2024. Un an inedit pentru că, din câte ştiu, sunt atâtea alegeri în premieră. Partidele parlamentare se ceartă, unele încercând să le comaseze, altele să le lase normale. Vor profita alţii, ceea ce nu cred că e bine. Nu mă interesează politica, dar mă gândesc la mine ca şi contribuabil, ca şi român. Sunt 34 de ani de la aşa-zisa revoluţie şi nu a apărut un om de stat ce a vrut şi a putut face ceva pentru alegători. Baroni, evazionişti, fugari…
Mi-a picat în mână o carte a unui distins profesor, domnul Constantin Prangati, intitulată „Oameni politici şi de stat din judeţul Neamţ (1864-2003). Mi-au sărit în ochi câţiva dintre aceştia şi o să-i rog pe cei ce vor veni să ne convingă că merită o funcţie să fie la înălţimea unora din cei pe care-i voi pomeni. Până acum Neamţul nu a avut un reprezentat de seamă. Câte-un ministru ce s-a făcut de râs.
NICU ALBU, născut la 2 februarie 1853 în Piatra Neamţ, decedat pe 31 mai 1908 la Bucureşti. Primar, prefect, deputat senator. Era fiul unor administratori de moşii (Osvald şi Albu) A făcut studiile secundare la Academia Mihăileană Iaşi, a fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Berlin, fără doctorat.
Prin funcţiile ce le-a avut “şi-a adus contribuţia la procesul de dezvoltare economică a judeţului Neamţ, prin încurajarea industriei şi a comerţului. Şi-a adus aportul la construirea de şosele, poduri şi străzi, a liniei ferate Bacău-Piatra Neamţ şi a instalaţiilor industriale de pe valea Tarcăului. A introdus iluminatul electric în Piatra Neamţ, folosind în acest scop «uzina» Societăţii «Foresta», proprietatea industriaşului Dimitrie Lalu. A corectat cursurile râului Bistriţa şi ale pâraielor Cuiejdi şi Borzoghean. A amenajat Parcul «Cozla» pe locul unor alunecări de teren. A construit multe biserici, localuri de şcoli şi de primării. A mai contribuit şi la apariţia publicaţiilor liberale şi literare: «Mişcarea liberală», «Propăşirea» şi «Munca»”.
DUMITRU ALMAȘ, născut la 19 octombrie 1908 în comuna Dobreni, Neamţ, decedat în 12 martie 1995 în Bucureşti. A terminat Liceul „Petru Rareş, Facultatea de Litere Bucureşti, Secţia Istorie-Geografie. Este cunoscut mai bine ca scriitor, având peste 50 de lucrări istorice. Ca jurnalist a condus revista „Santinela”. Cine nu ştie legendele istorice ale lui Almaş? Nu a fost agreat de cei din politică şi nu i s-a acordat titlul de cetăţean de onoare. A murit cu gândul că „oameni” din Piatra Neamţ nu i-au apreciat opera. A fost reabilitat în 2003. Prea târziu. Nu a făcut politică, dar scrierile istorice ale domniei sale încă se mai citesc la şcoală.
BOGDAN LEON, născut în Iaşi în martie 1839, decedat în Dobreni, Neamţ prin 1917. Prefect, deputat, senator. A făcut studii juridice la Iaşi, Paris şi Berlin. Membru al Partidului Conservator şi exponent al marilor moşieri din România a înfiinţat „Şcolile Normale de Băieţi Gh. Asachi din Piatra Neamţ(1912), a construit şi inaugurat sediul Prefecturii, astăzi Muzeul de Istorie. Şi festivităţile de dezvelire a statuii lui M. Kogălniceanu, tot de domnia sa au fost organizate şi conduse.
