Un anunț bombă a venit astăzi din partea fostului primar Gheorghe Ștefan, cunoscut în întreaga țară ca Pinalti. Acesta ar putea reveni în Primăria Piatra-Neamț, nu ca primar, ci în calitate de city-manager al municipiului. Cu condiția ca Vasile Panaite, candidatul PUSL să câștige alegerile la Piatra Neamț.Gheorghe Ștefan a apărut astăzi, 22 aprilie, în conferința de presă susținută de Vasile Panaite, monopolizând practic discuția. El a vorbit despre câștigarea alegerilor la Piatra-Neamț și ceea ce se dorește să se facă în oraș.
Ștefan a lansat și prima promisiune electorală, spunând că primul lucru pe care îl va face în calitate de city-manager cu Panaite primar va fi să scadă taxele și impozitele pentru a ajuta oamenii de afaceri din oraș, care acum sunt nevoiți să închidă firme din această cauză.
Evident a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Vasile Panaite despre care a spus că „vrea și poate să facă din Piatra-Neamț o perlă europeană nu numai a României”, vorbind spre experiența acestuia ca primar la Dragomirești, fost prefect de Neamț și fost ministru secretar de stat.
Angela Croitoru