Sâmbătă, 20 aprilie, Liceul „Vasile Conta” din Târgu-Neamţ a găzduit pentru a treia oară una dintre cele mai prestigioase competiții din țară, Concursul Național Inovafest, sub egida Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean Neamț, în colaborare cu Primăria Orașului Târgu-Neamț și Asociația Pro Parentes. În cadrul acestui eveniment desfășurat la Casa Culturii “Ion Creangă” din Târgu-Neamț, care marchează a XIV-a ediție a concursului, zeci de elevi inovatori ai mai multor licee din țară au avut oportunitatea să-și expună ideile și proiectele.
Evenimentul desfășurat în fața unei săli arhipline, cu profesori universitari și de liceu, elevi și invitați, s-a aflat sub semnul valorii și al excelenței. Gazdă și moderator a fost prof. Karina Cojocariu, directorul liceului „Vasile Conta”, care alături de adjuncții săi, profesori Lorena Timofte și Emanuel Bălan, au rezistat timp de 8 ore cât a durat concursul.
Printre invitați s-au aflat și prefectul județului, Adrian Bourceanu, prof. Ana Socea, inspector școlar general adjunct, Vasile Apopei, viceprimarul orașului Târgu-Neamț, și alții.
Evenimentul a început cu intonarea a trei imnuri de către un grup de elevi ai liceului din Târgu-Neamț: Imnul României, Imnul Liceului „Vasile Conta” și Imnul Inovafest.
Din partea administrației publice locale, viceprimarul Vasile Apopei a transmis: „Chiar dacă domnul primar Daniel Harpa nu a putut ajunge fizic la acest frumos eveniment, vă asigur că dânsul a fost, este și va fi alături cu inima de dumneavoastră. Felicitări echipei minunate de la Liceul Vasile Conta, Clubului Rotary, părinților și acestor minunați elevi! Trebuie să contăm pe acești tineri inovatori. Și liceul Conta nu este doar un liceu frumos, este și un etalon pentru comunitate și pentru județul nostru”.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean, prof. Ana Socea, inspector școlar general adjunct a dorit să reliefeze organizarea exemplară a evenimentului de către liceul Conta: „Liceul Vasile Conta este locul unde performanța este la ea acasă. M-am alăturat cu bucurie acestui eveniment de o asemenea anvergură. Evenimentul de astăzi pune într-o lumină nouă creativitatea și inovarea, două repere fundamentale ale învățământului”.
Evenimentul a continuat cu desfășurarea celor patru secțiuni din cadrul concursului, secțiuni captivante care s-au adresat concurenților pasionați de tehnologie, creativitate și inovare.
SECŢIUNILE CONCURSULUI
SECȚIUNEA I HARDWARE
Concurs de machete funcţionale, proiecte practice ce implică automatizări pentru diverse domenii de activitate, prezentări și demonstrații cu roboți.
Subsecțiuni:
S1.1.Machete funcţionale, proiecte practice, ce implică automatizări pentru diverse domenii de activitate
S1.2. Prezentare și demonstrații cu roboți.
RESPONSABILI: Prof. Sauciuc Gheorghe
Prof. Tănasă Elvira
Prof. Cristei Daniela
Prof. Iordache Florentina
MEMBRI EVALUATORI:
S1.1. Machete funcţionale, proiecte practice, ce implică automatizări pentru diverse domenii de activitate
Prof. univ. dr. ing. Ion Bogdan, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației
Prof. univ. dr. ing. Vlad Cehan, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”din Iași, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației
Prof. Druțu Daniela, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
S1.2. Prezentare și demonstrații cu roboți
Lect. univ. dr. Paul Gasner, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Fizică
Prof. univ. dr. ing. Radu Bozomitu, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației
Prof. Tănasă Elvira, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
SECȚIUNEA II SOFTWARE
Concurs de produse multimedia cu tema „Educația – de la tradițional la digital”.
Subsecţiuni:
S2.1. Postere;
S2.2. Produse multimedia: clipuri, spoturi publicitare, filme de prezentare, pagini web;
S2.3. Programare.