CANTEMIR DIMITRIE, născut la 19 aprilie 1848 în comuna Buhuşi, Judeţul Neamţ, decedat pe 4 martie 1896 tot în Neamţ. Medic, deputat, senator. A absolvit cursurile Şcolii Domneşti Nr. 1, Piatra Neamţ apoi Academia Mihăileană Iaşi, precum şi Şcoala de Medicină Militară Bucureşti, aflată sub conducerea marelui Carol Davilla. Şi-a desăvârşit studiile în cadrul Facultăţii de medicină din Torino. A profesat vreo 25 de ani la Spitalul Piatra Neamţ. A modermizat Băile Bălţăteşti. În noiembrie 1884 a fost ales deputat parlamentar. A fost reales, beneficiind de numeroase realizări de ordin economic, social şi cultural. A fondat societatea Literar-Ştiinţifică „Asachi”, revistă ce dăinuie şi astăzi în Neamţ. Mulţi colaboratori de renume, multe lucrări…
LASCĂR CATARGIU, născut în Dobreni, Neamţ în 1853, decedat în Bucureşti în 1899. Ispravnic, om politic, prim-ministru. Era apreciat de unele documente ale vremii ca „cel mai onest şi mai autoritar demnitar al României acelor timpuri”. Ispravnic de Neamţ, deputat în Divanul Ad-hoc al Moldovei. Candidat la tronul Moldovei în 1859, preşedinte al Camerei Deputaţilor, Locotenent Domnesc în 1866, Preşedinte al Consiliului de Miniştri – ani buni. Doar că Lascăr Catargiu a inclus în programul Partidului Conservator apărarea şi integritatea marii proprietăţi, reforme moderne care să asigure moşierimii o poziţie dominantă pe plan economic şi politic. Este clar că a intrat într-o poziţie ostilă faţă de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, fiind adeptul aducerii unui prinţ străin la conducerea ţării.
A luptat pentru făurirea statului modern român, pentru cucerirea independenţei şi a suveranităţii de stat, pentru recunoaşterea României pe plan internaţional. A sprijinit monarhia, bucurându-se de preţuire din partea regelui Carol I, care l-a considerat „cel mai cinstit dintre demnitari”. A dat dovadă de probitate morală şi n-a pregetat să-şi pună la punct colegii de guvern. Nici cu regele Carol I nu era totdeauna de acord şi atunci îi spunea: „Aiasta nu se poate Maiestate!”
Membru al mai multor academii din ţară şi străinătate, autor a sute de studii şi articole în limba română şi în alte limbi de circulaţie internaţională, autor al mai multor scrieri.
ȘTEFAN CATARGIU, născut în 1789, tot în Dobreni şi decedat în 1866 în Iaşi. Ispravnic şi ministru. Puţine se ştiu despre această personalitate.
A fost membru al Caimacaniei celor trei, aducându-şi contribuţia la unirea principatelor. Candidat ca Domn al Moldovei şi Ministru al Dreptăţii, semnatarul primului manifest electoral al Comitetului Central al Unirii de la Iaşi, din 1 martie 1857, în care se consemnau următoarele puncte programatice: „Unire, neutralitatea teritoriului principatelor, autonomie, ereditate statului, putere legiuitoare care să exprime interesele întregii naţiuni, desfiinţarea jurisdicţiei consulare, dreptul principatelor române de a stabili relaţii comerciale cu alte state şi garanţia colectivă a marilor puteri”. Şi-a adus contibuţia la dezvoltarea şi perfecţionarea activităţii justiţiei, învăţământului şi asistenţei medicale în judeţul Neamţ. A ctitorit şi o biserică pe moşia sa din Dobreni (1838).
VICTOR GH. CĂDERE, născut în Buhalniţa, Neamţ, decedat în Franţa, nu se ştie data. Profesor, academician, diplomat. Absolvent al Facultăţii de Drept din Iaşi, şi-a desăvârşit studiile de specialitate în Franţa unde a avut dascăli de valoare, printre care şi Henri Capitant.
