Gabriel Balmuș (43 de ani), născut la Târgu-Neamț, este în acest an cercetător la prestigioasa universitate britanică Cambridge. Absolvent al Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare”, profilul Biologie-Chimie, pe care l-a absolvit în 1999, Gabriel Balmuș și-a continuat studiile la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, la Facultatea de Medicină Veterinară, absolvind în 2007 ca medic veterinar. Din dorința de a-și aprofunda cunoștințele și experiența în cercetare, a plecat din România în 2007 pentru a studia în SUA. La Universitatea Cornell a obținut doctoratul în Fiziologie Medicală și Integrativă în 2013. Această etapă a reprezentat un moment important în cariera sa, punând bazele solide pentru cercetările viitoare. În 2013, a decis să se mute în Regatul Unit, unde și-a continuat cariera academică. A lucrat ca cercetător post-doctoral la Universitatea Cambridge până în 2018. Din 2018, și-a deschis propriul laborator, parte din Institutul de Studiere a Demenței de la aceeași universitate. În prezent, își desfășoară activitatea ca Cercetător Asociat Principal, o poziție echivalentă cu cea de profesor universitar. Rolul său se concentrează exclusiv pe cercetare, fără a preda la universitate. Numele său este legat de o cercetare și un medicament care ar putea revoluționa tratamentul bolnavilor de Parkinson.

”Profesorii de la «Ștefan cel Mare» au avut o influență semnificativă asupra formării mele”

– Ce ne puteți spune despre educația și formarea dvs. profesională din România. Purtați recunoștință unor profesori sau chiar sistemului educațional din România?

Educația și formarea profesională pe care le-am primit în România au jucat un rol esențial în dezvoltarea mea academică și personală. Experiența mea educațională a început în Târgu Neamț, unde am studiat la Școala numărul 2 pentru clasele 1-8 și apoi am urmat Liceul ”Ștefan cel Mare”. Acolo, profesorii au avut o influență semnificativă asupra formării mele, oferindu-mi nu doar cunoștințe, ci și inspirație. În ciclul gimnazial, profesoara de Limba și Literatura Română, doamna Rotariu, a avut cea mai mare influență asupra mea. Stilul ei de predare și pasiunea pentru materie m-au motivat profund. În școala generală au fost și alți profesori care m-au influențat pozitiv (Vrânceanu/istorie; Gârbea/dirigintă). În liceu, am fost influențat de doamna profesoară Turcu/Biologie și domnul profesor Anisescu/Chimie, care mi-au fost și diriginți. Ei m-au ghidat nu doar în domeniul academic, ci și în dezvoltarea personală, încurajându-mă să explorez idei noi și să urmez calea cercetării. Amândoi poartă un loc aparte în amintirile mele și pot să spun cu tărie că fără ei nu aș fi unde sunt astăzi. La universitate, domnul profesor dr. Marius Cîrlan a fost figura centrală în parcursul meu academic. Sub îndrumarea lui, am făcut primii pași în cercetare și, prin sprijinul său, am obținut o bursă Erasmus la Universitatea din Napoli, Italia. Această experiență internațională mi-a lărgit orizonturile și mi-a oferit oportunități valoroase pentru dezvoltarea profesională. Această bursă Erasmus m-a făcut mai competitiv și mi-a îmbunătățit CV-ul și m-a ajutat să obțin un loc la o școală de vară la Universitatea Cambridge. Au urmat o serie de ani (2004-2007) în care am făcut cercetare în timpul verii la Cambridge sub îndrumarea prof. Malcolm Ferguson-Smith unde am și generat datele pentru teza mea de dizertație de la Iași și care au stat la baza primului meu articol științific ca autor principal. Despre sistemul educațional românesc, pot spune că, în ciuda unor deficiențe, a fost unul benefic pentru formarea mea. Principalul său dezavantaj a fost abordarea prea teoretică și lipsa de pragmatism, precum și o anumită învechire a informațiilor mai ales în învățământul universitar. Materialele de curs adesea nu reflectau dezvoltările recente din diverse domenii, fiind bazate pe curricule vechi de decenii. Cu toate acestea, experiențele și îndrumarea profesorilor mei au fost fundamentale în conturarea carierei mele. Recunoștința mea față de profesori și sistemul educațional din România rămâne, având în vedere impactul semnificativ pe care l-au avut în viața mea profesională și personală.

