La sfârșitul săptămânii trecute l-am întâlnit pe domnul Dan Pavel la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, cu ocazia lansării cărții domniei sale „Iuliu Maniu în Jurnalul lui Corneliu Coposu. O reinterpretare a istoriei”. Filosof, scriitor, ziarist, consultant politic, politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București, Dan Pavel este cunoscut de către opinia publică, în calitate de fost mentor și consilier al lui Gigi Becali dar și ca strateg de campanie al liberalilor, în perioada fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Puțini știu că a fost coleg înainte de 1989 cu George Copos și Ioan Rus, că alături de nume mari ale societății civile a înființat Grupul Civic Alternativa 2000 (o construcție civică și politică ca alternativă la FSN și Convenția Democratică) sau că a înființat Asociația revoluționarilor fără privilegii.
Sunteți o persoană care a avut privilegiul sau ghinionul de a cunoaște realități sociale din România de dinainte și de după Revoluție. În decembrie 1989 ați fost pe baricade la Intercontinental. Acum, după acel moment, vi se pare că România a făcut pași înainte?
21 decembrie 1989 e cel mai important moment politic din viața mea. Atunci eram redactor la revistele Amfiteatru și Viața Studențească, deși eram consemnat și s-a închis redacția, am ieșit în stradă, măcar să strig și eu o dată Jos comunismul! În momentul în care am scăpat de frică nu mi-a mai păsat dacă voi trăi sau nu. A doua zi, cea mai importantă din viața mea, a fost 21 decembrie, când am fost primul care a intrat în Comitetul Central, după ce am spart geamul. Atunci, asta mi-a definit viața. Nu, nu era mai bine în comunism. Ca să înțelegi cum e acum, trebuie să știi cum a fost atunci. Imediat după căderea comunismului am primit o bursă în America, mai ales că nu mai fusesem într-o altă țară, niciodată. Am fost de peste 25 de ori și toată lumea mă întreba de ce mă mai întorc în România. M-am întors pentru că tot timpul am crezut că tot ce se întâmplă e de bine. Desigur, împărtășeam frustrările oamenilor din jur, în legătură cu ce se întâmpla în România. Dar privind pe termen lung, ceea ce s-a întâmplat în România în toți acești ani este extraordinar. Sunt un om optimist dar fără a renunța la a fi un intelectual critic. Dimpotrivă. Privind analitic ca profesor de științe politice nu fac rabat de a analiza politicienii.
– În 1995, împreună cu Varujan Vosganian, Mungiu Pippidi, Horia Roman Patapievici și Mihai Răzvan Ungureanu ați întemeiat Grupul Civic Alternativa 2000. Cât de actuale sunt acum ideile de atunci, și dacă ar fi bine să se facă și acum o asemenea construcție civică și politică?
Acel grup era și mai larg. Din el mai făceau parte și Laurențiu Ulici, președintele Uniunii Scriitorilor, Adrian Iorgulescu, președintele muzicologilor din România, Andrei Pleșu, și mulți alții. Acest grup s-a născut ca un fel de protest față de FSN și față de Convenția Democratică, de a crea un fel de alternativă. Dar când s-a pus problema ca acest grup să se transforme într-un partid politic, mulți au plecat din grup. Eu am rămas. Dar când ai idei și vrei să le pui în practică este o diferență. Ideile arată bine pe hârtie, dar când le pui în practică este mai greu. De aceea, cei care fac politică sunt oameni curajoși. Mă refer la acei politicieni care chiar fac politică cu adevărat. Nu mă refer la ăia care vor doar să obțină profituri din politică și care încurajează corupția. Dar sunt și mulți oameni onești în politică. Revenind la întrebarea dvs, ca să se realizeze acest grup acum, este nevoie nu doar de idei, e nevoie de susținere financiară, civică, mediatică, de o susținere din partea cetățenilor. Bine, tot timpul este nevoie de o alternativă. Dar ca să poți pune un asemenea proiect în practică ai nevoie de noi dimensiuni, nu numai de oameni care gândesc, ci și de oameni care sunt buni organizatori.
– Ați fost coleg cu Ioan Rus și George Copos la Asociația studenților comuniști. Ce ne puteți spune despre acea perioadă?
Înainte de a termina facultatea scriam în presă și luasem premiul I pentru eseu. Colegul meu George Copos chiar mă întreba: Dane, tu ești prea deștept. Ce dracu cauți aici? Și îi spuneam să vorbească cu șefii lui de la partid să-mi dea aprobarea să plec o dată. Nu îmi e rușine de aceste lucruri. Dacă aș fi vrut să rămân acolo și să mă promoveze, m-ar fi distrus complet. Dar pentru mine, faptul că eram acolo nu a însemnat că nu m-am despărțit definitiv de marxism și comunism. Ioan Rus și alții de la Cluj sau Iași îmi erau subordonați pe scară ierarhică. Cu foarte puțini oameni am intrat în conflict. Iar când am intrat în 1989 în Comitetul Central i-am dat afară. Nu spun pe cine.
– Ce ne puteți spune despre perioada în care ați fost consilier și mentor al lui Gigi Becali?