Profesor universitar la facultăţile din Bucureşti, Cluj, Oradea, Secretar General în Ministerul de Interne, ambasador al României în Iugoslavia, Polonia şi Portugalia, participant la Primul Război Mondial cu gradul de căpitan, şeful misiunii de repatriere a soldaţilor români, preşedinte FIDAC (Federaţia Internaţională a Foştilor Combatanţi), membru al Frontului Renaşterii Naţionale, senator în parlament.
În 1945 a fost arestat şi condamnat la 5 ani de închisoare. A fost eliberat la intervenţia statului francez, a emigrat în Franţa, fiind numit prin decret prezidenţial semnat de Preşedintele De Gaulle, profesor la Sorbona. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Polonia, al Academiei Diplomatice Internaţionale, al Societăţii Portugheze de Geografie, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, etc. Decorat cu multe medalii şi ordine ale României şi ale altor state europene. A colaborat la prestigioase reviste de specialitate din ţară şi din afara ei, este autor a numeroase studii şi lucrări de drept internaţional.
EMIL COSTINESCU – născut la 12 martie 1844 la Iaşi şi decedat în 1921 la Bucureşti, economist, deputat şi ministru. Specialist în domeniul finanţelor a fost şi un reprezentatnt al gândirii economice liberale. A fost un fruntaş PNL, colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu, deputat şi senator de Neamţ, ministru de finanţe, proprietar şi explorator de păduri în judeţul Neamţ.
Prosperitatea economică, socială şi culturală a oraşului Piatra Neamţ s-a datorat, în mare măsură, sprijinului dat administraţiei locale de Emil Costinescu.
GRIGORE GR. CULGHER – născut în 1903 în comuna Roznov, judeţul Neamţ, mort în 1972 în Lima, Peru, muzician, scriitor şi diplomat. Începe cursurile Liceului Militar „Mănăstirea Dealul” din Târgovişte în 1914, dar le întrerupe în 1816 datorită războiului. Urmează în condiţii misterioase Conservatorul de Muzică şi Facultatea de Drept Bucureşti.
În 1924 devine funcţionar al Ministerului Regal al Afacerilor Străine şi fiind cunoscător al mai multor limbi de circulaţie internaţională i s-au încredinţat sarcini importante în cadrul acestui minister ceea ce l-a făcut să circule prin lumea întreagă „într-un concediu nelimitat”.
Ca funcţionar al Ministerului de Externe a fost numit ca ataşat comercial şi ataşat de ambasadă în Bratislava, Varşovia, Stockholm, Berna, etc. În 1941 este trimis de Mihai Antonescu la Bratislava ca şi consilier cultural. După război a deţinut funcţia de secretar pe lângă ambasadele României la Oslo şi Stockholm.
Disponibilizat în 1947 este rechemat în ţară de Ana Pauker, dar optează pentru libertate, locuind mai întâi în Paris, apoi în Lima, Peru. Are mai multe scrieri de referinţă, toate în stil original.
ION IONESCU DE LA BRAD. S-a născut la 24 iunie 1818 la Roman şi a decedat la 7 decembrie 1891. A absolvit Academia Mihăileană Iaşi. Apreciat de domnitorul Mihail Sturdza a fost trimis în Franţa unde a absolvit cursurile Facultăţii de Agronomie şi Economie. Era profesor la Academia Mihăileană când a participat la revoluţia paşoptistă din Iaşi. Chemat la Bucureşti de Bălcescu încearcă să aplice art. 13 din Programul de la Islaz, privitor la reforma agrară. În calitate de vicepreședinte al Comisiei Proprietății (august 1848), a susţinut drepturile ţăranilor asupra pământului lucrat. Pleacă în exil la Constantinopol, dar reîntors în ţară participă la mişcarea unionistă, sprijinind lupta pentru unire.
Deputat de Roman a înfiinţat Şcoala de Agricultură de la Brad, prima de acest fel din Moldova.