– Care sunt diferențele dintre cercetarea medicală din Anglia și cea din România?

Regatul Unit se remarcă în cercetarea medicală printr-o finanțare generoasă și acces la resurse de ultimă oră, contribuind astfel la inovații de amploare și la un impact global puternic al activității sale de cercetare. Aceasta beneficiază de o rețea extinsă de colaborări internaționale și de un cadru bine stabilit pentru transferul tehnologic. Pe de altă parte, în România, cu toate că există progrese în cercetarea medicală, aceasta se confruntă cu limitări financiare, resurse umane insuficiente și colaborări internaționale mai limitate, ceea ce afectează în mod negativ capacitatea de inovare și recunoașterea internațională. O diferență majoră între România și țări precum Regatul Unit sau Statele Unite este percepția universităților: în timp ce în aceste țări cele mai mari universități sunt văzute ca centre principale de cercetare, în România ele sunt percepute mai mult ca instituții de educație. În plus, atât Regatul Unit, cât și Statele Unite atrag cei mai buni cercetători din diverse domenii, indiferent de țara lor de origine, pe când România nu numai că se confruntă cu dificultăți în a atrage astfel de talente, dar suferă și de o emigrare masivă a creierelor. Acest ”brain drain” reprezintă o pierdere semnificativă pentru țară, subminând potențialul său de dezvoltare și inovare în domeniul cercetării medicale și științifice.

“Obstacole precum birocrația excesivă, nepotismul și lipsa unei viziuni strategice bine definite frânează progresul științific în România”

– Ce-i lipsește cercetării din România pentru a putea fi competitivă cu cea din Vest?

Mi se pare că cea mai mare problemă în România este lipsa pragmatismului care apare ca un obstacol major în calea dezvoltării. Țara are potențialul financiar de a contribui semnificativ la cercetare, dar alege o strategie defectuoasă: fie realizează o disipare a fondurilor în proiecte multe, dar minore, fie oferă proiecte mari însă pe echipe foarte extinse fără un focus științific bine elaborat; toate acestea împiedică realizarea unui impact internațional semnificativ. Ar fi mai eficient ca investițiile să se concentreze pe un singur institut de cercetare de vârf în domenii cheie, cu recrutarea de specialiști de top. Această abordare ar putea pune România în competiție cu țări ca Regatul Unit sau Statele Unite, având în vedere capitalul uman valoros al României, care, din păcate, este adesea subutilizat. În plus, obstacole precum birocrația excesivă, nepotismul și lipsa unei viziuni strategice bine definite frânează progresul științific în România. În comparație, Regatul Unit, cu o tradiție științifică seculară, a învățat că investițiile masive și bine făcute în cercetare sunt esențiale, având capacitatea de a transforma o țară de dimensiuni relativ reduse într-un lider global prin inovație. Această perspectivă subliniază importanța prioritizării și sprijinirii eficiente a cercetării științifice pentru a obține progres și recunoaștere la nivel mondial.

– Povestiți-ne vă rog despre o descoperire revoluționară, un medicament ce ar putea lupta eficient cu boala Parkinson. Și care este implicarea dvs. în această descoperire medicală?