RESPONSABILI: Profesori Chirilă Paul, Baciu Nicoleta, Stafie Elena-Raluca, Istrate Andreea
MEMBRI EVALUATORI:
S2.1. Postere
1. Conf. dr. ing. Mihai Rață, Universitatea Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
Prof. Stafie Elena-Raluca, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
Prof. Țârdea Dan, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
S2.2. Produse multimedia: clipuri, spoturi publicitare, filme de prezentare, pagini web
Asist. univ. Alexandra Fodor, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. ing. Radu-Dumitru Pentiuc
Prof. Baciu Nicoleta, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
S2.3. Programare
Dr. ing. Ciprian Bejenar, Universitatea Suceava, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
Conf. dr. ing. Alin Grama, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. Filip Oana, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
SECȚIUNEA III. ANTREPRENORIAT ȘI INOVARE
Concurs de planuri de afaceri și materiale promoționale. Concursul constă în prezentarea, de către elevii participanți, a unor planuri de afaceri pentru firmele de exercițiu înființate în unitățile de învățământ din care aceștia provin, precum și a materialelor de promovare specifice.
Subsecțiuni:
S3.1 Business plan;
S3.2 Mapa promoțională a firmei de exercițiu – afișe, banner/roll-up, pliante, catalog, cărți de vizită realizate în programe de editare grafică;
S3.3. Site și pitch.
RESPONSABILI: profesori Pintilie Radu-Mihail, Apetrei Elena, Frigare Iulia-Loredana și Rîpanu Mihaela-Daniela
MEMBRI EVALUATORI:
S3.1 Business plan
Conf. univ. dr. Ștefăniță Șușu, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
Ion Rucsăndescu, II ANTAL IUSTIN SRL
Prof. Apetrei Elena, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
S3.2 Mapa promoțională a firmei de exercițiu – afișe, banner/roll-up, pliante, catalog, cărți de vizită realizate în programe de editare grafică
Prof. univ. dr. ing. Petru Gabriel Puiu, Universitatea “Vasile Alexandri” din Bacău, Facultatea de Inginerie
Lucica Potoceanu, SC POTOCEANU V&L SRL
Prof. Frigare Iulia-Loredana, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
S3.3. Site și pitch
Lect. univ. dr. abilitat Ruxandra Bejinaru, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
Alexandru Manole, SC MATRIX COMPUTERS SRL
Prof. Ilioaia Cornelia, Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț
WORKSHOP cu tema Adaptarea şcolii la educaţia digitală, descoperirea sinergiei dintre cunoştinţele de specialitate, abilităţile pedagogice şi tehnologie.
RESPONSABILI: Profesori Cristea Daniel, Filip Oana-Mihaela, Stoica Oana-Alexandra, Pralea Maria-Otilia, Bălan Emanuel
Pe perioada desfășurării concursului, elevi ai liceului Vasile Conta au oferit un program cultural-artistic care a animat atmosfera. După desfășurarea celor patru secțiuni, juriul format din profesori universitari din țară au stabilit câștigătorii. Premierea câștigătorilor a fost momentul mult așteptat, încărcat de emoții.
Pe lângă premiile atrăgătoare și recunoașterea meritelor, Inovafest a oferit participanților un impuls de încredere și motivație pentru a-și urmări visurile și aspirațiile.
tabel premii conta
Prof. Karina Cojocariu: „Acest concurs poate fi o rampă de lansare”
Prof. Karina Cojocariu, directorul Liceului Vasile Conta ne-a oferit o concluzie despre acest eveniment: “Tot ce putem face pentru acești copii este să le oferim oportunități de manifestare a acestei creativități. Ei au nevoie de un loc primitor, în care să arate ceea ce pot și știu ei, munca lor. Dar această muncă ei o fac cu drag. Iar eu văd în acest festival ideea unei oportunități pentru acești tineri frumoși și talentați. Acest concurs poate fi o rampă de lansare pentru ei, pentru că aici sunt văzuți nu numai de profesorii și părinții lor, ci și de profesori universitari. De aici mai e un pas mic până la mediul academic. Inovafest este practică, experiență, multă muncă. Dovada că acest concurs este apreciat, este prezența părinților, a reprezentanților administrației locale și județene, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, a mediului de afaceri și a mediului academic. An de an spun că acești copii au nevoie și de valorizare. Trebuie să valorizăm acești copii și să le creăm contexte prin care ei să-și exprime potențialul creator. Acest concurs, reprezintă o platformă pentru tinerii inovatori din întreaga țară să-și prezinte ideile și proiectele într-un mediu competitiv și stimulativ”.
