„Chiar pentru cei care i-au fost apropiați, Sadoveanu-omul rămâne un mister” – Aurel LEON
Francmasoneria a fost o societate universală secretă, în tainele căreia au pătruns, de-a lungul secolelor, mari personalități politice și culturale ale lumii. Cei care cunosc istoria masoneriei sunt destul de puțini. Obiectivul principal al masoneriei este acela de a construi „un templu ideal al umanității, azil de pace și fericire, nu numai pentru frații masoni… ci pentru toți oamenii, sub egida Marelui Arhitect al Universului”. E bine să vorbim și de pace, când potentații lumii rostesc numai fioroasa frază război atomic.
Istoria masoneriei se înscrie din secolele XII-XIII, de când datează corporațiile de zidari liberi din Franța. Sensul, structura și obiectivele sale au evoluat în timp, cunoscând o mare extindere începând cu secolul al XVIII-lea și continuând cu secolele următoare. Structurată în loji cu caracter secret, formate din bărbați aparținând elitei intelectuale, și în cluburi cu caracter deschis, masoneria și-a întins tentaculele în toate statele europene, fie catolice (Franța, Spania, Italia, Polonia, Austria, Germania…), fie ortodoxe (Rusia și Țările Române). În spațiul românesc, francmasoneria a pătruns pe mai multe căi: în Transilvania lojile masonice au fost înființate în orașele săsești și maghiare, sub influență austriacă iar „în Moldova și Țara Românească, boierii au fost probabil inițiați în masonerie de către ofițerii ruși ai trupelor de ocupație din timpul războaielor ruso-turce” (Sursa: Monitorul de Iași din 18 august 1998).
Despre masonerie
Cine dintre cititori dorește să afle „câte ceva” din secretele masoneriei e musai să citească cartea lui Oswald Wirth „Le livre de L’apprenti” sau volumul lui Dan Lăzărescu intitulat „Românii în francmasoneria universală”. Pentru începători e suficient. Din aceste cărți se află: masoneria a fost o „călătorie” fantastică pe care cei interesați au făcut-o. Unii au reușit, alții au eșuat. Ascultați! La sosirea în templul masonic, profanul e controlat de supraveghetor, i se rețin toate obiectele de metal pe care le are asupra sa. Apoi e închis într-o celulă goală, drapată în negru, fără lumină, unde e lăsat că mediteze asupra existenței. I se scoate haina, cravata și i se lasă gol umărul stâng și pieptul. Piciorul stâng e descălțat, mâneca dreaptă suflecată deasupra cotului, cracul drept al pantalonului suflecat și el, deasupra genunchiului; legat la ochi e condus spre ușa închisă a templului, unde trebuia să bată de două ori. Unul dintre meșteri se adresează atunci venerabilului: „Meștere, am un om liber și onest, solicit să fie ales printre noi, dacă va fi găsit demn de această onoare” (Sursa: „Umbre” de Aurel Leon). Cel întrebat, pentru a mări suspansul, se face că nu înțelege și întreabă din nou: „Pentru ce vrea să fie admis în ordin?”. Răspuns: „E întuneric și aspiră spre lumină”. Asprul anchetator cedează și dă aviz favorabil? „Dacă e așa, să intre candidatul” (Ibidem).
Ușa se deschide și noul inițiat tras de unde fel de juvăț, intră în templu și trece prin două rânduri de frați. Ajuns în fața „marelui expert”, pune un genunchi pe pământ și i se dă să guste o gură de saramuri și apoi una de apă îndulcită. Venerabilul îl întreabă dacă nu regretă lumea profană. După ce noul inițiat răspunde „NU”, venerabilul lovește cu ciocanul și ordonă:
„Frate mare expert, condu-l pe candidat în prima călătorie!” (Sursa: „Istoria romanțată a masonilor din Iași”, de Eremia Chiscop). Ținut de mâini de doi frați, candidatul străbate în zig-zag sala, depășind diferite obiecte așezate în drum. Apoi, bate de trei ori pe umăr pe fratele de lângă el, întrebându-l: „Cine-i? Un prieten, care să fie primit în ordin” (sursă: Ibidem).
