Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizare COD PORTOCALIU pentru județul Neamț. Aceasta este valabilă marți, 2 aprilie, între orele 8-18.
”Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80-85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h”, potrivit ANM. (M.C.; HARTA: ANM)