NICOLAE IONESCU – născut la 1824 în Roman, decedat în 1903 în Bucureşti, profesor universitar, istoric, publicist, membru al Academiei Române, ministru, deputat. A fost fratele academicianului Ion Ionescu De La Brad. Participant activ la revoluţia de la 1848. Pentru a nu fi arestat pleacă în Transilvania, apoi în Franţa. Se reîntoarce în Moldova şi sprijină domnia lui Gr. Ghica, iar din 1856, în anii de teroare anti-unionistă se refugiază în Belgia, la Bruxelles, unde editează revista „L’etoile du Danube”. După Unirea Principatelor se reîntoarce în ţară, este apreciat de Cuza, Kogălniceanu, Brătianu, este deputat în Parlamentul României, ministru de externe în guvernul I.C. Brătianu. Mare orator al vremii, decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii ale României.
CONSTANTIN I. ISTRATI, născut la 18 septembrie 1850 în Roman, decedat la 29 ianuarie 1918 la Paris. A fost absolventul Institutului Franco-German din Bacău, al Pensionului Francez Meltz din Roman, al Institutului Academic din Iaşi şi al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Bucureşti. Şi-a desăvârşit pregătirea ştiinţifică la Sorbona şi la College de France. În 1885 devine doctor în chimie şi lucrează la Laboratoarele de cercetări chimice din Wurtz şi Freidel. În ţară a fost profesor la Universitatea din Bucureşti şi pune bazele şcolii româneşti de chimie organică, etc. Deţine portofoliul de ministru al Lucrărilor Publice, a fost şi primar al capitalei, ministru la Culte şi Instrucţiune Publică, apoi la Agricultură, Industrie, Comerţ şi Domenii, deputat şi senator. Se implică în lucrările de extindere şi modernizare a portului Constanţa, sprijină reformele pentru îmbunătăţirea situaţiei ţărănimii răsculate în 1907.
ERNEST KIRCULESCU – născut la 1888 şi decedat în 1960 la Piatra Neamţ, avocat, primar, prefect, deputat. Absolvent al Liceului Militar din Iaşi şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti devine avocat, membru şi preşedinte al Baroului Avocaţilor din Piatra Neamţ. A participat la Primul Război Mondial. Şi-a adus contribuţia la bunul mers al treburilor gospodăreşti ale urbei şi judeţului.
VASILE KOGĂLNICEANU – născut la 19 noiembrie 1869 la Iaşi, decedat în 1924 la Bucureşti, inginer, publicist, deputat. A fost fiul istoricului şi marelui om de stat Mihail Kogălniceanu. Începe studiile în Iaşi şi le continuă la Berlin (Germania) şi Grignon (Franţa). A fost ziarist, redactor şi colaborator la mai multe publicaţii. Ca deputat de Roman a militat pentru acordarea de drepturi democratice (vot universal, repaos duminical, împroprietărirea ţăranilor, etc.). A mai scris ”Domnia lui Bibescu-Vodă”, „Chestiunea Israelită Română”, etc.
GHEORGHE D. LALU, născut în 1876 şi decedat în 1961 la Piatra Neamţ. A absolvit Liceul „Institutele Unite” Iaşi şi Facultatea de Drept de la Universitatea din Iaşi. Ca magistrat s-a bucurat de aprecieri din partea Ministerului Justiţiei şi a fost ales în mai multe rânduri ca deputat. S-a preocupat de modernizarea Uzinei Electrice, a construit localuri de şcoli (Liceul Forestier), a sprijinit absolvenţii merituoşi acordându-le burse pentru a-ţi continua studiile în ţară şi străinătate, etc.
Lista poate continua, pentru că e lungă. Ce mi s-a părut comun la toate aceste pesonalităţi? Faptul că toţi au absolvit cursurile unor înalte şcoli înainte de a face pasul în politică. Odată ajunşi în „funcţii mari”, chiar dacă au avut şi afaceri sau moşii, au militat pentru binele ţării, dar şi al alegătorilor. Oare aceşti înaintaşi iluştri nu mai au nici un urmaş sau nu mai au loc, nu mai încap în această ţară în care „binele românilor” se rezumă „la stabilirea datei alegerilor”?
Alexandru ILIE