Vă rog să mă scuzați, întrebarea „De ce vrei să intri în masonerie?”, seamănă foarte bine cu interogația comuniștilor care ți-o puneau la intrarea în partidul unic. Când un tovarăș din B.O.B. te întreba cu intenție: De ce vrei să intri în partid, tovarășe? Și răspundeai, mințind. Ba că vrei să vezi țara frumoasă și înfloritoare! Ba că… Așa se mințea și la inițierea în francmasonerie. Mai ales că era „produs” de import. E clar că mirosea a bine.
Sadoveanu a gustat mult din dulceața moldavă a Iașului
Proaspătul inițiat în masonerie era asemănat cu viața de copil. George Călinescu în a sa „Istorie a literaturii”, nesimpatizându-l pe „Zimbrul Moldovei”, l-a încondeiat astfel: „Voinic, trup mare, cap voluminos, gesturi cumpătate de oier, vorbire îmbelșugată dar prudentă și monologică, ocolind disputa, ochii nelămuriți, reci, venind de departe și trecând peste prezent, sunt ai unei rase necunoscute”. (Sursa: opera citată). După prima probă trecută se mergea la a doua călătorie, de data asta singur și mai repede. Frații îl împing de o parte și de alta pentru a-i îngreuna mersul. Când ajunge iar lângă fratele supraveghetor, bate iar de trei ori pe umărul acestuia. Apoi, întreprinde cea de a treia călătorie, trece prin proba de foc (un radiator așezat în spate îl frige), cât poate rezista și apoi îl consideră matur. Cele trei călătorii au însemnat: copilăria, adolescența și tinerețea. Ultima probă se numește „amprenta morală”. Venerabilul zice: „Vei rămâne însemnat pentru toată viața cu instrumentele ordinului nostru, chiar dacă într-o zi ne vei părăsi, ceea ce nu pot presupune”. (Sursa: Ibidem).
Apoi ordonă: „Toți frații în picioare și în ordin! Candidatul va depune jurământul solemn. Domnule, întinde mâna dreaptă”. Sub mâna candidatului sunt așezate: un echer, un compas, o spadă și o biblie, deschisă la prima pagină a Evangheliei Sfântului Ioan. Candidatul rostește jurământul: „Mă oblig să păstrez secretul masonic, să nu spun niciodată și nici să scriu a celor văzute și auzite din cele ce privesc ordinul, decât dacă mi se va acorda autorizația și în felul în care mi se va indica”. (Sursă: ibidem). Apoi, venerabilul bate de trei ori cu ciocanul de lemn, candidatul e condus la altar, unde, cu mâna dreaptă își ia angajamentul că va munci cu zel, conștiință și regularitate în slujba francmasoneriei.
„Frate prim supraveghetor, îl considerați pe candidat demn de a fi admis printre noi?”. „Da, venerabile meșter!”. Domnule, glăsuiește venerabilul, marele meșter al lojei, urmărindu-ți vocația, ai primit lumină. Să vezi în noi decât frați și amici care vă vom apăra dacă viața și onoarea vor fi amenințate. Am primit jurământul dumitale pe care îl considerăm sincer. Fraților, părăsiți-vă și îndepliniți porunca!”. (Sursa: Ibidem). Toți cei prezenți la ceremonie se supun, își pun o mână în care țin echerul la gât, la inimă sau la piept, după gradul pe care îl are în lojă. Venerabilul îi explică candidatului însemnele: Biblia îl reprezintă pe Dumnezeu, compasul – libertatea și libertatea pentru care trebuie să lupți. Comandantul semnează angajamentul și, stând în genunchi, primește investitura. Punându-și sabia pe umărul său, venerabilul îi spune: „Spre gloria Marelui Arhitect al Universului, în numele și protecția marei loje care ne patronează și a puterilor conferite mie, vă primesc și vă consider membru activ al lojei noastre!” (Sursa: Ibidem). Și uite așa ajungi mason. Apoi, venerabilul atinge cu spada umărul stâng, umărul drept și capul noului membru, zicându-i: „Frate, ridică-te!”. Apoi năvălesc toți frații la pupat, de trei ori pe noul inițiat. I se dau noului venit tablele rituale, o pereche de mănuși albe, care vor trebui să-i ferească de a se bălăci în mocirla viciului, un exemplar din statutele francmasoneriei și proba de intrare în toate lojile din lume. Strașnică măsură de rașchetare a corupției. Aceste reguli au fost întărite în 1717 de un englez, Anderson și însușite apoi de contele Louis Filip D’Orleans. Am zis!
