Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț aplică pe plan local politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Obiectivele principale țin de ocuparea forței de muncă, încadrarea tinerilor absolvenți, protecția persoanelor care și-au pierdut locul de muncă, etc.
La ce nivel poate face acest lucru, în condițiile în care are acum 41 de angajați (față de 129 acum 20 de ani), am încercat să ne lămurim din discuția cu Daniel Chirilă, șeful agenției din Neamț. Cu experiența acumulată de-a lungul anilor și cu multă franchețe, a expus câteva lucruri mai puțin discutate în opinia publică. Și care ar putea fi teme extrem de serioase de dezbatere și în campaniile electorale, dacă cei în cauză au nivelul de cunoștințe pentru a înțelege fenomenul.
De ce avem puțini șomeri declarați
”Situația este destul de complexă și din punct de vedere instituțional pentru noi. Instituția este tot timpul într-un proces de reformare, de reinventare. Câteodată chiar ne-am pierdut filonul de bază. Instituțiile gen forța de muncă și șomaj au fost înființate în anii 1880-90 în statele vestice, cum ar fi în Germania, că s-au inventat și sistemele de asigurări sociale și funcția principală era de asigurare pentru șomaj, deci pentru persoanele care rămâneau fără loc de muncă, pe baza unui sistem de asigurări, să primească acel ajutor de șomaj. A doua funcție era cea de birou de forță de muncă, pe locurile de muncă comunicate de agenți economici de stat ș.a.m.d. În momentul de față, noi chiar ne-am cam pierdut, să zic fundamentul din cauza anumitor politici guvernamentale, în timp. Să spunem drept, România, față de toate țările din Uniunea Europeană, este cea care nu respectă recomandările UE ca pierderea de venit când rămâi în șomaj, să fie de așa natură încât ajutorul de șomaj să asigure măcar 40-50% din venitul anterior. Noi suntem la 20%, ceea ce ar putea explica în parte, șomajul foarte mic ca procent declarat. Mulți apelează la noi doar pentru asigurarea de sănătate sau pentru faptul că au acea vechime în muncă, acel stagiu de cotizare, dar ca și perioadă, nu este semnificativ ca punctaj la pensie.”
Omul dacă știe că a muncit și a contribuit, trebuie să fie protejat
”Politicile publice au fost tot timpul influențate de anumite tipuri de mesaje, de mass-media, cum e acela că lumea nu vrea să muncească, că cei de la ajutor social stau și primesc bani de pomană ș.a.m.d. Sunt și nuanțe de adevăr, dar fundamentul nu este acesta. Omul dacă știe că a muncit și a contribuit, trebuie o perioadă de 6 luni, 12 luni, cum prevede legea, să fie protejat, pe când noi nu asigurăm o protecție. Adică cel puțin la cei cu venituri mai mari, care poate le și merită, pentru că au studii, au o complexitate a muncii, dacă au avut un venit undeva între 5.000 și 10.000 lei și să vină să ia undeva până în 1.000 lei… diferența este majoră și suma nu-i asigură cele necesare traiului, la standardul pe care îl are persoana respectivă. Asta s-a întâmplat să întindă pe politica wageland growth expusă de domnul profesor universitar Socol, bazată pe o creștere continuă a salariilor, care generează și creștere economică. Dar în același timp, în perioada crizei din 2008, toate ajutoarele sociale și ajutorul de șomaj au fost decuplate de la această politică. Salariile creșteau dar nu mai erau raportate și la nevoile de protecție socială. Înainte singurul indicator din economia românească era salariul minim care la un moment dat a ajuns la 500 de lei, undeva în 2008, când a început acea criză. S-a zis că toată protecția socială se raportează la un venit de referință tot de 500 lei la momentul respectiv. Da, acel venit a rămas 12 ani tot 500 lei și salariul minim s-a dus la 3.300 la momentul acesta. Vorbim acum în partea de protecție socială de niște niveluri infime, niște paleative. Efectiv oamenii de la ajutoare sociale sunt aspru criticați, pe o parte pe bună dreptate, pe de altă parte au fost împinși în situația asta, dată de nivelul infim de ajutor social de exemplu, care-i mai mic decât ajutorul de șomaj. Era pentru o persoană de 149 lei și chiar am auzit persoane publice care au ieșit și au tăiat ajutoarele sociale pentru că s-au gândit să dezăpezească orașul Piatra Neamț cu femeile de la ajutor social la -8°, în loc să plătească oameni care trebuia să aibă drepturi de ceai, masă caldă ș.a.m.d. Lucruri care poate nu sunt chiar normale… Sigur, cei de la ajutor social trebuie să muncească, să facă ore în folosul comunității, dar nu poți să-i pui să rezolve cele mai grele probleme cu o sumă care era de 149 lei pe lună.”
