„Eu sunt dac; trăiesc din moși-strămoși pe malul Streiului, care izvorăște la umbra zidurilor Sarmisegetuzei. Sunt om politic și voi rămâne” – Dr. Petru Groza
Conu’ Mihalache Kogălniceanu a avut trei feciori, înalți ca brazii, care n-au strălucit prin nimic. Niciunul dintre ei n-a fost în stare să zică: „am cântat ca privighetoarea”, „am dat pământ țăranilor”, „am fost cel mai frumos ministru de externe al României”, ca tat-su. Au trăit, s-au petrecut și au plecat „dincolo”. Se zice că copiii care nu depășesc părinții sunt niște plozi nereușiți. E așa? Să umblăm la exemple. Istoria e plină de astfel de pilde moralizatoare. Concret?
Amanta de taină a lui Petru Groza
Șeful primului guvern comunist din istoria României, dr. Petru Groza a avut, ani de-a rândul, o ibovnică la Cuvin lângă Arad. Bătrânii satului povestesc cum, robit de frumusețea ei, Groza îi împlinea cele mai capricioase fantezii, în plin avânt al dictaturii proletare. Femeia trăia într-un castel de-o bogăție nimicitoare. Dădea petreceri fastuoase, ca la vechile castele boierești, la care s-au prezentat mulți dintre cei care erau în elita de partid a vremii. Ciuliți urechile și înghițiți în sec: „Era o blondă deosebit de atrăgătoare, cu niște ochi albaștri extraordinari. Când apărea la petreceri, cu rochiile ei de la Paris, toți bărbații amuțeau. Femeile erau invidioase foc și pe hainele ei și pe frumusețea ei. Era singura femeie din ținut care avea ciorapi de mătase. Când l-a cucerit pe primul ei soț, la una dintre petreceri, avea o rochie din petale. Când pășea, se vedea cam tot ce nu trebuia”, a declarat Maria Drecio, învățătoarea din sat. Petru Groza n-a fost niciodată ușă de biserică, după cum a declarat cândva Liviu, cel mai mic dintre cei 5 copii ai lui. Să-l ascultăm pe fecior: „Era atras de tot ce era frumos. Îi plăceau mult femeile și lucrul acesta se știe, totuși, pentru el, familia era familie. Mama nu știa de aventurile lui, iar acasă nu erau niciodată probleme din această cauză”.
Soarta i-a mai dat o palmă fostei amante a lui Groza, când castelul a fost naționalizat de comuniști. Elisabeta nu-l mai avea pe Petru Groza să-i poarte de grijă. Fusese aruncată în ulița satului. „Ne implora să luăm noi mobila de la castel, că nu avea unde să o ducă. Avea o sufragerie extraordinar de frumoasă și fotolii din piele de căprioara, în dulap avea sute de rochii strălucitoare, pe care le-aș fi vrut și eu. Eram copii, dar mi-a fost tare milă de ea, când am scos-o din casă. Mi-a fost dragă, că era frumoasă și-i învăța pe copiii din sat franceza și engleza”, a declarat fiica unei foste slujnice de la castel. Elisabeta Langa a primit drept despăgubire pentru palat o casă mohorâtă în Arad. A învățat să trăiască fără petreceri, fără lachei, fără plușul de odinioară. La 91 de ani, fosta amantă a lui Petru Groza s-a recăsătorit cu Ioan, care era mai tânăr cu 47 de ani. Înainte de a se însura, Ioan se numea Cârpaciu. După mariaj a devenit Langa, întrucât a adoptat numele soției. Oamenii din Cuvin nu mai știu mare lucru despre Elisabeta, amanta lui domn doctor, de când a plecat de la conacul ei din sat.
Amanta de taină a lui Petru Groza a murit în 1992, la doi ani de la căsătoria cu Ioan. A lăsat în urmă un testament prin care soțul ei este „unicul succesor al tuturor mobiluri și imobilelor”. După ce va intra în posesia averii lăsată prin testament, Ioan Langă vrea să-i facă Elisabetei o cruce frumoasă, de ciment. „Ea m-a rugat să fac așa, chiar înainte de să moară. Mi-a spus să nu-i construiesc o cruce de marmură, că sigur o să i-o fure cineva”. Deocamdată, ultimul soț cu acte al amantei lui Petru Groza locuiește în Siria. El susține că și-a cheltuit toată agoniseala cu tot cu 700 de grame de bijuterii de aur pe procesele de recuperare a averii bătrânei doamne. Merge zilnic la castelul din Cuvin unde astăzi se găsesc bunurile Stațiunii de Cercetare Viniculă Miniș. Atât!
Alte povești de alcov
Puțini iubitori de istorie știu că mareșalul Antonescu a avut un fiu vitreg, numit Octav Cimbru. S-a născut fericit ca toți plozii din o mamă româncă, Maria (Rica Niculescu) și comisarul de poliție Gheorghe Octav, în funcție la Calafat și Brăila. De unde avem datele folosite mai sus? Dintr-un studiu istoric semnat de Ionuț Țene, intitulat „Drama morții lui Octav Cimbru, fiul mareșalului Ion Antonescu. Arestat odată cu dictatorul pe 23 august 1944”, apărut în revista „Luceafărul” Botoșani. Că studiul citat are multe enigme neelucidate, rămâne de discutat.