E greu de crezut că „Zimbrul Ceahlăului”, conu Mihai Sadoveanu a făcut atâtea mătănii, plecăciuni și temenele în fața mai-marilor din masonerie. În primul rând, Sadoveanu nu era credincios. Considera religia ca o funcție socială, nu venerație. El îngâna totul singura religie constantă e cea a statului și-a pământului. Românul violează morala fără brutalitate, ironizează fără răutate, cam așa cum procedează păstorul, spunându-i la urechile lui Sadoveanu tot felul de trăsnăi.
Românul e religios fără fanatism și păgân fără să o știe. Iubitor a toate și deschis plăcerilor, acesta a fost Sadoveanu. N-a fost văzut făcând cruce, ca marii conducători de astăzi la Mitropolia din Iași. Cine cunoaște bine ceremonialul francmasoneriei îl consideră naiv și burlesc, refuză categoric să creadă că un om de talia lui Sadoveanu putea apărea în probele descrise prea în amănunt mai sus. Scuze!
„Magul înțelepciunii tradiționale”, cum îl numește Zoe Dumitrescu Bușulenga, a fost un român normal, a găsit mai normal să stea cu undița în baltă, în Delta Dunării decât să facă măscări de ultimul hal, ca la lojile masoneriei. Ba mai mult, vedea în lojile luxoase ale Francmasoneriei partidele politice de astăzi. O fi având dreptate? Conu Mihai iubea artiștii „trăzniți” de tipul lui Păstorel și râdea despre o glumă făcută cu o figură bisericească de la Mitropolie.
Cum „l-a turnat” pe Miluță Gheorghiu?
În 1932, când Sadoveanu a cumpărat un loc de casă de 500 de metri în Iași, în spatele Vilei Codreanu, mahalagiii au început să fiarbă. Toți susțineau că autorul „Baltagului” vrea să ridice aici „un templu francmasonic fastuos”. La marcarea terenului, la sfințirea lui, au participat conu Mihai, coana Catincuța, poznașul Păstorel, preotul ortodox Hodoroabă de la Biserica… și cam atât. Nici urmă de masoni! Nu s-a citit nici lista masonilor arhicunoscuți: V. Alecsandri, Gh. Asachi, Mihai Codreanu, Al. I. Cuza… Dovadă că Sadoveanu a fost un român adevărat, sănătos la cap și cam atât. Ascultați-l! „N-am cochetării, nici curiozități. Unii au spus că am fost morar, alții învățător. Eu cred că pentru operă, mai importante sunt legăturile cu trecutul, decât gustările prezentate”. (Sursă: operă citată). Era taciturn. Nu stătea la vorbă cu oricine. A refuzat și prietenia acad. V. Rășcanu, vecinul lui din dreapta. Avea alte probleme în capul ăla mare al lui. Adevărul e că Teatrul Național Ieșean, a avut în secolul trecut directori admirabili: Sadoveanu, Teodoreanu, Topârceanu… toți evidențiindu-se în ceva. În 1931, conu Mihai trecând pe la teatru, cu o treaptă personală, l-a surprins fără să vrea pe veșnicul june-prim comic Miluță Gheorghiu într-o dispută aprigă cu grup de „colege”. Neobservându-l pe masivul fost director, Miluță s-a desfășurat în voie. A făcut circ adevărat. Lui Sadoveanu i-a plăcut scena și l-a poftit la directorul Teodoreanu, spunându-i: „Domnule Gheorghiu n-ai vrea dumneata să ne repeți aici scena dintre Leonaș și Chirița?”. Miluță, neștiind ce urmărește Sadoveanu începe să interpreteze piesa lui Alecsandri. Cu ștaif, cu mimica de rigoare, cu talent. „Ești bun să ne spui și partea Chiriței”, completa Sadoveanu? Concluzia comisiei? Miluță a fost fenomenal în rolul Chirițoaiei. Din acel moment, Miluță va încăleca de peste 1.500 de ori calul de lemn oferit cu dragoste de ieșeni pentru postul nemuritor al Chirițoaiei. Asta nu însemna că conu Mihai era iubit de toată lumea. Avea și el dușmani. Îl urau pentru talentul lui scriitoricesc. De pildă, State Dragomir (Cârjă), bătrânul, a dus împotriva lui campanie de presă, acuzându-l că nu se ocupă de treburile teatrului, că stă la Fălticeni și scrie. Sadoveanu și-a văzut de treaba lui.
Prof. Dumitru RUSU
