După 1945, regimul comunist s-a impus cu sprijin sovietic şi a început un proces de epurare după modelul „fraţilor mai mari din răsărit” şi au fost întemniţaţi cei mai mulţi dintre opozanţii regimului, suferind mulţi ani regimul crunt al închisorilor, mulţi găsindu-şi sfârşitul la Aiud, Gherla, Sighet sau Periprava. Unii au scăpat în munţi, primind prietenia codrului şi sprijinul unor săteni curajoşi. Dintre cei care s-au refugiat în munţi îl menţionăm pe Părintele Cleopa Ilie, care s-a ascuns în Munţii Stânişoarei, astfel alegând el să se împotrivească prigoanei regimului fără de Dumnezeu. „Părintele Cleopa Ilie are vocaţia marilor însingurări şi poate cu Sfinţia Sa se încheie multiseculara tradiţie a pustniciilor moldovene. Poartă în spate ani buni de retragere duhovnicească şi cunoaşte pe viu ce înseamnă să trăieşti în peşteră, să te hrăneşti cu bureţi şi poame uscate, să te călăuzeşti iarna după urmele fiarelor şi să birui asprimea gerului cu dogoarea rugăciunii celei fără de oprire”, mărturisea marele ierarh ortodox Bartolomeu Anania.
A fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Alexandru şi Ana Ilie, gospodari iubitori de Dumnezeu, casa lor fiind ca o adevărată biserică, după cum îşi amintea: „Aveam o cameră numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Iar la miezul nopţii ne sculam, citeam la Psaltire şi făceam sute de metanii, apoi iar ne culcam”
Cel ce a devenit Părintele Cleopa Ilie de mai târziu s-a născut la 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, cu numele de botez Constantin. În primele două luni după naştere, micul prunc Constantin era tot timpul bolnav şi părea că nu are zile de trăit. Mama lui l-a dus la vestitul duhovnic C. Gavrilescu de la Schitul Cozancea, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Mama s-a închinat la Icoana Maicii Domnului şi în genunchi a zis: „Maica Domnului, îţi dăruiesc ţie copilul acesta al meu că este bolnav şi plânge mereu. Fă ce ştii tu cu el!”. Pruncul Constantin s-a făcut sănătos şi nu a mai fost bolnav de moarte toată viaţa sa lungă.
Cei trei tineri ai familiei Ilie au hotărât să îmbrătişeze viaţa monahală şi primul dintre fraţi, Gheorghe, a mers la Cozancea, apoi la Sihăstria şi a devenit monahul Gherasim. Apoi i-au urmat şi ceilalţi doi, Vasile şi Constantin, în 1929. Constantin a trebuit să aştepte trei zile la poarta mănăstirii Sihăstria înainte de a fi primit, ispitire canonică rânduită de bătrânul stareţ Ioanichie Moroi. Fratele Constantin a fost însărcinat la început cu păstorirea oilor. În iulie 1937, Constantin a devenit monahul Cleopa, fiind călugărit de egumenul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi.
A fost hirotonit ierodiacon în ziua prăznuirii Sf. Arhidiacon Ştefan, 27 decembrie 1944, iar preot la 23 ianuarie 1945, când se prăznuieşte Sf. Sfințit Mc. Clement; nu după mult timp a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. Bătrânul egumen, în vârsta de 82 de ani, era foarte bolnav. În aceste condiţii Părintele Cleopa Ilie este rugat să accepte funcţia de locţiitor de stareţ. Noul egumen era foarte preţuit, atât de obştea schitului, cât şi de credincioşii refugiaţi aici, întrucât era foarte evlavios, postea mult, era blând, îi îmbărbăta pe toţi şi avea darul cuvântului prin care călăuzea şi hrănea duhovniceşte pe fiecare.
În acea perioadă se simţea nevoia unei reîmprospătări duhovniceşti pentru multe mănăstiri din Moldova. Vestea despre vrednicul stareţ de la Sihăstria, Părintele Cleopa Ilie, ajunsese departe, iar Patriarhul Iustinian a decis, în 1949, ca Părintele Cleopa Ilie să meargă stareţ la Slatina, împreună cu un grup de 23 de monahi. În 1952, Mănăstirea Slatina devenise un adevărat focar duhovnicesc. Părintele Cleopa Ilie avea acum sub supraveghere duhovnicească opt mănăstiri, pe lângă Mănăstirile Slatina şi Sihăstria, cu schiturile lor Rarău şi Sihla, se adăugaseră Mănăstirile Putna, Orata, Camărzani, Râşca şi Moldoviţa, în care se introdusese rânduiala de la Sihăstria. Dar persecuţiile autorităţile îl silesc să se retragă în codru. Şi-a găsit adăpost într-un bordei în pământ, făcut de un pădurar credincios, care îi şi aducea, cam la o lună de zile, un rucsac de cartofi şi ceva pâine uscată, pentru a putea supravieţui. În 1954, Patriarhul Iustinian a obţinut pentru cei doi nevoitori, Arsenie Papacioc şi Părintele Cleopa Ilie, încheierea persecuţiilor şi dreptul de a veni la Patriarhie. Aici au stat câteva luni şi au fost trimişi la mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi şi povăţui pe călugări şi pe maici. Dar persecuţiile nu au încetat şi s-a retras din nou în Munţii Stânişoarei. Părintele pleacă împreună cu un călugăr prin satul Găineşti, trece dealurile în localitatea Negrileasa, unde era cunoscut de oamenii satului. Aici, oamenii l-au adăpostit şi i-au construit o colibă în pădure, unde a stat o perioadă de timp.