Printre entitățile care au pus umărul la organizarea acestui eveniment de anvergură națională se regăsesc Asociația Pro Parentes, care din anul 2019 a fost un partener important al Concursului Național Inovafest, contribuind la succesul și la organizarea evenimentului. În 2023, atât Asociația Pro Parentes cât și Clubul Rotary Cetatea Neamțului s-au implicat activ în sprijinirea acestui concurs, aducându-și contribuția la promovarea tinerilor inovatori. Anul acesta, implicarea s-a extins, Asociației Pro Parentes și Clubului Rotary, li s-au alăturat S.C. Flozampet S.R.L. și TEREXIM INVEST SRL, evidențiind astfel un parteneriat puternic și diversificat în sprijinul talentului și creativității tinerei generații.
Despre INOVAFEST
Este un catalizator al inovației și al creativității în educație, aducând împreună tineri pasionați și profesori universitari de renume, pentru a inspira și stimula schimbarea. Participanții au ocazia să își pună în aplicare ideile și să își dezvolte abilitățile într-un mediu competitiv. Prin secțiunile variate ale concursului, INOVAFEST acoperă o gamă largă de interese și domenii de studiu, aduce în prim-plan creativitatea și abilitățile digitale ale elevilor, oferind o incursiune în lumea practică a inovației, cu machete funcționale și proiecte ce implică automatizarea, iar demonstrațiile cu roboți dezvăluie ingeniozitatea și pasiunea elevilor pentru tehnologie. Posterele, produsele multimedia, spoturile publicitare, paginile web demonstrează varietatea și profunzimea inovației tehnologice într-un mod captivant și educativ. Elevii își pun la încercare abilitățile de afaceri, prezentând business planuri, mape promoționale ale firmelor, site-uri și pitch-uri, subliniind astfel spiritul de antreprenor și capacitatea lor de a inova și de a gândi strategic. Aceste trei secțiuni reprezintă pilonii esențiali ai Inovafest, oferind o platformă valoroasă pentru tinerii inovatori să-și exprime creativitatea, să-și dezvolte abilitățile și să-și împărtășească viziunea cu publicul larg. Concursul Național Inovafest oferă o serie de beneficii semnificative pentru elevii participanți. Aceștia dobândesc nu doar cunoștințe tehnice și practice, ci și abilități de colaborare, comunicare și rezolvare a problemelor, abilități esențiale în lumea contemporană. Inovafest creează oportunități și conexiuni valoroase între tinerii inovatori și profesioniștii din domeniile lor de interes. Prin aducerea în prim-plan a educației digitale și a tehnologiilor emergente, Inovafest contribuie la pregătirea tinerilor pentru provocările și oportunitățile viitorului. Un alt avantaj major al participării este posibilitatea de a câștiga premii în bani oferite de sponsori. Aceste premii recompensează munca și creativitatea elevilor, oferă o resursă financiară pentru continuarea proiectelor, îi motivează să își depășească limitele și să își continue călătoria în domeniul inovației și tehnologiei. Impactul pozitiv este resimțit nu doar la nivel individual, ci și la nivelul comunității, prin promovarea ideilor și soluțiilor inovatoare. Concursul Național Inovafest de la Liceul „Vasile Conta” Târgu-Neamț este o experiență educațională și inspirațională, unde excelența și inovația sunt încurajate și susținute de cei mai buni în domeniu. Inovafest este un pas important în direcția construirii unui viitor, în care tinerii sunt actori activi și creatori de schimbare.
C.T.S.