Viorel Miron este candidatul pe care PNL Neamţ îl susţine pentru funcţia de primar al oraşului Roznov.
Acesta a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, alături de echipa liberală nemţeană.
Preşedintele PNL Neamţ şi candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, şi-a exprimat convingerea că Viorel Miron va câştiga funcţia de primar al oraşului Roznov.
Liderul PNL Neamţ a amintit că proiectele aflate în implementare în acest moment în Roznov – modernizarea stadionului, proiect în valoare de 12 milioane lei şi proiectul în valoare de 9 milioane lei de asfaltare a străzilor – sunt proiecte liberale, demarate în mandatul de ministru al Dezvoltării, de către Adrian Ioan Veştea.
„Domnul Viorel Miron este un roznovean get-beget care şi-a dovedit de-a lungul timpului seriozitatea şi profesionalismul. Ca om de afaceri, acesta a reuşit să construiască un business solid şi după acelaşi model sunt convins că va reconstrui oraşul Roznov. Sunt proiecte importante pe care le vom implementa, într-un parteneriat Consiliul Judeţean Neamț – Primăria Roznov, și vom face lucruri bune şi durabile împreună, îmbunătățind calitatea vieţii tuturor roznovenilor. ”, a declarat preşedintele PNL Neamţ şi candidatul la funcţia de preşedinte al CJ Neamţ, George Lazăr.
La rândul său, Viorel Miron a subliniat că este determinat să aducă investiţii guvernamentale şi europene în oraşul Roznov şi, într-un parteneriat cu George Lazăr ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, să redea demnitatea şi bunăstarea tuturor roznovenilor.
Unul dintre proiectele de suflet pe care Vireol Miron şi l-a asumat să îl implementeze şi să îl finalizeze este cel de construire a unei pieţe noi în oraşul Roznov, un proiect în valoare de 12 milioane lei.
„Îi mulţumesc domnului preşedinte George Lazăr pentru încrederea şi susţinerea acordate şi domnului preşedinte Nicolae Ciucă pentru onoarea de a fi prezent la lansarea candidaturii mele. Vreau să îi asigur pe roznoveni că îmi voi pune toată priceperea şi experienţa în slujba lor. M-am născut în Roznov, trăiesc în Roznov, sunt de-al lor şi iubesc acest oraş. Am pregătit proiecte importante pe care le voi implementa, iar calitatea vieţii oamenilor va creşte considerabil”, a declarat Viorel Miron.
Preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, şi-a exprimat convingerea că atât George Lazăr va câştiga funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ cât şi Viorel Miron pe cea de primar al oraşului Roznov.
„Am convingerea că punând laolaltă înțelepciunea cu tinerețea și entuziasmul, veți aduce la Neamț o altă abordare politică, una liberală, înclinată spre dezvoltare, înclinată spre cetățeni și spre atragerea de fonduri europene, care sunt elementul dezvoltării și al bunăstării cetățenilor”, a declarat preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă.
Comunicat de presă PNL Neamț