Biroul Electoral Municipal a validat, luni (29 aprilie), candidatura lui Panaite Vasile (PUSL) pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ.
Panaite Vasile a declarat că porneşte în această competiţie electorală cu gândul că experienţa pe care a acumulat-o în mandatele de primar al comunei Dragomireşti, prefect al judeţului Neamţ şi ministru-secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să o pună în slujba pietrenilor şi municipiului Piatra-Neamţ.
„În primul rând vreau să mulţumesc miilor de pietreni care au semnat listele de susţinere a candidaturii mele pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ. Mulţumesc totodată şi echipei Partidului Umanist Social Liberal pentru că a avut încredere în mine. Sunt un om simplu, un om dintre oameni, dar hotărât şi pregătit să fiu un primar bun, un primar corect, un primar cu viziune pentru dezvoltarea municipiului Piatra-Neamţ. Am ales special prima zi a Săptămânii Mari pentru a-mi depune candidatura pentru că pornesc în această competiţie cu smerenie şi credinţă în Dumnezeu că mă vă ajuta să îmi duc la îndeplinire toate promisiunile”, a declarat preşedintele PUSL Piatra-Neamţ, Panaite Vasile – candidat pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ.
Odată cu depunerea candidaturii lui Panaite Vasile pentru funcţia de primar, PUSL Piatra-Neamţ a înregistrat şi lista de candidaţi pentru Consiliul Local.
În primele poziţii se regăsesc oameni importanţi din viaţa politico-administrativă a judeţului cum ar fi consilierii judeţeni Laurenţiu Amedeo Dulamă şi Eduard Gavril, actualul viceprimar de Piatra-Neamţ, Marius Irimia, fostul senator şi preşedinte al CJ Neamţ, Emilia Arcan, doctorul Valeriu Andriţa sau comisarul şef din cadrul structurii centrale a DNA, Mihai Pavel.
„Sunt încrezător că prietenul meu Vasile Panaite va fi primarul care va readuce municipiului Piatra-Neamţ titulatura de Perlă a Moldovei, chiar de Perlă a Europei. Ştie, vrea şi poate să facă lucruri bune pentru pietreni, pentru oraş iar noi, echipa PUSL Neamţ, împreună cu preşedintele partidului Cristian Popescu Piedone, îi suntem alături”, a precizat preşedintele PUSL Neamţ, Laurenţiu Amedeo Dulamă.
În vârstă de 52 ani, este dublu licenţiat în Finanţe-Contabilitate şi Teologie. În perioada 2004 – 2018 a fost primar al comunei Dragomireşti, apoi prefect al judeţului Neamţ şi ministru secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Apelor şi Pădurilor. Panaite Vasile este preşedintele organizaţiei municipale a PUSL Piatra-Neamţ.
Comunicat de presă PUSL Neamț