Perioadă de impas instituțional
”Acum suntem tot într-o perioadă de impas instituțional, suntem după o perioadă de politică publică de bani din elicopter. În urma pandemiei și după pandemie, banii s-au dat foarte ușor și foarte mulți pentru a salva cumva economia. Dacă știți, în pandemie la noi erau acel șomaj tehnic, măsuri pentru protecția salariilor, că nu au activitate firmele, subvenții pe 3 luni dacă angajează persoane numai pentru 3 luni ș.a.m.d. Foarte mulți bani, au fost și anumite fraude care s-au descoperit, pentru că se dădeau numai pe anumite platforme, fără să verifici documentele. Până la urmă mă bucur că fraudele nu avut impact foarte mare. De exemplu, erau anumite firme din transporturi care au venit la șomaj tehnic și în același timp, când mai prindeau câte un transport o zi, două, trimiteau șoferii și s-au comparat foile de parcurs cu faptul că în aceeași zi figura și în șomaj tehnic la noi și s-au creat niște temeri. Recunoaștem că n-a fost posibilitatea să verifici fizic. Fiind pandemie, n-aveai cum să trimiți Corpul de Control undeva sau am mai avut situații de tipul: firma era cu sediul la noi, șomerii erau de la Bacău și nu puteai să verifici realitatea din teren exact. Această politică este o politică macroeconomic recunoscută în lume, dar cumva foarte controversată, cu banii din elicopter, de a da foarte, foarte mulți bani. Și acuma noi suntem la finalul unei astfel de politici, în sensul că, poate știți, anul trecut noi n-am reușit să acordăm nicio subvenție la angajatori, pentru că nu a fost absolut niciun buget, a fost secătuit în anii 2020.”
Afaceri care mergeau numai pentru că se luau subvenții la salarii
”Când a fost pandemia, au fost niște fonduri europene care s-au putut absorbi foarte ușor. Atunci s-au dat sume mari. Condițiile din lege sunt destul de largi și multă lume s-a învățat ca o tradiție, să spun așa, de a primi subvenții la salarii prin Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, creând chiar afaceri care mergeau numai pe faptul că luau subvenții, nu că aveau un randament economic normal. Adică, când angajezi un om, acel om trebuie să-ți producă plus valoare pentru firmă sau pentru unitatea economică, nu numai pentru a supraviețui, să spunem așa. De acolo acea presiune care este în acest moment, pentru că dezbaterea într-adevăr publică care se pune la agenție, de la această perioadă de boom de fonduri este, faptul că pe o legislație de acum 20 de ani noi acordăm subvenție pentru a încuraja angajarea persoanelor tinere și a persoanelor de peste 45 de ani. Dacă pentru persoanele tinere problematica este foarte complicată și nu este rezolvată, o să revin pe subiect, pentru persoanele peste 45 de ani, situația economică și socială este cu totul alta. Dacă s-a dat o lege acum 20 și ceva de ani când erau marile restructurări pe platforme, cu persoane peste 45 de ani care avuseseră un singur loc de muncă, să zic pe platformă, de exemplu la Săvinești sau Petrotub și acele persoane nu se descurcau pe piața muncii după ce au fost disponibilizările sau nici nu aveau abilități de a învăța, e un complex de măsuri, sau de exemplu, erau învățați, protejați într-o formă sindicală destul de vehementă. Și atunci angajatorii privați nu prea preferau să ia persoana care își apără drepturile. În momentul de față, cel mai ușor angajabil șomeri, după pregătirea profesională, sunt cei de 45, 50-55 de ani și măsura respectivă de subvenționare poate ar trebui să rămână pentru persoanele peste 55 de ani până la pensie, pentru că din cauza vârstei pierzi din capacitatea de muncă. Dar la 45 de ani, e cumva bătaie pe acel gen de meseriaș.”
Găini cu ouă de aur
”În aceste condiții s-au creat, să zic, niște comportamente perverse în economie. Adică sunt angajatori care efectiv trăiesc de pe urma acestor persoane. Mă scuzați că le numesc așa: găini cu ouă de aur. Pe un an de zile, primește o subvenție din 2.250 de lei, care acoperă mare parte costurile salariale. Acum un an, doi, acest 2.250 era chiar tot costul salarial, că făceai afaceri pe banii statului. Obligația era să-l ții la muncă, dar mai mult. Dar găsiseră alte soluții, cum se întâmplă în România: îl obligau să-și dea demisia sau ceva de genul ăsta imediat și astfel nu mai îndeplineau obligația de a-l ține încă 6 luni după cele 12 luni în care primea subvenție. Sunt firme care îi schimbă fără scrupule lui după un an și în loc să faci o politică pozitivă, de fapt au încurajat un fel de fluctuație a personalului între firme. Sau omul rămânea la același loc de muncă dar se schimbau firmele, care derulau aceeași afacere. Probabil că decidenții politici și cei care vor crea politici publice trebuie să aibă în vedere să rafineze această legislație pentru efecte pentru grupurile care sunt defavorizate, pentru că în momentul de față este ca o hemoragie de fonduri, deci 50% din bugetul agenției se cheltuie pe aceste subvenții. O parte sunt corecte, utile. Pentru anumite persoane este foarte bine, dar…”
A consemnat Valentin BĂLĂNESCU
END