Într-un studiu pe care l-am condus recent și publicat în revista ”Nature Communications”, am investigat o abordare inovatoare pentru tratamentul bolii Parkinson, concentrându-ne pe inhibarea unei enzime numite USP30. Această abordare se bazează pe ideea că blocarea USP30 poate ajuta la eliminarea eficientă a unor componente deteriorate din neuroni și la reducerea acumulării unei proteine cunoscute sub numele de α-sinucleină, care este strâns legată de evoluția bolii Parkinson. Deteriorarea mitocondriilor, care sunt componente vitale ale celulelor ce generează energie, este un factor important în dezvoltarea bolii Parkinson. Acest lucru afectează celulele creierului responsabile pentru producerea dopaminei, un neurotransmițător esențial pentru controlul mișcărilor. Prin utilizarea șoarecilor genetic modificați în cadrul studiului, am descoperit că inhibarea USP30 facilitează eliminarea mitocondriilor defecte, protejând astfel celulele care produc dopamină. Un aspect remarcabil al studiului a fost constatarea că șoarecii cu USP30 inhibată erau mai rezistenți la simptomele asociate cu boala Parkinson, inclusiv la acumularea nocivă a α-sinucleinei și la deteriorarea neuronilor. În colaborare cu compania Mission Therapeutics, am testat și un medicament experimental nou, care inhibă USP30, observând efecte pozitive similare, cum ar fi protecția neuronilor și menținerea nivelurilor adecvate de dopamină în creier. Acest medicament experimental a intrat acum în teste clinice pe oameni.

– Aveți și un doctorat în fiziologie moleculară și integrativă la Universitatea Cornell din SUA. Detaliați.

În timpul doctoratului în Fiziologie Moleculară și Integrativă de la Universitatea Cornell din SUA, sub îndrumarea Prof. Robert Weiss, am avut ocazia să aprofundez studiul proceselor biologice la nivel molecular și celular și cum acestea se integrează în funcționarea complexă a organismului. Specializarea mea s-a axat pe explorarea interdisciplinară, îmbinând cunoștințe din biologie moleculară, genetică, biochimie și fiziologie, cu un accent particular pe mecanismele de menținere a integrității ADN-ului și procesele de reparare a acestuia. Cercetarea mea doctorală a fost dedicată înțelegerii profunde a modului în care proteinele, acizii nucleici și alte molecule interacționează și coordonează funcțiile celulare esențiale, precum diviziunea celulară, semnalizarea și metabolismul, menținând astfel echilibrul intern sau homeostazia celulei. La Universitatea Cornell, am beneficiat de facilități de cercetare de ultimă generație și de un mediu academic stimulant, având acces la o rețea de experți și academicieni de frunte în domeniu. Experiența dobândită aici a fost crucială pentru dezvoltarea carierei mele științifice, dotându-mă cu cunoștințele, competențele și perspectiva necesare pentru a impulsiona progresul științific în domeniul reparării AND-ului și implicațiile acestor mecanisme în procesele de boală: cancer și îmbătrânire.

“Adoptarea unei strategii pe termen lung, inspirată de principiul «dați cezarului ce e al cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu», ar putea revoluționa abordarea României față de cercetarea științifică”

– Ce v-ar determina să vă întoarceți în România și să continuați cercetarea medicală?

Cred că adoptarea unei strategii pe termen lung, inspirată de principiul „dați cezarului ce e al cezarului și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”, ar putea revoluționa abordarea României față de cercetarea științifică. Un guvern prudent și vizionar ar putea lua inițiativa de a invita o echipă de cercetători cu impact internațional pentru a înființa un institut de cercetare unic în România. Acest institut ar beneficia de finanțare stabilă și autonomă, departe de imixtiunile politice, pe o perioadă de 24 de ani. Un astfel de plan ar presupune și implementarea unor procese de evaluare (review) internațională extrem de riguroase, care să aibă loc inițial, apoi repetat la fiecare 8 ani. Această metodologie de evaluare ar asigura nu doar menținerea unor standarde înalte de calitate și eficiență, dar și adaptarea continuă la noile descoperiri și tehnologii. Un astfel de cadru ar crea un mediu propice pentru inovare și cercetare de top, atrăgând talente de pretutindeni și plasând România pe harta globală a cercetării științifice. În acest institut, proiectele de cercetare ar putea să abordeze teme variate, de la problemele specifice regiunii până la provocările globale, beneficiind de colaborări internaționale și acces la tehnologii avansate. Prioritatea ar fi pusă pe rezultate cu impact real și durabil, atât în domeniul științific, cât și în aplicabilitatea practică și îmbunătățirea calității vieții. Acest institut ar trebui să aibă și o viziune de transfer technologic și ințiere de start-up-uri care să propulseze economia României. Finanțarea pe termen lung, nedependentă de ciclurile politice sau de schimbările guvernamentale, ar garanta continuitatea și stabilitatea necesare pentru realizări semnificative pe termen lung. Un astfel de model ar putea servi ca exemplu pentru alte țări, demonstrând cum o investiție inteligentă și susținută în cercetare poate genera progres și inovare durabile.