Despre ce enigme vorbim? Despre enigmele care au dus la moartea fiului vitreg al mareșalului Antonescu. Boala grea ce o ducea în spatele fragil, numită poliomielită, boală nevindecabilă în epocă. Nu ne interesează de câte ori a fost căsătorit mareșalul Antonescu, nici Maria Antonescu, dar vrem să știm corect, cum a murit fiul lor „vitreg”. Misterul morții sale a avut mai multe nivele. Tânărul în discuție ar fi ajuns la spitalul din Călimănești într-o stare deplorabilă. Și normal, a decedat exact cu o săptămână înaintea eliberării mamei sale, Maria. De ce nu i-a fost găsit mormântul? Pentru că a fost transportat la deținuții fără morminte. Și tatăl vitreg, mareșalul Antonescu a fost un „soldat trist fără mormânt”. Se purta în exces pe vremea comunizării.
O altă sursă, legată de asasinarea tânărului Octav Cimbru este – „eroul nostru” s-a aruncat singur de la etaj în gol, nemaiînțelegând sensul vieții la aflarea veștii că mareșalul Antonescu a fost trimis în URSS pentru 19 luni de detenție. În sfârșit, varianta cea mai plauzibilă este uciderea lui la Comănești, poate cu contribuția lui Emil Bodnăraș, cum se povestește în taină, sau fără de perdea. Legendele despre Octav Cimbru au devenit un adevărat brand de Călimănești.
Un soldat trist al țării sale
Cine a citit monumentala carte „Mareșalul Antonescu în fața istoriei”, semnată de regretatul istoric Gheorghe Buzatu, știe pentru vecie ce s-a întâmplat în România anilor 1940-1944. Cunoaște toate faptele mari ce și-au pus pecetea pe viitor. Fără poveștile de alcov și întâmplările hazoase. Apropo, serviți o nostimadă de când generalul Antonescu se plimba pe bulevardul urbei noastre în vara anului 1941? Se povestește că trenul militar „Patria” poposea în gara târgului nostru Piatra și îl aștepta pe general să plece pe bulevard spre Catedrala Domnească, a lui Ștefan cel Mare.
Evident, într-o mașină deschisă, era vară. Lumea curioasă era adunată ca la urs. Printre miile de gură-cască și Motl, curățitorul de haznale din târg. Aștepta ieșirea generalului având alături pe calul lui, cu încărcătura prețioasă. Deodată, pe cal l-a apucat strechea și a luat-o năuc spre mijlocul bulevardului, unde a răsturnat butoiul plin. În această situație jalnică, generalul Ion Antonescu a schimbat autoturismul, a luat unul închis, ferindu-se de mirosurile tari. Întrebarea e alta? Cu ce l-a deranjat pe cal de a avut asemenea comportament necivilizat? Și ca să nu credeți că nostimada redată e goangă, vă indic unde o găsiți: în cartea „Hoțul de câini”, pag. 42-43. (București, 1974, autor Laurian Ante).
Ion Antonescu – un nume mare pentru istorie
Majoritatea Antoneștilor din secolul trecut au cunoscut „ospitalitatea” închisorilor comuniste și a „domiciliului forțat”. Și Ion Antonescu, și Mihai Antonescu și Maria Antonescu, și Octav Cimbru, fiul vitreg al Mareșalului, după indicațiile recente ale istoricului Ionuț Țene. La Liceul „Mihai Eminescu” din Iași (fostul „Oltea Doamna”) funcționa o distinsă profesoară de limba română, numită Antonescu. Nu avea nicio legătură cu Mareșalul, dar îl făcea pe Eminescu la ore, cum credea ea. Nu respecta indicația comuniștilor: „Din Eminescu se fac doar două poezii: Împărat și proletar…”. Pentru această abatere gravă, băieții cu ochi albaștri de pe Dealul Copou (Securității) o arestau săptămânal. Dorul de Eminescu a învins, marea profesoară de limba română le-a citit elevilor și „Doina” cea nemuritoare, supărându-i și pe ruși. Apropo, ați auzit, țarul Putin ar avea o țiitoare nouă, mai tânără cu 32 de ani. Harașo!, Harașo!
Dacă e să dăm crezare spuselor lui Ionuț Țene, între ultimul Mareșal și fiul său vitreg s-a cimentat „o prietenie de nezdruncinat” (?!). „Câinele roșu” l-a dus pe front, să se laude cu marile victorii repurtate împotriva Armatei Roșii și l-a plimbat pe sub piramidele din Egipt, de mână cu Horia Antonescu, care avea simpatia lui Ana Pauker și a Veturiei Goga. Și procesul de bigamie îl înțelegem, dar nu putem fi de acord cu arestarea „puștiului” pe 23 august 1944, odată cu tatăl său vitreg. Nu există nicio dovadă care să pledeze favorabil cauza. Să nu uităm că a fost înmormântat cu nume fals și fără cruce (1950). Exact ca Mareșalul după judecare. La 1 iunie 1946, la Jilava.
Prof. Dumitru RUSU