Prin înrudire am multe elemente aromâne. Înainte de 1989 fratele meu s-a căsătorit cu o aromâncă și am participat la sute de evenimente aromâne, botezuri, nunți, înmormântări și petreceri. Am fost apropiat de această comunitate. Înainte de 1989 eram fan Steaua. Legat de Gigi Becali, vă pot spune că atunci când l-am cunoscut el avea porniri de extremă dreaptă. Dar mi-am zis să încerc să fac din el un politician democrat. Pusesem un pariu cu un important om de afaceri român că pot să fac din acest personaj carismatic și absolut remarcabil, un om care s-a îmbogățit singur, să-l fac un democrat. Însă, eu fiind o personalitate puternică, el la fel, nu ne-am putut înțelege. Și el avea tot timpul impresia că vreau să-i iau locul. Ceea ce era imposibil. Până la urmă ne-am certat, înainte de a finaliza acest proiect.
– În perioada 2007-2009 ați colaborat, ați fost strategul de campanie al PNL, în perioada premierului Călin Popescu Tăriceanu. Ce ați recomanda azi PNL, în contextul alianței cu PSD?
Premierul Călin Popescu Tăriceanu m-a solicitat să lucrez cu el. Atunci el lucra cu niște firme israeliene-americane. Eu aveam o firmă în care eram asociat cu niște foști studenți de-ai mei. Condiția a fost să nu afle Gigi Becali, că era supărat pe mine. Și n-a aflat multă vreme. Și 80% din ce îi spuneam eu lui Tăriceanu era diferit de ce îi spuneau israelienii și americanii. Și, de fapt, eu aveam dreptate. Mi-am adus aminte zilele trecute de Crin Antonescu și ce o să vă spun acum nu multă lume știe. Am făcut un proiect de reformă constituțională pe care l-am prezentat Partidului Național Liberal, rugându-i să-l promoveze. Nu au făcut-o, din păcate. Chiar dacă i-am avertizat că dacă nu o fac, o să facă sigur PSD. Și așa a și fost. Dar să spun tot ce gândesc la momentul de față, despre această alianță dintre PNL și PSD, ar trebui să scriu un tratat. Chiar dacă am fost apropiat de Corneliu Coposu și Partidul Național Țărănesc, după dispariția acestui partid, PNL rămăsese singurul partid istoric care a supraviețuit. PNL a înghițit foarte mult din stânga, de la FSN, de la APR-ul lui Meleșcanu, PDL-ul lui Roman și Băsescu. Clar că nu mai este PNL-ul care a fost. Plus că la PNL este și o chestie de identitate. PNL-ul din zilele noastre are o problemă de identitate. Și are probleme. Pentru că identitatea lor este una variabilă. Actualul președinte al PNL nu este un om politic matur, înțelept. Este doar un redutabil militar și general, dar nu mai intru în subiectul cu plagiatul. De aici trebuie pornit. Identitate și liderii. Dacă te uiți doar la ce ai de făcut mâine sau peste o săptămână, este o mare greșeală. Trebuie să ai o viziune pe termen lung și să-ți clarifici identitatea. Ei nu mai sunt atașați neapărat ideilor de dreapta. Din acest punct de vedere PSD s-a reformat mult mai mult și mult mai repede decât PNL.
– Ați înființat Asociația revoluționarilor fără privilegii. De ce ați simțit nevoia să faceți asta?
După cum v-am spus am fost printre cei care am intrat în Comitetul Central, dar nu m-am băgat la funcții. Din prima clipă am simțit că e ceva putred. Am participat la revoluție pentru că am vrut să fiu liber. De fapt asta e răsplata pentru care faci o revoluție. Libertatea. Nu privilegii. Nici măcar nu am făcut cerere vreodată. Și am găsit niște oameni care gândeau ca mine, președinte Radu Filipescu, vicepreședinte eram eu și Caramitru, mai erau Victor Rebengiuc, Stelian Tănase, dar din păcate, toți cu cariere și nu a fost timp să ne ocupăm de asociație. Dar gestul în sine a fost unul simbolic și că revoluțiile nu se fac pentru privilegii. Ci din proprie conștiință.
– Este anul 2024, un an de cumpănă în politica românească, raportat la ce se întâmplă în Europa și în lume?
Anul 2024 este un an crucial pentru întreaga planetă. În 2024 va fi altceva în politica din România, în contextul în care cele mai puternice partide de dreapta și de stânga au făcut o coaliție, care nu e chiar atât de condamnat, dacă ne uităm la Parlamentul European, unde creștin-democrații, Partidul Popular European cu socialiștii și cu liberalii încearcă să țină un centru democratic împotriva asaltului populist. Dar e un an crucial și rezultatele vor fi total diferite în America față de România. Ceea ce se va întâmpla în America la alegeri va fi hotărâtor pentru toată planeta. Sunt niște mize enorme. Dacă e reales Trump, NATO și întreaga regiune în care noi trăim va fi confruntată cu niște probleme suplimentare. Dar e crucial ce se va întâmpla și la noi. Dacă în America vine Trump și la noi vreun partid populist de extremă dreaptă, nu prea văd bine România.
– Cum vedeți parcursul politic al partidelor populiste, după alegerile din acest an din România?
Dacă ne uităm la ascensiunea acestor partide, ceea ce fac PSD și PNL e bine. Pe de altă parte, PNL chiar că se află într-o situație critică. Iar mâna întinsă de PSD chiar este un ajutor pentru PNL. Bine, mâna întinsă de PSD nu înseamnă că neapărat e și ceva bun. Dacă această coaliție va rezista este în beneficiul României. Partidele care fac agitație, de fapt nu au soluții. Au un discurs populist-demagogic. Nu au decât reacții, incitări și ură. Nu poți construi nimic. Cel puțin de pe urma unui PSD și PNL tot rămâne ceva. Nu poți spune că nu au făcut nimic bun. Numai faptul că suntem în NATO și în UE e un lucru bun.
A consemnat C.T. STURZU