Echipa de robotică a Colegiului Național Petru Rareș din Piatra-Neamț, Snake Tech, a mai obținut o victorie în cadrul competiției BRD First Tech Challenge Romania, la care participă an de an, încă de la prima ediție de acum 8 ani.
Etapa regională a avut loc în perioada 8-10 martie 2024, la Iași, echipa de la Rareș confruntându-se în finala de la regională cu echipa The Eagles, de la Roman. La această etapă au participat 48 de echipe din regiunea Moldova, 16 dintre acestea calificându-se mai departe.
SnakeTech s-a clasat pe locul 3 în clasamentul după meciuri și pe locul 6 în Advancement List, robotul construit de ei a îndeplinit cu succes toate cerințele și a înregistrat cele mai bune scoruri în perioada EndGame.
În fiecare an, echipele primesc o nouă provocare, anul acesta tematica fiind „CENTERSTAGE” în care echipa trebuia să construiscă un robot capabil să pună niște elemente (pixeli) pe o tablă, trecând pe sub niște obstacole și să se poată atârna de acestea în ultimele 30 de secunde ale meciului, perioada de EndGame.
BRD First Tech Challenge Romania este cea mai mare competiție de robotică din țară care promovează valorile FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), o organizație mondială non-profit ce are ca slogan „More Than Robots”.
În România, competiția este organizată de 8 ani de către Asociația Nație Prin Educație în parteneriat cu BRD.
Etapa națională a competiției va avea loc în perioada 22-24 martie, tot la Iași.
A.C.