„De ţi-ar spune poarta mea…”
Am preluat titlul cărţii lui George Mihalache scrisă în 1978, care a parafrazat un cântec celebru al Doinei Badea. Subiectul nostru? Portarii de fotbal şi în special cei ai naţionalei. O temă de mare interes, căci Campionatul European bate la uşă. Un portar român devenit celebru prin faptele sale sportive a fost Mircea David, elogiat şi de cronicarul mai sus amintit, despre care am aflat dintr-o carte frumos numită „Mingea – o copie a soarelui”. În 1940, la Roma, România înfrunta Italia, dublă campioană mondială şi portarul român a impresionat, de parcă era de… cauciuc. Italienii au zis atunci: „Portiero rumano: Il Dio!”, iar celebrii Silvio Piola (un Pele al timpului) şi antrenorul Victorio Pozzo l-au elogiat. Un Dumnezeu al portarilor…
Narcis Coman a fost primul portar român care a fost desemnat fotbalistul anului, în 1978, pe când juca la CS Târgovişte. În 1984 un alt portar a fost ales cel mai bun fotbalist al anului: Silviu Lung, cu o carieră remarcabilă la Craiova, la Steaua şi echipa naţională. Şi să ne gândim ce fotbalişti de câmp jucau la acea vreme: Hagi (II), Ştefănescu (III), Rednic (IV) şi un alt portar, Dumitru Moraru, de la Dinamo pe locul V.
În 1986, alegerea a fost uşoară: Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, care însă nu a putut continua la un nivel înalt din cauza accidentărilor. Dar a rămas o legendă, o legendă ce iar şi iar trebuie povestită…
În 1998, un alt portar prinde între primii 5, Bogdan Stelea, cu o carieră deosebită, un simbol al cerberului înspăimântător. Şi şcoala românească de portari oferea noi nume: în 2006, Dănuţ Coman, pe un loc IV, cu un meci senzaţional cu Spania, de povestit nepoţilor şi un rol primordial în sfertul UEFAntastic. Iar apoi, bineînţeles, Bogdan Lobonţ, cu o carieră impresionantă la Ajax, Fiorentina şi AS Roma. Pe locul II în 2007. „Apără Tătăruşanu!” a devenit un slogan foarte obişnuit la Steaua şi echipa naţională şi nu ne miră că în 2015 a fost fotbalistul anului, iar Pantilimon era pe III. În anii următori îl aflăm între primii 5, unde apare şi Florin Niţă, ultimul numit fiind fotbalistul anului în 2021. Iar Ionuţ Radu a fost pe II în 2019, după performanţa de la tineret. Oare cum ar trebui să catalogăm aceste titluri obţinute de portari? Cel mai la îndemână ne este aserţiunea: nu au fost jucători de câmp de valoare. Şi nu e departe de adevăr. Niţă a avut foarte mult de lucru, mai ales la naţională, şi s-a remarcat. Fără îndoială, dacă avea în faţă pe Baresi, Costacurta, Maldini şi Tassotti, avea soarta lui Galli, portarul Milanului cvasi-anonim din anii ’90.
Cine apără în Germania? Este o întrebare cu insomnii pentru Edi Iordănescu şi nu numai. Ionuţ Radu a fost trecut pe linie moartă şi a pierdut lotul. Moldovan, rezervă la o echipă de top precum Atletico, Niţă de la Gaziantep, care alternează meciurile bune cu gafele? Aioani de la Rapid? Târnovanu? Fără experienţa meciurilor grele, fără cupe europene, ci cu înfruntări cu Botoşani sau Voluntari. Oare Moldovan să fie? Cine-o fi, să fie cu inspiraţie şi noroc, căci de muncă va avea cu siguranţă… (Daniel Dieaconu)