În anul 1964, a început o relativă destindere internă şi au fost eliberaţi deţinuţii politici şi religioşi închişi de regimul comunist. Părintele Ioanichie Bălan a mers în taină la bordeiul Părintelui Cleopa şi l-a rugat, în numele întregii obşti şi al tuturor credincioşilor, să revină la mănăstire şi acesta s-a întors definitiv la Sihăstria la 29 septembrie 1964.
În toamna anului 1974, Părintele Cleopa Ilie, împreună cu un grup de părinţi din Sihăstria şi alţi pelerini din ţară, au mers să se închine la Mormântul Domnului şi la celelalte Locuri Sfinte. La întoarcerea în ţară, Părintele Cleopa Ilie a mărturisit unor ucenici că nu s-ar fi simţit împlinit dacă nu s-ar fi închinat la Mormântul Domnului şi la Sfintele Locuri. După trei ani, în septembrie 1977, Părintele Cleopa Ilie, împreună cu alţi părinţi de la Mănăstirea Sihăstria, Părintele stareţ, Arhim. Victorin Oanele şi Părinţii Ioanichie Bălan şi Vartolomeu Florea au plecat în pelerinaj la Sf. Munte Athos, „Grădina Maicii Domnului”, cum era numită. Şi acest pelerinaj l-a marcat profund pe Părintele Cleopa Ilie şi a povestit multor credincioşi ce au venit la chilia sa despre obştea Schitului românesc Prodromu din Sf. Munte, despre nenumăratele icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, despre credinţa nevoitorilor ortodocşi.
La îndemnul unor ierarhi şi teologi a scris mai multe cărţi: „Predici pentru monahi” („Urcuş spre Înviere”), „Spovedania arhiereilor”, „Spovedania călugărilor”, „Spovedania preoţilor”, „Despre credinţa ortodoxă”, „Predici la praznice Împărateşti”, „Predici la duminicile de peste an”, „Valoarea sufletului”, „Despre vise şi vedenii”, „Minunile lui Dumnezeu din zidiri”, „Acatistier”, „Versuri către Maica Domnului” şi alte broşuri şi convorbiri duhovniceşti de folos sufletesc şi de apărare a dreptei credinţe.
În mai 1998, având dureri mari, a acceptat cu greutate să meargă la control la Iaşi şi a stat o săptămână, dar nu a acceptat să fie internat, zicând: „Mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!”.
Către sfârşitul lunii septembrie, într-un asfinţit de soare, Părintele Cleopa Ilie a cerut să se ducă în cimitir să vadă pentru ultima dată mormintele fraţilor săi, mormântul marelui stareţ Ioanichie Moroi, mormântul duhovnicului său, ieroschimonahul Paisie Olaru, şi mormintele celorlalţi părinţi şi duhovnici mai vârstnici decât el. La toate mormintele s-a închinat sprijinit de ucenici, a sărutat sfintele cruci şi a rostit câte o sfântă rugăciune, zicând: „Rugaţi-vă şi pentru Cleopa păcătosul, căci iată, mâine, poimâine, ne întâlnim înaintea lui Hristos!”.
Luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, părintele a stat cu credincioşii şi a dat sfaturi ca de obicei. Luni seara însă, în chip neobişnuit, Părintele Cleopa Ilie a început să-şi citească rugăciunile dimineţii, pentru că el se pregătea de călătoria către cele cereşti. Marţi, deşi era foarte obosit, a primit pe toţi cei ce au venit la dânsul. S-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. În cameră ardeau doar cele trei candele în faţa icoanei Sfintei Treimi şi una la icoana Maicii Domnului. Miercuri dimineaţa la ora 2,20, ucenicul său a auzit că părintele respiră din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, părintele a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul. A plecat la cele cereşti marele duhovnic din munţii Neamţului, arhimandritul Ilie Cleopa. La sfârşitul slujbei de înmormântare, cântarea de biruinţă „Hristos a Înviat!” a umplut văzduhul, vestind credinţa tuturor că Părintele Cleopa Ilie a trecut din aceasta viaţă la viaţa veşnică. Au rămas vii pentru credincioşi imaginea sa de patriarh albit de vremuri, cărţile sale, poveţele sale şi urarea sa: „Mânca-v-ar Raiul!”.
Prof. dr. Daniel DIEACONU
FOTO: basilica.ro
END
