O declarație interesantă a deputatului Mugur Cozmanciuc, care vine să lămurească cumva un aspect, cel al plecării sale din partid, după ce s-a discutat mult despre ofertele pe care le-ar fi primit din diverse zone ale scenei politice românești: ”Nu știu câți dintre români sau câți dintre oamenii de partid – și nu mă refer aici doar la cei din PNL – au citit și au reflectat la cele spuse de președintele PNL la o recentă întîlnire cu membrii de partid, că ”PNL resimte o erodare a ceea ce a însemnat asumarea guvernării de la finele anului 2019 până astăzi, cu perioade destul de complicate, unele la care nu s-ar fi gândit nimeni, cu probleme la care de multe ori am refuzat să ne gândim că ne-am putea confrunta cu ele, dar viaţa ne duce acolo unde nu ne aşteptăm. Şi într-adevăr, PNL s-a aflat la guvernare în toată această perioadă, asumându-şi această responsabilitate cu toate riscurile. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim cu oamenii, cu aceia care se duc să voteze, să le explicăm ce s-a întâmplat, ce am făcut bine şi ce nu am făcut bine sau ceea ce nu am terminat. Este nevoie de un dialog permanent şi să existe acea onestitate să le spunem oamenilor despre ce este vorba”.
De aceea vreau să fac două precizări. În primul rând să spunem că este declarația unui lider asumat, care a pus mai presus chiar de interesele partidului pe cele ale tării. Nimeni nu este fericit să facă înțelegeri politice cu adversari până mai ieri, uneori și astăzi. Dar interesul național a cerut-o și PNL, prin Nicolae Ciucă, liderul partidului, a făcut pasul într-un moment de cumpănă, când cineva trebuia să-și asume acest lucru. În al doilea rând este vorba despre sinceritate și onestitate în politică, ceea ce trebuie să recunoaștem a cam lipsit până acum de multe ori. Nicolae Ciucă vine și spune că trebuie să ne asumăm și greșelile și să vorbim oamenilor despre ele, să explicăm ce anume le-a generat.
Din aceste motive cred că acesta este momentul în care trebuie să rămânem uniți în echipa care are acum și un lider asumat, care nu se ferește să vorbească și să explice toate deciziile luate. Sunt sigur că acesta este drumul care va face ca rezultatele să apară în lunile care vor urma, în toate confruntările electorale”, a declarat Mugur Cozmanciuc. (V.B.)