– Când vă gândiți la Târgu-Neamț, la ce vă duce gândul prima dată? Dar când vă gândiți la România?

Târgu-Neamț e acasă. Mi-am petrecut primii 19 ani la Târgu-Neamț și următorii 7 la Iași. Această perioadă a fost una fără griji semnificative având în vedere că am fost acoperit financiar de familie și bursele de la Universitate. Prin urmare nu aveam nicio altă grijă decât școala. Astfel, îmi aduc aminte numai de lucruri frumoase și de care de multe ori îmi este dor. În comparatie cu Târgu-Neamț și Iași, România e un concept mai abstract. Văd schimbările în bine însă știu și toate metehnele noastre. Să îl parafrazez pe domnul profesor Anisescu: toate balcanismele.

– Cum sunteți perceput de către colegii dvs? Simțiți vreo discriminare, simțiți că au prejudecăți când vine vorba despre români?

Am întâmpinat provocări atât în USA și în UK legate de originea mea română. Deși discriminarea directă a fost un fenomen rar, întâlnit în situații izolate și mai ales în rândul persoanelor mai puțin educate, forma de discriminare cu care m-am confruntat frecvent a fost mai subtilă, o așa-numită micro-agresiune. Aceasta se manifestă adesea prin schimbări subtile în comportament sau expresii – de exemplu, fie o surpriză, fie un anumit disconfort când, ca cercetător la Universitatea Cambridge, îmi declar naționalitatea română. În context profesional, am observat uneori o reticență în recunoașterea și promovarea performanței comparativ cu alți colegi. În cercurile educate, atât în UK, cât și, într-o măsură mai mică, în SUA, există o conștientizare a ceea ce este considerat acceptabil să fie exprimat deschis, astfel încât prejudecățile sunt adesea voalate și comunicate printr-un limbaj non-verbal și dinamica socială. Atât eu, cât și soția mea, care este de asemenea româncă, am învățat să recunoaștem și să ne adaptăm la aceste situații. Cu timpul, am dezvoltat o anumită reziliență la aceste probleme, devenind mai puțin afectați de aceste comportamente discriminatorii. Am învățat și să încercăm să educăm oamenii care sunt deschiși la ce este România și să contracarăm anumite frici și idei nefondate.

– Ce sfaturi, sugestii puteți da unui tânăr din România, care dorește să facă cercetare medicală?

Pentru un tânăr/ă din România care aspiră la o carieră în cercetarea medicală, pasiunea pentru descoperiri inovatoare și dorința de a ajuta persoanele bolnave ar trebui să fie la baza motivației. Este esențial să aibă o viziune clară asupra locului unde dorește să se afle peste un deceniu sau două și să stabilească pași preciși pentru a-și atinge obiectivele. Networking-ul este o componentă cheie a succesului; ar trebui să se străduiască să își construiască o rețea solidă de contacte și să se dedice muncii asidue. Este important să-și găsească mentori cât mai curând în parcursul său profesional, pentru a beneficia de îndrumarea și sfaturile lor valoroase. Reziliența este o trăsătură vitală în acest câmp, deoarece cele mai profunde lecții sunt adesea învățate din eșecuri, nu din succese. El/ea nu ar trebui să permită nimănui să-i descurajeze și să recunoască că fiecare obstacol întâmpinat este o oportunitate de a învăța și de a se dezvolta. Să fie mereu conștienți că munca lor are capacitatea de a aduce schimbări semnificative în viețile oamenilor.

A consemnat Ciprian Traian STURZU