț și al nivelului de civilizație” nu numai al localnicilor, ci și al șoferilor care traversează aceste zone. Pe acestea etnicii “nu le văd” să le adune.
Angela CROITORU